Duminica a XVI-a după Rusalii (Pilda talanților)

„Atenţie la cum vă gestionaţi talanţii daţi vouă de Dumnezeu!” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Locul şi slujirea noastră Dincolo vor depinde de credincioşia şi slujirea noastră aici, pe pământ, dar şi de felul în care am gestionat talanţii primiţi de la Dumnezeu. Fiecare credincios are posibilitatea, timpul şi mijloacele necesare pentru a trăi pentru Hristos. Cel ce a fost credincios în slujirea lui Dumnezeu aici pe pământ, va fi răsplătit din belşug în Împărăţia lui Dumnezeu, unde i se vor da demnităţi mult mai mari, în acel „cer nou şi pământ nou”.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

 

Parabola talanţilor este relatată atât de Sfântul Evanghelist Matei (25, 14-30), cât şi de Sfântul Evanghelist Luca (19, 12-27), şi urmează Parabolei celor zece fecioare (Matei 25, 1-13); Sfântul Evanghelist Luca o redă puţin diferit. Ascultând parabola, coerenţa şi claritatea expunerii ei nu mai lasă loc unor alte interpretări.

Iată textul în versiunea mateiană: „Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat, şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (25, 14-30).

Parabola atrage atenţia asupra momentului neştiut al Parusiei: „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.” (Matei 25, 13). Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidenţă dimensiunea hristologică a parabolei, prin repetatul verset: „Intră întru bucuria Domnului tău.” (25, 21 şi 23), adresat slujitorilor care şi-au împlinit fără întârziere ascultarea: „Îndată, mergând” (25, 16), dar şi prin porunca de a arunca pe sluga trândavă „întru întunericul cel mai din afară” (25, 30), întrucât – spune Sfântul Evanghelist Ioan – „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” (Ioan 5, 22).

În ambele expresii, se subînţelege că cel care vorbeşte nu este un om oarecare, „un negustor pământesc”, ci este Însuşi Hristosul Parusiei. El este Omul de neam mare, „care seceră unde n-a semănat şi adună de unde n-a împrăştiat” (cf. Matei 25, 24).

Cei doi slujitori care au adus câştig sunt răsplătiţi prin responsabilităţi sporite, pentru că sunt puşi să aibă „stăpânire peste zece cetăţi”, respectiv „stăpânire peste cinci cetăţi” (Luca 19, 17 şi 19).

Însă nu tot aşa s-a întâmplat cu cel de-al treilea, care a adus stăpânului scuze neconvingătoare, pretextând că – dintr-un exces de prudenţă – nu a dat nicio întrebuinţare talantului care i-a fost încredinţat, temându-se ca nu cumva să eşueze afacerea şi să-şi atragă asupra sa mânia stăpânului, care şi-ar fi văzut astfel talanţii irosiţi: „Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat, şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău.” (Matei 25, 24 şi 25).

Mai mult, Sfântul Evanghelist Luca spune că cel de-al treilea slujitor nu şi-a luat nici cea mai elementară măsură de siguranţă, învelind mina, sau talantul, după obiceiul oriental, într-un ştergar: „Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar; că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” (Luca 19, 20 şi 21). Probabil că neglijenţa sa, împreună cu trândăvia, a atras atenţia stăpânului, care l-a pedepsit neîntârziat.

Începutul acestei judecăţi poate fi distins în porunca: „Luaţi de la el mina/talantul şi da-ţi-o/l celui ce are zece mine/talanţi” (Luca 19, 24; Matei 25, 28), fiind confirmată de comentariul final: „Oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua.” (Luca 19, 26) sau „Tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.” (Matei 25, 29).

Este nedrept să i se dea tot celui care are, iar celui sărac să i se ia şi ceea ce mai are. De altfel, ascultătorii şi-au exprimat deschis nemulţumirea faţă de o astfel de hotărâre: „Doamne, acela are zece mine.” (Luca 19, 25).

Atunci, care ar trebui să fie înţelesul pe care-l vizează parabola? Sigur, parabola îi viza pe cărturari, deoarece lor li s-a încredinţat mult. Şi, asemenea slugilor din parabolă, ei vor trebui să dea răspuns de felul în care au folosit ceea ce le-a fost încredinţat; vor fi răsplătiţi dacă şi-au înmulţit talanţii potrivit voii lui Dumnezeu. Şi vor fi osândiţi, întocmai slujitorului viclean, dacă au făcut ineficientă lucrarea cuvântului divin prin lipsa de grijă faţă de ei înşişi şi de poporul pe care au avut îndatorirea să-l călăuzească, adică prin nepăsare faţă de darul lui Dumnezeu, faţă de suflet şi puterile lui, care nu este altul decât chipul lui Dumnezeu din om.

Parabola vrea, pe de o parte, să trezească dorul după Dumnezeu în conştiinţa unui popor înşelat de liderii lui spirituali, iar pe de alta, vrea să-i facă să înţeleagă importanţa momentului sfârşitului, care va veni într-un mod tot atât de neaşteptat precum furul din noapte, precum mirele care vine la miezul nopţii, precum stăpânul casei care se întoarce târziu, precum dregătorul care revine din îndepărtata sa călătorie.

Aşadar, locul şi slujirea noastră Dincolo vor depinde de credincioşia şi slujirea noastră aici, pe pământ, dar şi de felul în care am gestionat talanţii primiţi de la Dumnezeu. Fiecare credincios are posibilitatea, timpul şi mijloacele necesare pentru a trăi pentru Hristos, în multe feluri. Însă, cel ce a fost credincios în slujirea lui Dumnezeu aici pe pământ, va fi răsplătit din belşug în Împărăţia lui Dumnezeu, unde i se vor da demnităţi mult mai mari, în acel „cer nou şi pământ nou”. Pe când cei care au fost căldicei în credinţă vor primi pe măsura credinţei lor. Să nu fie!

foto credit: Tudorel Rusu

Adăugați un comentariu