„Ascultarea de Dumnezeu este tăiere-împrejur a inimii” - Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Tăierii-împrejur după trup a Domnului

Relaţia dintre circumcizie şi ascultarea de Dumnezeu rămâne o constantă a gândirii şi viziunii biblice. Fără ascultare, circumcizia devine necircumcizie (Romani 2, 25-29). Această ecuaţie, ascultarea – circumcizie a inimii, simbolizează expresia îndurării lui Dumnezeu faţă de om, dar şi consacrarea totală, adică din toată fiinţa, a omului pentru a sluji lui Dumnezeu. De la Hristos, oamenii nu trebuie să se mai circumcidă, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu mai vrea aceasta, ci vrea împlinirea poruncilor Lui; El aşteaptă de la noi nu jertfă de sânge, ci de laudă: „Milă, pace, jertfa laudei”, cântă Biserica. 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului sau Circumcizia este o prefigurare a Tainei Botezului (Coloseni 2, 11); ca semn văzut al legământului cu Dumnezeu, ne îndeamnă să-i privim sensul lăuntric sau duhovnicesc (Coloseni 2, 13; Isaia 52, 1). Pentru israeliţi, era semnul devotamentului necondiţionat faţă de Dumnezeul legământului sau, mai bine spus, semnul văzut al legământului pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam şi cu urmaşii acestuia, după cum spune Moise: „Legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur.” (Facerea 17, 10); sau: „Numaidecât să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău şi legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veşnic.” (Facerea 17, 13). De la cei circumscrişi se aştepta supunere faţă de Lege, exprimată fiind această aşteptare prin cuvintele: „Fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană” (Facerea 17, 1). Legământul era axat pe principiul unirii spirituale, după modelul familiei văzute în jurul capului ei. De fapt, capitolul 17 din cartea Facerii rămâne singura relatare biblică a originii ritualului, practicat de către evrei. Acestui act nu i se putea sustrage nimeni, deoarece risca să fie exclus din comunitate şi chiar ucis: „Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu” (Facerea 17, 14), căci „iată, vin zile, zice Domnul, când voi cerceta pe toţi cei tăiaţi şi netăiaţi împrejur” (Ieremia 9, 25-26).

Avraam, deşi era înaintat în vârstă, dimpreună cu Ismael, s-a supus circumciziei, chiar în ziua instituirii legământului (Facerea 17, 23-27). De aceea, Dumnezeu l-a preferat să fie părinte al multor neamuri (Facerea 17, 4), circumcise sau necircumcise, dar care păzesc credinţa lui Avraam şi, mai târziu, Legea lui Moise, anticipând prin aceasta chemarea tuturor la mântuirea câştigată în Hristos, prin jertfa Sa pe Cruce.

Supunerea lui Israel faţă de Dumnezeu este arătată prin împlinirea acestui ritual; în locul numit Ghilgal se va efectua, chiar şi pentru a doua oară (Iosua 5, 2), tăierea-împrejur a copiilor născuţi în timpul celor patruzeci de ani şi mai bine de orbecăire, fie prin Sinai, Paran, Şur, Sin, Haşerot sau Mara, fie prin Elin, Chibrot – Hataava sau Tabeera, după ieşirea din Egipt, înaintea intrării în Canaan. Or, acest fapt demonstrează, cum spune Philon din Alexandria, că circumcizia însemna pentru evrei o suprimare a tot ceea ce prisosea părţii „poftitoare” a sufletului, a trupescului, a patimilor şi a degradării spirituale, ca semn al înrobirii trupului de patimi; iar aceste patimi ţineau de robia egipteană. Prin eliberarea de patimi se dădea un sens spiritual eliberării din robia Egiptului; circumcizia devenea, astfel, mijlocul prin care se ridica ocara Egiptului de pe faţa fiilor lui Israel (Iosua 5, 9). Deci, tăierea-împrejur nu avea doar rolul de a distinge fizic pe fiii Legământului, ci avea şi un sens spiritual. Cartea Ieşirea (12, 44) ne prezintă circumcizia în strânsă legătură cu Paştile iudaic, pentru că nimeni din cei netăiaţi-împrejur nu puteau mânca Paştile. În Leviticul (26, 41), Dumnezeu descrie idolatria şi neascultarea ca fiind urmări ale inimii celei netăiate-împrejur, în timp ce pocăinţa este văzută ca o circumcizie a inimii.

Relaţia dintre circumcizie şi ascultarea de Dumnezeu rămâne o constantă a gândirii şi viziunii biblice. Fără ascultare, circumcizia devine necircumcizie (Romani 2, 25-29). Această ecuaţie, ascultarea – circumcizie a inimii, simbolizează expresia îndurării lui Dumnezeu faţă de om, dar şi consacrarea totală, adică din toată fiinţa, a omului pentru a sluji lui Dumnezeu. Sângele circumciziei nu exprimă limita până la care trebuie să meargă omul în afierosirea de sine, ci cerinţa pe care Dumnezeu o impune celor pe care îi cheamă la Sine şi îi însemnează cu semnul Legământului Său Sfânt.

Hristos, dorind să împlinească Legea şi să arate că se trage din seminţia lui Avraam, a fost circumcis a opta zi (Luca 2, 21), primind numele Iisus, nume anticipat de altfel de înger, prin care se exprimă misiunea Sa pe pământ, cea de Mântuitor al lumii. El S-a născut sub Lege, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică S-a supus rânduielilor Legii încheiate de Dumnezeu cu Avraam şi cu Moise – de fapt, pe Sinai se reînnoieşte legământul lui Dumnezeu cu poporul Său după ieşirea din Egipt – pentru a împlini dreptatea. Putem spune că Iisus a suferit umilinţa fizică a circumciziei, purtând în trupul Său semnele păcatelor noastre, dar nu întâmplător, ci pentru „ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 5).

Însă, de la Hristos, oamenii nu trebuie să se mai circumcidă, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu mai vrea aceasta, ci vrea împlinirea poruncilor Lui; El aşteaptă de la noi nu jertfă de sânge, ci de laudă: „Milă, pace, jertfa laudei”, cântă Biserica. Aşadar, circumcizia propriu-zisă şi-a împlinit rostul de a fi fost prefigurarea tăierii nefăcute de mână (Coloseni 2, 11) a noastră în Hristos. De aceea, trebuie privită ca o „pecete a dreptăţii” (Romani 4, 11) sau simbol al celor ce aveau să vină prin Hristos.

Fericitul Augustin considera circumcizia ca fiind un instrument al harului, prin care se îndepărtează păcatul; ştergerea păcatului s-a împlinit în mod real prin Botez. Circumcizia, având loc în a opta zi de la naştere, a fost considerată şi atât o prefigurare a Patimilor, prin vărsarea sângelui, cât şi a Învierii lui Hristos.

În numerologia antică, cifra şapte era considerată sacră, concentrând în ea perfecţiunea. Or, dacă şapte este echivalent cu perfecţiunea, atunci şapte plus unu este echivalent cu meta-perfecţiunea, cu desăvârşirea.

Nu putem neglija nici motivele propuse de Toma d’Aquino, pentru care tăierea-împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos a fost necesară, mai ales ţinând cont de faptul că el o considera a fi un act de răscumpărare.

În acest sens, el prezintă şapte motive:

1. Pentru a demonstra realitatea Întrupării Sale împotriva maniheilor, ce considerau că a avut trup doar în aparenţă; împotriva apolinariştilor, ce susţineau că trupul Său era consubstanţial cu divinitatea Sa; precum şi a valentinienilor, care învăţau că Hristos a coborât cu trupul din cer;

2. Pentru a arăta aprobarea faţă de ritualul Legii vechi, instituite de Dumnezeu;

3. Pentru a Se arăta pe Sine drept urmaş al lui Avraam, cel care a primit circumciderea ca semn al credinţei pe care o avea în Mesia;

4. Pentru a nu da prilej iudeilor să Îl respingă ca nefiind unul dintre ei;

5. Pentru a se face pildă de ascultare;

6. Pentru ca El să nu Se arate dispreţuitor faţă de remediul obişnuit, cerut de Lege evreilor pentru curăţirea trupului;

7. Pentru a lua asupra Sa povara Legii, prin aceasta eliberându-ne pe noi de rigorismul ei.

Dincolo de aceste argumente, tăierea-împrejur după trup a Mântuitorului Hristos ne atrage atenţia asupra unui fapt esenţial vieţii creştine, şi anume acela că, în absenţa realităţii duhovniceşti, semnul este fără valoare (Ieremia 9, 25). De aceea a fost nevoie de o realitate potrivită cu semnul, anticipată de Moise şi Ieremia (Deuteronomul 10, 16; Ieremia 4, 4), şi anume Botezul în numele Sfintei Treimi.

foto credit: Mănăstirea Sihăstria Putnei

Adăugați un comentariu