În aceste zile premergătoare slăvitului praznic al Nașterii Domnului, când creștinii petrec în post și înmulțesc rugăciunea, primesc Sfintele Taine și își primenesc sufletele, ne-am îndreptat către cei suferinzi în spitale.
Am dus un mesaj de binecuvântare și întărire din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, rugând pe Dumnezeu să-și reverse darurile Sale peste personalul medical și administrativ ce slujește cu jertfelnicie semenilor bolnavi, internați în spitalele și așezămintele din eparhia noastră.
Astfel, în dimineața zilei de joi – 4 decembrie – am poposit la Spitalul de Psihiatrie Cronici din Siret, unde PC Pr. Cristian Melniciuc, preot de caritate, are o activitate deosebită. Am slujit Taina Sfântului Maslu pentru cei aflați în suferință aici, persoane cu afecțiuni psihice grave, care au nevoie de empatie și o îmbrățișare pentru a își duce în continuare crucea.
În ziua de miercuri – 10 decembrie – a fost prilejul de a ne alătura programului liturgic care se desfășoară constant în Spitalul Municipal din Fălticeni, dar și la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
Capela unde slujește PC Pr. Pavel Constantin, preotul de caritate de la Spitalul din Fălticeni, se află în curtea unității medicale, astfel că pe lângă personalul medical și bolnavi, se pot alătura în rugăciune și aparținătorii celor internați, precum și credincioși din oraș. Atmosfera de rugăciune a fost copleșitoare, totul decurgând în rânduială și cu folos duhovnicesc, fapt ce denotă perioada îndelungată de când părintele este duhovnic aici.
La vreme de seară, în capela din incinta Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, am săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru pacienții internați aici, dar au fost împreună rugători personalul medical și persoane aflate în vizită.
Pr. Ionuț Mihăilescu, preot de caritate și slujitor aici, este prezent mai tot timpul în secțiile spitalului, oferind cuvânt bun și rugăciuni pentru cei aflați în suferință.
Am încheiat ziua cu o mică surpriză: în bisericuța de lemn din incinta ISU Câmpulung Moldovenesc, un grup de pompieri coordonați de PC Pr. Nicolae Moroșan – fost cadru ISU pensionat și actualmente preot îmbisericit aici, ne-au colindat bine vestind Nașterea lui Hristos. Momentul frumos a fost primit cu apreciere și recunoștință.
A consemnat,
Pr. Tiberiu Bardan, Inspector eparhial






