Apel către toți oamenii cu bună credință,
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, clerul, credincioșii și toți oamenii cu inimă milostivă sunt chemați, în aceste zile de grea încercare, la unitate în rugăciune și solidaritate pentru familia părintelui Ioan Cozma, greu încercată în urma cumplitului accident rutier petrecut la ieșirea din municipiul Vatra Dornei.
Această tragedie a adus o durere de nedescris prin plecarea prea devreme la cele veșnice a tânărului Matei, în vârstă de doar 14 ani, care a lăsat un gol imens în sufletele părinților, fraților și ale tuturor celor care l-au cunoscut și iubit.
În același timp, lupta pentru viață și pentru refacere continuă pentru ceilalți membri ai familiei.
Preoteasa Diana, alături de copiii Iustin și Filofteia, se află în stare foarte gravă, internați în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, evoluția stării lor de sănătate fiind una imprevizibilă. Ceilalți copii ai familiei, Alexie și Xenia, se află sub supraveghere medicală atentă și monitorizare constantă, iar Miriam, fetița care nu se afla în mașină, este în grija bunicilor acasă.
Încă de la aflarea cutremurătoarei vești, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală, s-a implicat activ în sprijinirea familiei.
Pr. Andrei Mocanu, consilier eparhial, este în legătură permanentă cu unitatea medicală și este prezent alături de familie, oferind sprijin duhovnicesc, în strânsă colaborare cu conducerea spitalului și cu echipele medicale.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va susține integral toate cheltuielile legate de înmormântarea tânărului Matei, pentru ca familia să nu fie împovărată, în aceste clipe de durere, și de griji materiale.
În același timp, tratamentele medicale complexe și procesul de recuperare care se anunță de lungă durată implică costuri considerabile, motiv pentru care adresăm un apel stăruitor la solidaritate creștină.
Pe lângă donațiile individuale, în toate parohiile din cuprinsul Eparhiei Sucevei și Rădăuților vor fi organizate în duminicile următoare colecte speciale, prin binecuvântarea chiriarhului, sumele strânse urmând a fi direcționate integral pentru sprijinirea familiei părintelui Ioan Cozma.
Îndemnăm pe toți oamenii cu bună credință, din țară și din diaspora, să se alăture acestui lanț al rugăciunii și al faptelor bune pentru tămăduirea preotesei Diana și a copiilor Iustin, Alexie, Xenia și Filofteia, precum și pentru întărirea sufletească și trupească a părintelui Ioan.
Unitatea noastră în rugăciune și solidaritatea rămân cea mai puternică mângâiere în fața unei suferințe atât de adânci.
Modalități de sprijin pentru familia Părintelui Ioan Cozma
Cei care doresc să ofere un sprijin material pentru tratamentele medicale și recuperarea de durată a membrilor familiei pot face donații în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Banca Comercială Română, precum și prin colectele organizate la nivel parohial:
- Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
- Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
- Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
- Mențiune donație: „COZMA”
- Telefon de contact: 0756 617 617
Cu recunoștință pentru fiecare rugăciune și fiecare gest de milostenie,
Remus Fandarac
Asistent Social
Sectorul de Asistență Socială și Medicală
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

