6Vezi toate fotografiile

În memoriam Petru Comarnescu

Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Petru Comarnescu cuprinde un număr impresionant de reportaje și interviuri, traduceri, memorii, eseuri filozofice, dar și studii de critică și istorie a literaturii, a artei dramatice, a artelor plastice și muzicale. Sprijinit de o vastă erudiție, s-a aplecat cu talent asupra valorilor spiritualității românești și universale.

În acest an, luna noiembrie marchează rotund atât ziua naşterii, cât şi cea a trecerii în veşnicie a lui Petru Comarnescu: în ziua de 23 a lunii, s-au împlinit 115 ani de la naștere (în anul 1905) şi 50 de ani de la stingerea sa din viaţă în ziua de 28 (în anul 1970).

Umanistul de erudiţie renascentistă, una din cele mai interesante și mai complexe personalități ale culturii noastre contemporane - publicist, scriitor, filolog, critic literar, eseist, critic şi istoric de artă, filosof şi antropolog, teatrolog, traducător, memorialist - şi-a dorit şi şi-a găsit odihna în umbra Sfintei Mănăstiri Voroneţ. Şi-a dobândit acest drept pentru dragostea şi dăruirea cu care s-a aplecat asupra acestei comori de artă creştină-ortodoxă al cărei albastru, pe care l-a vestit în lumea largă, îi priveghează somnul. Mormântul, aşa cum a cerut Petru Comarnescu, nu este delimitat de iarba verde care încălzeşte pământul, dar se vede de departe străjuit fiind, din 1972, de monumentul funerar ridicat de sculptorului George Apostu, una din creaţiile cunoscutului ciclu „Tatăl şi Fiul”.

În 2005 și în 2010, la ceas aniversar, obştea monahală a Mănăstirii Voroneţ, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, dimpreună cu câţiva reprezentanți ai culturii locale şi jurnalişti, s-a îngrijit de organizarea unor momente de omagiere., Chiar slujba de pomenire la mormântul cărturarului, în 2010, a fost oficiată de IPS PIMEN, însoțită de un medalion comemorativ în care s-a vorbit despre Petru Comarnescu în context voroneţean (Maica Stareţă Stavrofora Irina Pântescu, mohahiile Elena Simionovici şi Gabriela Platon, Conf.univ.dr. Carmen Balan) și au fost prezentate noi apariții editoriale: criticul şi istoricul literar Nicolae Cârlan, „Confluenţe providenţiale. Petru Comarnescu şi Ioan Gh. Vrăneanţu și cercetătoarea Monica Grosu - studiul monografic: Petru Comarnescu, un neliniştit în secolul său”.

Zgârcite în informaţii, cele câteva surse bibliografice atestă faptul că Petru Comarnescu s-a născut la Iași în 23.11.1905, dintr-o familie de intelectuali (mama institutoare, tatăl funcţionar). Familia sa era înrudită cu Episcopul Veniamin Costache, de numele căruia, ca Întâistătător al Bisericii, se leagă 40 de ani de rodnică înflorire culturală a Moldovei.

A făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Iaşi, a continuat la Bucureşti la Sf. Sava unde debutează în revista Ramuri fragede a elevilor.

După liceu, se înscrie la o şcoală de ofiţeri de artilerie la Craiova (1924-1925) dar revine la viaţa civilă, urmând la București, Facultatea de Drept (licența în 1928) şi Facultatea de Filosofie şi Litere (licenţa în 1929).

Cu un solid bagaj de cunoştinţe, în 1929, obţine o bursă pentru studii doctorale în America. În 1931 își susține doctoratul la Southern University – Los Angeles, California, cu teza The nature of beauty and its Relation to Goodness (Natura frumosului şi relaţia lui cu binele).

Este primul român ce obține titlul de doctor în America! În România, abia în 1966, titlul îi este echivalat cu un doctorat în Istoria artelor.

Reîntors la Bucureşti, îl găsim, între 1932-1936, cu numeroase articole pe teme de mare diversitate publicate în mai toate revistele şi ziarele culturale ale vremii (Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Azi, Arta, Excelsior ş.a.). Este redactor la Vremea, Rampa și Revista: Fundațiilor regale. Susține rubrica de arte plastice la reviste de renume, scriind practic despre cei mai importanţi pictori, sculptori, graficieni. Își începe activitatea de traducător cu lucrări din T.E. Lawrence și Eugene O'Neill. A fost membru şi apoi secretar (1931-1937) al “Grupării Universitare pentru Societatea Naţiunilor”, al cărei Preşedinte de onoare era Nicolae Titulescu. Din 1933 este inspector la Direcţia teatrelor și redactor la Editura Fundaţiilor Regale.

O pagină deosebită în biografia sa este reprezentată de „perioada Criterion” (1932-1933). În vara anului 1932, la iniţiativa lui Petru Comarnescu, s-au pus bazele grupului Criterion (asociație și revistă) la care au aderat Mircea Vulcănescu, Alexandru Christian Tell, Mircea Eliade, Dan Botta şi Paul Sterian. În scurt timp, la acest grup s-a alăturat aproape toată elita tinerei generaţii de intelectuali, între care Vasile Voiculescu, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Eugen Jebeleanu, Emil Botta ş.a.. Petru Comarnescu se bucura de o bună apreciere, fiind considerat şef al generaţiei sale strălucite (Camil Petrescu), heraldul ei (Barbu Brezuianu) sau chiar magul acesteia (Mircea Eliade).

Timp de mai mulţi ani, între 1934 şi 1949, a continuat să publice aprofundate texte de istoria şi filosofia culturii, istoria şi critica de artă în reviste ca Bis, Agora, Timpul, Arcade, Naţiunea, Universul, ce aveau să-i aducă primirea ca membru în Societatea Scriitorilor Români (1945), precum şi premierea sa cu Meritul Cultural (1946) şi Meritul Cultural în rang de Cavaler(1947).

Începând cu 1949, devenit indezirabil pentru autoritățile comuniste, iar din 1952 i se ia dreptul de semnătură. Rămâne însă în miezul vieții literare reușind totuși, cu ajutorul criticului și istoricului de artă Ionel Jianu, să publice în continuare, sub pseudonimul Anton Coman. Doar monografiile unor artiști plastici a putut să le publice sub nume propriu; fapt ce i-a adus includerea în Uniunea Scriitorilor Români și în Secția Critică a Uniunii Artiștilor Plastici.

După 1960, interdicția i s-a ridicat, iar ultimul deceniu de viață a fost nu doar cel mai prolific, dar și perioada când i s-au recunoscut oficial meritele.

Publică în Contemporanul, Gazeta literară, România literară, Tribuna, Secolul XX, Cronica. Revine la preocupările sale de critic de artă, realizând monografii despre Octav Băncilă, Rembrandt, Mănăstirea Voroneț. „Capul de afiş al scrierilor sale de artă (articole și cărți) este dedicat plasticienilor români în vogă: Gh.Petraşcu, Th.Pallady, N.Tonitza, Ion Jalea, Ion Ţuculescu. Un loc aparte îl ocupă sculptorul Constantin Brâncuși, căruia îi elaborează în limba engleză un volum special: The Rumanian and the Universal in Brancusi´s Work. Salutară a fost, de asemenea, selectarea și organizarea expozițiilor „Țuculescu” la Bienala de la Veneția (1966), la Washington și Columbus, Ohio (1968).Toate acestea luate împreună reprezintă însemnata contribuție a lui Petru Comarnescu pentru susținerea și impunerea valorilor artistice românești în țară și străinătate.

În 1966, a răspuns invitației lui Mircea Eliade, prietenul său din perioada Criterion-istă, de a-l vizita la Universitatea din Chicago și de a susține acolo o conferință despre cultura și arta românească. Despre această călătorie pe pământ american a notat pe îndelete în Jurnalul său.

Urmare firească a neobositei sale aplecări asupra Culturii și Artei românești din această ultimă perioadă, răsplată a laborioaselor demersuri, a venit o binemeritată recunoaștere. Premiilor obținute anterior li se adaugă acum: Premiul Asociației de Arte Frumoase a Criticilor din România (1965), Ordinul Cultural în grad de Cavaler clasa a II-a (1968) și Medalia de Aur a Asociației Internaționale a Criticii de artă (AICA), cu prilejul celui de al XVI-lea Congres de la Rimini, Italia.

Aflat la București, în plină efervescență creatoare, la 27 noiembrie 1970, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 65 de ani.

Moștenirea pe care ne-a lăsat-o Petru Comarnescu cuprinde un număr impresionant de reportaje și interviuri, traduceri, memorii, eseuri filozofice, dar și studii de critică și istorie a literaturii, a artei dramatice, a artelor plastice și muzicale. Sprijinit de o vastă erudiție, s-a aplecat cu talent asupra valorilor spiritualității românești și universale. Mereu prezent în clocotul dezbaterilor de estetică și filozofie, cu stil alert, ingenios, avizat, bine orientat a stârnit numeroase controverse, care au în centru problematica specificului național, a tradiției ca factor activ, nicidecum restrictiv în progres, dar și ca liant al unității unei națiuni.

Este autorul unei imense bibliografii despre arta românească, de la frescele Voronețului până la cultura contemporană.

Colaborator de seamă al Editurii Meridiane, între studiile și monografiile sale de istorie și teorie a Artei un loc de seamă îl ocupă micromonografia Voroneţ publicată inițial doar la editura în limbi străine și sinteza intitulată Îndreptarul artistic al monumentelor din Nordul Moldovei, lucrare ce completează, după o sută de ani, opera de inventariere a monumentelor medievale din Țara Românească făcută de Alexandru Odobescu, cu cea a monumentelor din Moldova (Mănăstirile ctitorite de Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Movilești). Dincolo de orice posibil comentariu postum, aceste lucrări își păstrează neștirbită valoarea priorității, constituind un permanent reper bibliografic pentru oricine dorește să se ocupe de marele tezaur al picturilor murale bucovinene.

A dedicat monografii și studii critice unor creatori de seamă ai artei românești: Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, N. Tonitza, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Constantin Brâncuşi etc. A scris comprehensiv despre Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Blaga, Barbu, Bacovia, Voiculescu, Pillat, Camil Petrescu, dar şi despre Eliade şi Sebastian.

Publicului larg îi este cunoscut mai cu seamă pentru notele sale de călătorie (Homo Americanus, 1933; America văzută de un tânăr de azi, 1934; Chipurile și priveliștile Americii, 1940; Chipurile și priveliștile Europei, postum, 1980) dar și pentru notele de jurnal, publicate în 2003. Redutabilul istoric și critic literar G. Călinescu, aflat în faza încheierii monumentalei sale opere „Istoria literaturii române de la origini și până astăzi”, Ed. Fundațiilor regale, 1941, îi atesta lui Petru Comarnescu calitatea literatului atras de tărâmul fascinant al criticii de artă: „Petulante, foarte atrăgătoare sunt impresiile lui Petru Comarnescu în „Homo Americanus”. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi și inteligent, care nu se fixează.”(p. 823)

La fel de prodigioasă este la Petru Comarnescu și activitatea lui de traducător, desfășurată fără întrerupere pe parcursul a 30 de ani, în care strălucesc admirabilele traduceri din engleză (D.H. Lawrence, Daniel Defoe, Walter Scott, Mark Twain, O’Neill, J. B. Priesley, H. Fast ş.a.), dar şi din limba rusă (Lev Tolstoi, A. Herţen, A. Gorceakov, G. Uspenski, N. Cernîşevski, Ilya Ehrenburg), făcute singur sau în colaborare.

Se cuvine să menționăm aici și rafinata carte sintetizatoare asupra culturii și artei europene, „Pagini de jurnal” (2003), cuprinzând doar câteva părți fragmentate din Jurnalul său de peste 5000 de pagini, o adevărată istorie a culturii și artei mărturisite critic.

Atribuindu-i importantul rol de „ferment spiritual care a legat între ele diferitele ramuri ale culturii și artei și care a făcut să dospească ideile novatoare menite să aducă spiritualitatea românească la ceasul european și universal”, după cum aprecia jurnalista Silvana Mareș, posteritatea lui Petru Comarnescu rămâne la fel de vie.

Pentru noi, ostenitoarele de astăzi ale Sfintei Mănăstiri Voroneţ, este o datorie de suflet în   a-l cinsti creştineşte. Și sperăm ca, în biblioteca Mănăstirii, bibliotecă ce–i poartă numele, alături de lucrarea Crucea, donată cu prilejul comemorării din 2010 de plasticiana Dany Madlen Zărnescu și de „restituirile” neobositului cercetător Nicolae Cârlan, să-şi găsească locul şi Fondul documentar „Petru Comarnescu”, pentru viitoarele sesiuni de comunicări şi acţiuni de cinstire pe care acesta le aşteaptă de la recunoştinţa noastră. La timpul aparținător lunii noiembrie a anului 2020, rememoratori al strălucitei personalități a celui care a fost Petru Comarnescu, se cuvine să-i aprindem cu recunoștință și pioșenie candela neuitării.

Stravrofora dr. Gabriela Platon,
Stareța Mănăstirii Voroneț

Adăugați un comentariu