Învierea Domnului – izvorul nădejdii și al bucuriei noastre

E iar Duminica Învierii...

Din turnuri de clopotnițe vechi se aude iar,

Al veseliei dangăt ce îngână.

Ale preoților glasuri din altar,

Chemându-ne pe toți: Veniți de luați Lumină!

 

Din nou ies oameni luminoși în prag,

Din nou e sărbătoare și e bine.

Din nou sunt straie strămoșești purtate cu mult drag,

Și parcă totu-n jurul nostru reînvie.

 

Și iarăși ne simțim ca odinioară,

Când bunicuța noastră cea bătrână.

Cu multă dragoste și fără multă carte,

Dar cu credință tare și înțelepciune,

 

În sfânta noapte ne lua de mână,

La slujba Învierii să ne ducă,

Și parc-aud și-acum duioasa-i vorbă,

Cum îmi spunea: În noaptea asta, nimeni nu se culcă!

 

Sunt iară coșurile binecuvântate pline,

De ouă roșii, pască și colaci,

Și parcă iar bunica cu a ei mână,

Le-a pregătit pe toate, parcă azi.

 

Din nou cântăm: Hristos a înviat! și iată,

Cei ce-au plecat ne sunt mult mai aproape,

Din nou e cimitirul alb în sat,

De flăcările dorului purtate.

 

Și Domnului cu bucurie multă-I  mulțumim,

Căci iarăși ne-a primit în a Sa casă.

Și nu mai e-n biserică pustiu,

Și dorul greu de slujbe nu ne apasă!

 

Căci astăzi ne întoarcem în biserici,

Și iar cântăm: Hristos a înviat!

Simțeam și până acum noi, ziua învierii,

Dar azi, mai mult, mai cu adevărat!

 

            Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. (II Corinteni 13,11)

            Este Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, un timp al bucuriei și al împăcării cu noi înșine, cu cei din jur și cu Cel ce și-a dat viața pentru noi, căci înviind Mântuitorul a călcat cu moartea pre moarte (Troparul Învierii), pentru totdeauna.

Despre bucuria comuniunii ne vorbește și Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua epistolă a sa către corinteni. El arată lămurit că bucuria este modul firesc de viețuire a celor ce-L urmează pe Mântuitorul Hristos. Acest sentiment ar trebui să-l resimțim cu toții în aceste  zile binecuvântate, pline de nădejde, de pace, de lumină, ce sunt dăruite spre bucuria sufletului nostru.

A fost tare grea așteptarea aceastei zile de sărbătoare și mai ales pentru creștinii ce-L caută cu adevărat pe Dumnezeu. Iată că doi ani s-au scurs de când nu am mai participat la slujbele din săptămâna mare și nici la cele săvârșite în zilele Sfintelor Paști.

Cu siguranță suntem într-un moment potrivit în care reflectăm asupra celor întâmplate cu precădere în perioada grea ce a trecut și în care încă ne aflăm. Zile prielnice pentru a cugeta la vremelnicia noastră pământească și de a conștientiza menirea pentru care Dumnezeu ne-a lăsat în acest spațiu atât de binecuvântat cu multe frumuseți, dar totuși fiind supus durerii, suferinței și chiar morții. Și oare așa să fie? Să fim lăsați noi, oare, de către  Preabunul  Dumnezeu în locul întristării și al lacrimilor, orfani și singuri? Pentru a ne răspunde acestor întrebări, ne este de folos reamintirea momentului în care Dumnezeu a hotărât să aducă la viață pe om: Şi a zis Dumnezeu: ,,Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul! ... Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea." (Facerea 1, 26 – 30)

Astfel, aflăm din prima carte a Vechiului Testament, că Dumnezeu a creat pe om după Chipul și după asemănare Sa. Adică, l-a adus la existență ca ființă vie simțitoare, rațională, cu voință liberă și cu scopul tinderii sale spre asemănarea cu Creatorul Său. Iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne arată, că Cel ce ne-a creat pe noi și toate câte sunt, este iubirea absolută (I Ioan 4,8) și din iubire i-a creat pe oameni să fie împărați și creatori la rându-le.

Prin urmare, cu totul alta trebuia să fie viața oamenilor și cu totul altul destinul nostru pe pământ. Dar după cum bine cunoaștem, primii oameni, au căzut prin neascultare din Raiul în care fuseseră așezați. Și iată cum din lipsa ascultării am gustăm moartea, necazul și suferința, iar existența omului a cunoscut o dureroasă, tragică schimbare.

Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, Pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. (Efeseni 2, 4 – 7)

Cuvântul Sfântului Apostol Pavel ne descoperă că Dumnezeu nu ne-a lăsat să fim fii ai pierzării, căci L-a trimis pe Unicul Său Fiu spre moarte ca toți cei ce vor crede în El să nu mai moară și veșnică să fie viața lor ca cea dintâi: Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Ioan 3, 16)

Descoperim că Dumnezeu creatu-ne-a pe noi spre bucurie și pentru a noastră mântuire L-a trimis pe Fiul Său, El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? (Romani 8, 32).

În aceste zile prealuminoase, gândindu-ne la tot ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pentru noi și aducându-ne aminte de Pătimiri, de Răstignire, de Îngropare și de Învierea cea de-a treia zi, cu mult mai mult vom înțelege că nicio clipă n-am fost lăsați în neantul stricăciunii. De aceea, Dumnezeu cu iubirea Sa de oameni pe toți ne cheamă și ne așteaptă la masa cea de paști a împărtășirii, cu bucurie și cu sufeletele curățite. Și cum aflăm din cuvântul Marelui Ioan Gură de Aur din noapte de Paști, de la această masă nimeni nu iese flămând pentru că darnic fiind Stăpânul nostru, răsplătește fiecăruia din darurile Sale cele bogate.

 Așadar, să spunem și noi ca sfântul Serafim de la Sarov: Hristos a înviat, bucuria noastră!

Sărbători binecuvântate cu lumină!

prof. Cristi Hurjui, inspector cateheză parohială

Adăugați un comentariu