Mănăstirea Putna și-a sărbătorit cel de-al doilea ctitor – Sfântul Iacob Putneanul

dsc04554

Sâmbătă, 15 mai 20121, în ziua de pomenire a Sfântului Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, locul în care se află sfintele sale moaște, și-a sărbătorit cel de-al doilea ctitor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte și clerici din nordul Bucovinei – Ucraina, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la altarul de vară al mănăstirii. Ierarhul a înălțat rugăciuni către Sfântul și marele mitropolit al Moldovei din veacul al XVIII-lea.

Mănăstirea de suflet a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a îmbrăcat haine de sărbătoare, credincioși de aproape și de departe venind cu bucurie pentru a-l cinsti pe cel care a fost ctitor de mănăstire, de școală, de spital, părinte ocrotitor al familiei, al satului, păstor de suflete demn, credincios și curajos, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Eustatie Protopsaltul” al Sfintei Mănăstiri Putna.

După citirea pericopei evanghelice, scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a ținut un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la cum trebuie să fie cel care dorește să fie un bun păstor, subliniind importanța dăruirii sufletului în activitatea de păstorire. „Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Doar dacă îți pui sufletul pentru oile pe care le ai, pentru oamenii pe care îi ai în păstorire, pentru oamenii peste care ai fost rânduit, nu doar în slujirea cea clericală, cea bisericească, ci oriunde, doar dacă îți pui sufletul pentru ei meriți numele de păstor bun. (…) Ați pune sufletul pentru cineva înseamnă să te lași pe tine, să nu te preocupe atât de mult sănătatea ta, planurile tale, dorințele tale, ceea ce îți place ție. Trebuie să te gândești mai mult la celălalt, să jertfești din timpul tău, din ceea ce ai dori tu să faci, să nu îți peste atât de mult de tine, ci să îți peste de celălalt.”

În continuare, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Sfântul Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei, și-a împlinit rolul de bun păstor al turmei sale, rugăciunea fiind principalul pas  către roditoarea păstorire. „Sfântul Iacob Putneanul și-a pus sufletul pentru oile sale pentru că și-a pus sufletul mai întâi în mâna lui Dumnezeu. (…) Prin rugăciune, în primul rând. Să te rogi pentru cei pe care îi ai în grijă. Duhovnicii pentru credincioșii săi, episcopul pentru preoții săi, preotul pentru credincioșii din parohie. Ce minunat ar fi ca un director să aibă un pomelnic cu cei pe care îi are în grijă. Ce minunat ar fi ca un tată să-și pomenească familia, ca un bunic să își pomenească întreaga familie, pe toți copiii și nepoții săi! Prin rugăciune arăți că sufletul ți-l pui pentru celălalt.”

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a prezentat și exemple din intensa activitate a Sfântului Iacob Putneanul și, în lumina faptului că „durerile și nevoile poporului au fost durerile și nevoile Sfântului Iacob”, a întrebat: „Suntem noi în stare de așa ceva? Ne mișcă sufletul cu ceva atunci când vedem o nedreptate sau trecem pe alături spunând «nu mă privește»? Iată întrebarea pe care ne cheamă Sfântul Iacob să ne-o adresăm de ziua lui de prăznuire.”

În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți fie cu luare aminte la conturarea unei vieți duhovnicești autentice. „Să nu trecem nepăsători pe lângă problemele veacului în care trăim, pentru că Dumnezeu ne va întreba dacă am făcut ceea ce aveam de făcut. Să avem grijă de viața noastră duhovnicească și de viața duhovnicească a aproapelui. (…) Nu suntem total indiferenți, încă mai vibrează ceva în sufletul nostru, dar se poate și mai mult! Să fim implicați în viața cetății, să fim interesați de ce se va întâmpla cu copiii noștri, cu viața lor, cu ce se întâmplă în școlile lor. (…) Să stăm în jurul păstorilor buni și să ne îndepărtăm de oamenii răi și de păstorii care sunt năimiți, care sunt furi și tâlhari. Și nu ne va lăsa Dumnezeu pentru că avem în Cer mijlocitori și rugători și printre ei se află și Sfântul Iacob Putneanul, pe care îl prăznuim astăzi.”

La sfârșitul slujbei, părintele arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și credincioșilor pentru darul adus Sfântului Iacob Putneanul, și anume participarea lor în număr mare la sărbătoarea hramului.

În cele ce au urmat, părinte stareț a vorbit despre activitatea Sfântului Iacob Putneanul și a prezentat numeroasele lui acte de binefacere, din trecut și de azi, în special cele față de familii și copii. „Precum acum 270 de ani, și astăzi Sfântul Iacob este binefăcător al sufletelor și al trupurilor, al monahilor și al familiei, al celor care au trecut din viață și al celor care își încep viața. Sfântul Iacob s-a îngrijit de copii, de elevi, să aibă parte de învățătură bună. I-a îndemnat pe părinți să îi dea pe copii la școală. El a tipărit primul abecedar din Moldova, Bucvarul, în 1755. Le spunea părinților: «Din creşterea copiilor, ca dintr-o rădăcină, şi bună, şi rea, toată viaţa curge.»

Tot Sfântul Iacob a înființat prima școală de la sat din Moldova, la Putna, în 1759. În actul de înființare a școlii, domnul țării scrie: «Arată Sfinţia Sa, mitropolitul, că la Mănăstirea Putnei este trebuinţă ca să se afle o şcoală, căci fiind loc depărtat, nu pot copiii a ajunge pe la celelalte şcoli, mai ales că se află acolo un dascăl care de câţiva ani învaţă cu mare folos ucenicilor.»

Adânc și foarte smerit le spune călugărilor: «Lăsați, frații mei cei iubiți, deșertăciunile lumești, și robiți toată inima voastră la cele nespuse bunătăți ale Împărăției cerești. Smeriți-vă întru Domnul, pentru ca să vă slăvească în veci. Pomeniți pe cei răposați părinți și frați ai noștri în toată vremea, pentru ca să vă pomenească și pe voi Domnul, la venirea lui cea de-a doua.»

Mărturie a cinstirii Sfântului Iacob sunt familiile care vin de multe ori spre seară, în amurg, la paraclis, și îi duc de mână pe copii la Sfântul Iacob – în paraclis sunt așezate sfintele sale moaște. Mărturie este lespedea lui de mormânt – creștinii trec și îi sărută mormântul.

Îl iubim pentru că ne-a iubit. Ne silim să ne lărgim inima, pentru că el a avut inima largă. A fost pașnic și cuminte, smerit și blând, cald și ocrotitor al familiei și al copiilor.

La mulți ani celor care îi poartă numele Sfântului Iacob Putneanul!”

Începutul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul a fost marcat în ziua de 14 mai prin scoaterea spre închinare a sfintelor sale moaște în pridvorul bisericii voievodale. Imediat după aceasta, elevii Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna au venit să se închine celui care a celui care a înființat, în anul 1759, școală în care învață astăzi.

La slujba Privegherii și la Sfânta Liturghie au participat și preoții din Cercul Pastoral „Sfântul Iacob Putneanul”. Părintele Filaret Ruscan, Consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,  a spus: „Cu darul lui Dumnezeu, am slujit la Mănăstirea Putna pentru pomenirea Sfântului Iacob, ierarh și părinte duhovnicesc al Moldovei. Slujba săvârșită sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin, delegat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Sucevei și Rădăuților, a fost o revărsare de pace, de căldură și de bucurie. Toate le-am trăit ca pe o îmbrățișare caldă a unui păstor bun.”

Sărbătorirea Sfinților Putneni va continua. În această seară, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, slujește Privegherea în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan la Mănăstirea Putna, iar Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, slujește la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Mâine, 16 mai 2021, de sărbătoarea sfinților sila, Paisie și Natan, cei doi ierarhi vor liturghisi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde se află sfintele moaște ale celor trei cuvioși.

 

Sfântul Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul s-a născut la data de 20 ianuarie 1719, la Rădăuți, într-o familie de oameni credincioși, părinții lui călugărindu-se mai târziu – ieroschimonahul Adrian și monahia Mariana.

S-a călugărit la frageda vârstă de 12 ani la Mănăstirea Putna și a fost hirotonit ieromonah la 17 ani. La 25 de ani a devenit egumen, iar peste un an a fost ales episcop de Rădăuți. După cinci ani a fost ridicat în treapta de mitropolit al Moldovei.

Sfântul Iacob Putneanul a desfășurat o activitate bogată în cei 10 ani în care a fost mitropolit al Moldovei,  din punct de vedere cultural-misionar și filantropic. A tipărit cincisprezece cărți, printre care și Bucvarul – primul abecedar în limba română din Moldova. El este și ctitorul primei școli publice sătești și inițiatorul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.

Sfântul Iacob este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna și a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 6-7 iunie 2016, împreună cu Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Proclamarea canonizării lor a avut loc în 14 mai 2017 la Mănăstirea Putna, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

 

Protos. Dosoftei Dijmărescu

Irina Ursachi