Hotărârile Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din 5 noiembrie 2020

comunicat_de_presa

În ziua de 5 noiembrie 2020, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească din Moldova, subiecte care sunt de competenţa Sinodului Mitropolitan. Dintre hotărârile luate cu acest prilej, amintim:

  • Transformarea Schitului „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” – Codrii Pașcanilor din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor din schit de călugări în mănăstire de călugări, cu titulatura: Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” – Codrii Pașcanilor, cu sediul în comuna Moțca, judeţul Iași.
  • Transformarea Schitului „Nașterea Maicii Domnului” – Marginea din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din schit de călugărițe în mănăstire de călugărițe, cu titulatura: Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Marginea, cu sediul în comuna Marginea, județul Suceava.
  • Transformarea Schitului Sihăstria Râșcăi din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din schit de călugări în mănăstire de călugări, cu titulatura: Mănăstirea „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu”, cu sediul în comuna Râșca, județul Suceava.
  • S-a aprobat calitatea de membri ai Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru Pr. Iulian Vasile Adam (titular) și Pr. Iulian Neculai Mușat (supleant).
  • După analiza sugestiilor formulate de către eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu privire la proiectul de text al noului Regulament al cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, s-au stabilit propunerile care vor fi înaintate de Sinodul Mitropolitan către Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au mai aflat și unele probleme de ordin administrativ-bisericesc.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor