Ziua mediului sărbătorită printre culturi ecologice

Sectorul Agro-silvic bisericesc, în colaborare cu Sectorul Misiune, Departamentul Activități de tineret au organizat, sâmbătă, 5 iunie 2021, o acțiune de voluntariat și activități în culturi ecologice în cadrul evenimentului „Ziua mondială a mediului”.

La acțiune au participat tineri din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni – ATOS. Aceștia au avut ocazia să vadă și să înțeleagă modul în care poate fi realizată agricultura ecologică.

Dacă cu alte ocazii au avut posibilitatea să vadă ce înseamnă un ecosistem mare, cum ar fi cel al pădurii, de această dată au avut posibilitatea să înțeleagă relațiile interspecifice care se formează într-un ecosistem la o scară mai mica, cum ar fi cel al unei culturi de plante aromatice sau de plante leguminoase.
Tinerii au putut observa două culturi experimentale de plante leguminoase: linte și năut. În cadrul acțiunii au observat și chiar au participat la acțiuni de combatere manuală a buruienilor sau a altor plante nedorite în culturi. Astfel au înțeles că pentru a obține alimente sănătoase din culturi netratate cu substanțe chimice este necesar să se intervină cu prașile mecanice sau manuale, după caz. Esențiale pentru sănătate, cultivate pe scară largă în România la un moment dat, astăzi culturile de linte și năut sunt o raritate. 

Năutul este o plantă rezistentă la secetă care nu doar că poate înlocui cu succes carnea, ci are și efecte antioxidante, antistres, normalizează tranzitul intestinal, protejează împotriva bolilor de inima, reglează somnul și previne diferite forme de cancer.

În cadrul acțiunii a fost prezentat în scop demonstrativ un stup de bondari și modul în care aceste insecte sunt folosite pentru polenizarea plantelor atât în solarii, cât și în câmp deschis. Folosirea bondarilor în schemele de cultură ecologică reprezintă o întoarcere la modul firesc, natural de polenizare și cultivare a plantelor.
Un alt obiectiv important pentru aceștia a fost prezentarea sistemului de irigare prin picurare, suprafața deservită de acest sistem fiind de cca. 0,5 ha. Tinerii au înțeles avantajele sistemului de irigare prin picurare în special prin prisma economiei de apă, dar și prin faptul că sistemul permite dozarea și asigurarea cantităților de apă necesare plantelor. De asemenea, a fost prezentat modul de utilizare a foliilor de mulcire în combaterea buruienilor și, implicit, în obținerea unor culturi sănătoase fără a fi utilizat erbicid. Printre culturile prezentate au fost cele de busuioc, mentă, cimbru, salvie, lavandă, roiniță, isop și echinacea.

Putem avea o viață sănătoasă dacă trăim într-un mediu sănătos și ne hrănim cu alimente sănătoase pe care le obținem natural, fără a interveni cu substanțe chimice de fertilizare sau întreținere a culturilor.