Cercurile Pastorale din Protopopiatul Suceava I desfășurate în luna ianuarie 2021

20210112_172036

Cerc  Pastoral Nr. 1

 

În data de 18.01.2021, la parohia ,, Nașterea Maicii Domnului”, păstorită de către părintele Vârlan Viorel, din Protopopiatul Suceava I a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, coordonat de părintele Duțuc Adrian.

După săvârșirea Acatistului Maicii Domnului a urmat meditația cu titlul: „Pastoraţia în trecut şi în prezent”, care a fost susținută de către P.C. preot Adrian Pârlac , preot îmbisericit  la parohia sus menționată.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Preotul este slujitor al cerului și mijlocitor între Dumnezeu și oameni, încă din Vechiul Testament. În Legea Harului, preotul este ,,administrator al Tainelor lui Dumnezeu”, împuternicit al ierarhului . Preoția este o vocație, dar în același timp este și ,,o artă”(Sfântul Ioan Gură de Aur). Clericul trebuie să fie într-o continuă pregătire pastoral-misionară, predica ocupând un loc central. S-au amintit numele unor mari predicatori și duhovnici din vremea comunismului: Ilie Cleopa, Iustin Pârvu, etc. Pastorația în timpul comunismului s-a făcut cu multă dificultate.”

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Preotul să fie de o înaltă ținută morală, să aibă o pregătire intelectuală temeinică pentru a răspunde cerințelor vremii;

2. Preotul să fie un bun orator, dar trebuie să fie atent pentru a transmite ,,viață”, nu informații;

3. Trebuie promovată cântarea în comun, comuniunea între membrii bisericii parohiale.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

                         

Cerc pastoral Nr. 2

În data de 14.01.2021, la parohia ,,Sfântul Gheorghe’’ , păstorită de către părintele Băiţan Cristian , din Protopopiatul Suceava I a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. II, așezat sub patronajul Sfântului Apostol Andrei , coordonat de părintele Husarciuc Gheorghe.

După săvârșirea Acatistului Maicii Domnului Bucuria tuturor ceor necajiţi, et a urmat meditația cu titlul: „Pastoraţia românilor din afara României”, care a fost susținută de către P.C.părinte Bîrsan Ioan de la parohia Iţcani I .

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Anul 2021, va fi anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României. În ultimul deceniu, nevoile spirituale ale românilor din diaspora au determinat B.O.R  să aibă ca prioritate pastorală întărirea comunităţior româneşti aflate departe de Ţară. Prin semnarea protocolului de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, din data de 17.07.2018, se prevede o serie de proiecte, programe şi acţiuni pentru sprijinirea comunităţilor româneşti din afară: construcţia, repararea, conservarea şi dotarea bisericilor, bibliotecilor şi muzeelor; organizarea de evenimente tradiţionale cu ocazia marilor sărbători, diverse manifestări culturale, tabere pentru copiii şi tinerii din afara graniţelor ţării”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Misiunea Bisericii de a păstra şi dezvolta conşiinţa apartenenţei etnice la un grup bine definit, de a întreţine legătura cu ţara mamă şi de a se adapta continuu la noul context social şi religios ;

2.  Biserica este şi va fi un stâlp de susţinere al românilor din diaspora ,unde elemenele de identitate şi căldura de acasă, se regăsesc ;

3. Preotul să aibă ca principală preocupare sprijinirea şi ajutorarea comunităţii pe care o păstoreşte ; pastoraţia focusată pe puterea catehezelor.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

                       

 

Cerc pastoral nr. 3

În data de 21.01.21, la parohia Mitocul Dragomirnei II, păstorită de către părintele Ţurcă Silvestru, din Protopopiatul Suceava I a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. III, așezat sub patronajul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, coordonat de părintele Mitu Pascal.

După săvârșirea Tainei Sf. Maslu a urmat meditația cu titlul: „Provocări contemporane în pastoraţia sacerdotală. Frumseţea va salva lumea.(F. Dostoievski) Cine va salva frumuseţea?”, care a fost susținută de către părintele paroh Ţurcă Silvestru

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

„Viaţa duhovnicească, în contextul complex al unei crize postmoderne, al existenţei unei religiozităţi pietiste sau formale şi al unui sistem educaţional instituţionalizat tributar informării în dauna formării creative a elevilor ,pare să fi preluat mai toate grjile societăţii tradiţionale de altădată”. Preotul ortodox al zilelor noastre, conştient de adevărul cuvintelor Arhierelui Veşnic : ,,Voi sunteţi sarea pămantului…Voi sunteţi lumina lumi (Ev. Matei 5. 13-14), simţit la vremi de cernere, nu poate lăsa coarnele plugului slujirii, nici privi înapoi”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Jertfa izbăvitoare a lui Hristos a întregit cununa frumuseţii cu noi mărgăritare: harul divin, mântuirea sufletelor şi fericirea veşnică;

2. Frumuseţea bazată pe pacea lăsată de Hristos, porunca iubirii şi a iertării – o cale de salvare a lumii şi implicit ,,mântuirea omului” ;

3. Viaţa şi slujirea preotului în salvarea ,,Frumuseţii” .

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cerc pastoral Nr. 4

În data de 25.01.2021, la parohia ,, Sfântul Nicolae’’ – Salcea, păstorită de către părintele Budeanu Ionel Doru, din Protopopiatul Suceava I ,a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. IV, așezat sub patronajul Sfântului Serafim de Sarov, coordonat de părintele Chelba Constantin.

După săvârșirea Tainei Sf. Maslu a urmat meditația cu titlul: „Slujirea preoţească după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie”, care a fost susținută de către părintele Isachi Adrian, preot slujitor la parohia ,,Sfântul Nicolae” – Salcea .

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:  

„Preoţia este o Taină absolut necesară în Biserică, pentru că fără un subiect uman, care să îl reprezinte pe Hristos, nu ne-ar putea împărtăşi darurile Sale şi nu s-ar putea dărui pe Sine însuşi în celelalte Taine, în chip văzut . Preoţia poartă în sine un dar, o ,,harismă’’, harisma preoţiei sacramentale, prin care ştii ce ai de făcut, îţi ştii menirea . Preoţia este o lucrare din lucrarea lui Hristos, putere din puterea lui Hristos,cuvânt din cuvântul lui Hristos. Urmând Mântuitorului, slujirea sfinţitoare a preotului trebuie să realizeze această identificare cu starea de jertfire pentru Dmnezeu şi pentru om”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Preotul este prietenul cel mai apropat al credinciosului; marea răspundere a preotului în faţa lui Dumnezeu pentru sufletele celor încredinţaţi spre păstorire;

2. Credincioşii sunt datori să se roage pentru preoţi;

3. Viaţa liturgică în parohie să fie bogată și roditoare.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cerc pastoral nr. 5

În data de 12.01.2021, la parohia Poiana – Zvoriştea, păstorită de către părintele Orhei Constantin, din Protopopiatul Suceava I a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. V, așezat sub patronajul Sfântului Nectarie, coordonat de părintele Nichiteanu Constantin

După săvârșirea Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, a urmat meditația cu titlul: „Tinerii şi Biserica în societatea contemporană”, care a fost susținută de către părintele paroh Orhei Constantin .

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „O problemă de actualitate şi în acelaşi timp de îngrijorare este cea legată de prezenţa tinerilor în viaţa Bisericii. Ea gravitează în jurul a câteva întrebări esenţiale : De ce nu vin tinerii la Biserică? De ce merg unii tineri la cultele neoprotestante? De ce ar trebui sa vină tinerii la Biserică? Mersul la Biserică, cel puţin la Sfânta Liturghie este întâlnirea periodică cu El. Tot ce se face la biserică, toate slujbele, rugăciunile şi cântările sunt menite a-l face cunoscut pe Dumnezeul cerului şi al pământului. Aşa cum nu poţi sta departe de cineva care are o importanţă pentru tine, pentru viaţa ta, de o persoană iubită , aşa nu poţi sta departe nici de Cel din care simţi că-ţi vine viaţa”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Motivarea şi atragerea  continuă a tinerilor în sânul Bisericii ;

2. Evanghelia şi viaţa în Hristos trebuie prezentate tinerilor pornind de la lucruri simple, fundamentale şi pe măsură ce le înteleg şi le insuşesc pe acestea, trebuie pătruns în lucrurile mai profunde, tainice;

3. Trebuie cultivate repere şi valori fundamentale în viaţa tinerilor, plecând de la fundamentul principal, Iisus Hristos .

În încheiere, părintele protoiereu Budeanu Doru , a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

Cerc pastoral nr. 6

În data de 12.01.2021, la parohia Humoreni, păstorită de către părintele Moroşan Dumitru din Protopopiatul Suceava I  a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. VI, așezat sub patronajul Sfântului Ștefan cel Mare coordonat de părintele Davidoaia Iulian.

După săvârșirea Acatistului Maicii Domnului a urmat meditația cu titlul: „Taina Sfintei Cununii”, care a fost susținută de către P.C. părinte Moroșan Dumitru.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Prin căsătorie se întemeiază familia, izvorul vieţii noastre pe pamânt, temelia vieţii de obşte. Căsătoria, în înţeles profan este un contract social , o înţelegere liber consimţită în vederea convieţuirii împreună, iar din punct de vedere ortodox este o instituţie divină rânduită de Dumnezeu încă de la creaţie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune : ,, Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Se impune o pregătire bună a mirilor, a părinţilor acestora şi a naşilor , privind importanţa Tainei Sfintei Cununii ;

2. Atenţie sporită la impedimentele de la căsătorie ;

3. Divorţul , problemele în căsnicie si căutarea soluţiilor prin implicarea preotului ca mediator.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

                       

Cerc pastoral nr. 7

 

În data de 29.01.2021, la parohia Bursuceni, păstorită de către părintele Cobzaru Alin-Andrei, din Protopopiatul Suceava I a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 7, așezat sub patronajul Sfântului Ciprian, coordonat de părintele Cobzaru Alin-Andrei.

După săvârșirea Sf. Maslu a urmat meditația cu titlul: „Sfinţii Trei Ierarhi, modele de slujire şi dăruire pastorală”, care a fost susținută de către părintele paroh de la parohia Bursuceni.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Sfinții Trei Ierarhi sunt  apărătorii dreptei credințe în Hristos, stâlpi neclintiți ai Bisericii, îngeri pământești și oameni cerești, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos, modele de slujire și dăruire pastorală.  Virtuţile care au strălucit în Sfinţii Trei Ierarhi şi vor lumina până la sfârşitul veacurilor sunt: credinţa, faptele bune, postul, milostenia, rugăciunea, cunoştinţa, evlavia, răbdarea şi iubirea. Toţi trei au avut o credinţă de neclintit, desăvârşită. Toţi trei au fost iubitori de fapte bune, practicând postul aspru, rugăciunea aproape neîncetată atât în Biserică cât şi în chilie, iar milostenia a fost constanta vieţii lor. Toţi trei au iubit simplitatea şi smerenia. Deşi după terminarea studiilor, puteau să ocupe funcţii importante de profesori, magistraţi sau prefecţi, au preferat viaţa pustnicească. Ei sunt dascălii noştri, care ne învaţă teologia, adică ştiinţa de a ne uni cu Dumnezeu întru iubire, păstorii noştri care din iubire asemeni lui Hristos îşi pun sufletul pentru noi, ne sunt modele, sunt rugători şi mijlocitori pentru noi”.

Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:

1. Preotul este invitat să experieze puterea credinţei, dulceaţa rugăciunii, iubirea necondiționată și iertarea;

2. Preotul, în calitate de apostol (trimis) al lui Dumnezeu, are datoria morală de a fi exemplu de credinţă şi trăire creştină;

3. Misiunea preotului devine din ce în ce mai dificilă, în contextul lumii secularizate în care trăim.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Croitoru Iustin, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

A consemnat:  Diacon Misionar Protopopesc Nicşan Valentin