Dincolo de manifestări comemorative, recunoștința față de făuritorii Marii Uniri, a unirii istorice, se va arăta în cultivarea acestei uniri, lăuntrice, plină de dragoste, plină de smerenie, plină de credință într-un Dumnezeu Care va lucra din plin în acest popor, atunci când îl va vedea așa cum și-l dorește, umăr lângă umăr și inimă lângă inimă.
Stimate oficialități,
Onorată asistență,
Serbăm astăzi, chiar și în condiții vitrege, de pandemie, Ziua Națională a României. Este un gest de recunoștință față de toți făuritorii Marii Uniri din 1918, cei care, animați de credința în Dumnezeu și de dragostea față de țară, au trecut cu curaj și bărbăție peste multe obstacole: conflicte armate, dificultăți diplomatice, reticențe administrative, criză sanitară și stare pandemică și atunci.
Îi cinstim astăzi, cu venerație, după cuvântul Sfântul Apostol Pavel care îndeamnă nu doar a ne aduce aminte de ei, ci și a le urma credința (Evrei 13, 7), năzuința, tenacitatea, curajul. Efortul lor de a întregi România, de a face România Mare, se cere a fi nu doar admirat, ci și continuat, regândit și adâncit. Unirea de la 1918 nu a însemnat o simplă comasare de teritorii și o aliniere a unor populații, până atunci despărțite, la același numitor, aceeași linie de gândire și de viziune administrativă. Această unire a fost precedată și urmată de o unire de inimi, o unire de simțiri, o difuzie de dragoste, înțelegere și primire a fiecăruia în inima fiecăruia.
La 100 de ani și mai bine de la acel moment, suntem datori să consolidăm această unire, această unitate. Actanții Unirii din 1918, în diversele ei etape, erau diferiți ca structură comportamentală, opțiuni politice, stiluri de abordare a unor probleme. Au învățat însă să fie una, atunci când obiectivul comun era mult mai important, și că starea de despărțire ar fi însemnat sacrificarea unui ideal care atunci și numai atunci se putea împlini. Fără această conglăsuire de inimi și cugete, astăzi am fi fost, poate, într-o altă configurație statală, mult mai dezavantajoasă, mai tristă și mai dureroasă.
Lecția lor și a acestei zile, așadar? În vremuri grele, mai important este ceea ce ne unește decât ceea ce ne diferențiază. Slujim aceluiași popor – astăzi și mai greu încercat – toți: oameni de stat, oficialități locale, personal administrativ, oameni de cultură, cler bisericesc. Nu e timp, nu mai e timp pentru disensiuni interminabile, aruncări de venin, denigrări reciproce. De pe urma acestora are de suferit cel mai mult poporul român; iese în pierdere România.
Una dintre rugăciunile stăruitoare ale Mântuitorului Iisus Hristos către Dumnezeu Tatăl a fost aceea ca „toți să fie una!” (Ioan 17, 21). Una să fim când țara și vremurile dificile o cer. E loc mult pentru iertare și îndreptare, pentru sinceritate și onestitate, pentru îngăduință și admirație. Dincolo de manifestări comemorative, recunoștința față de făuritorii Marii Uniri, a unirii istorice, se va arăta în cultivarea acestei uniri, lăuntrice, plină de dragoste, plină de smerenie, plină de credință într-un Dumnezeu Care va lucra din plin în acest popor, atunci când îl va vedea așa cum și-l dorește, umăr lângă umăr și inimă lângă inimă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!