Vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Putna s-a încheiat

Astăzi, 17 august 2021, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, și-a încheiat vizita la Mănăstirea Putna cu prilejul manifestărilor organizate la împlinirea a 150 de ani de la Marea Serbare din anul 1871, eveniment determinant pentru definirea identității românești în istorie.

Preafericitul Patriarh Daniel a săvârșit în această dimineață un Trisaghion pentru tatăl părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În continuare, Preafericirea Sa i-a felicitat pe cei care s-au implicat în buna organizare a evenimentului, a binecuvântat obștea mănăstirii Putna și credincioșii prezenți, fiind condus de către soborul de ierarhi spre Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava. Delegația oficială a fost întâmpinată de reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava și Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, care a intonat Polihroniu în cinstea Preafericirii Sale.

Manifestările prilejuite de Serbarea de la Putna din acest an continuă astăzi cu Simpozionul „Eminescu și Putna”.

Mâine, 18 august 2021, se va desfășura itinerariul „Pe urmele lui Eminescu”, realizat de studenți și de participanții la Simpozionul „Eminescu și Putna”, la Cernăuți sau la Stupca și Ipotești, în funcție de condițiile de trecere a frontierei.

Irina Ursachi