Datina de a colora, de a împistri, de a încondeia ouăle, cunoscută la multe popoare din timpurile cele mai vechi, este la creştinii din Bucovina, practica artizanală de căpătâi în preajma Sfintelor Paşti. În unele localităţi bucovinene, Moldoviţa, Ciocăneşti, Izvoarele Sucevei, ş.a., ea se practică şi la Ispas sau Rusalii şi chiar şi la sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe, dacă sărbătoarea nu cade în „Săptămâna luminată”. În legătură cu colorarea ouălor, poporul are numeroase legende:
– Şase surori măritate au vrut să ucidă pe a şaptea soră nemăritată, care făcea ochi dulci celor şase cumnaţi ai săi. Pietrele cu care au vrut să o ucidă, s-au colorat însă în diferite chipuri. Astfel sora a rămas în viaţă şi în amintirea acestei minuni, oamenii au început să coloreze ouăle în Duminica de Paşti, când s-a petrecut întâmplarea. O altă legendă susţine că ouăle colorate reprezintă pietrele cu care cei răi l-au bătut pe Hristos. În altă variantă ouăle reprezintă darurile pe care oamenii buni le-au făcut copiilor de judecători, ca să-şi îmbuneze cu ele părinţii în ajunul osândei Mântuitorului, sau culoarea ouălor roşii închipuie sângele nevinovat al Domnului, vărsat spre mântuirea oamenilor. După alţii, ouăle roşii perpetuează ouăle date de Maria Magdalena neamurilor cu salutul: „Hristos a Înviat!” şi răspunsul „Adevărat a Înviat!”
Unii creştini cred că ouăle roşii perpetuează tradiţia ouălor albe înroşite printr-o minune săvârşită, pe taraba unei precupeţe, care n-a crezut în Învierea Domnului. La vestea adusă de apostoli, ea a răspuns: „Cum nu sunt aceste ouă roşii, aşa n-a înviat Hristos!”, iar ouăle sale s-au înroşit îndată în coş. Altă legendă spune că, pe când Simion mergea la câmp, având în traistă o pâine şi câteva ouă albe, l-a ajuns Hristos, ducându-și crucea în spate. Simion a luat-o şi i-a dus-o până la ogorul lui, unde i-a dat-o iar Mântuitorului. Mai pe urmă, aşezându-se să mănânce, a găsit pâinea şi ouăle albe devenite ouă roşii. Se spune că de atunci a început înroşirea ouălor. Spun alţii că ouăle s-au înroşit după Înviere, când Hristos a blagoslovit găinile. În altă legendă se spune că cei răi, alungând pe Hristos Mântuitorul, au început a arunca în urma lui pietricele mărunte, care îndată se prefăceau în ouă de diferite culori. Unii au început să le adune şi astfel Hristos a scăpat. În sfârşit, ouăle roşii perpetuează amintirea acelor ouă ale unei copile care, aflând de Învierea Domnului, a plecat să vestească pe maica sa. Pe drum s-a întâlnit cu nişte evrei, care auzind-o, n-au crezut, ci au spus: „atunci va învia Hristos când aceste ouă se vor înroşi!” Şi cu adevărat ouăle s-au înroşit imediat.
Ouăle roşii – se mai spune – amintesc pe cele cu care, la Învierea Domnului, fiecare copil s-a pomenit că le are în mâini, sau pe cele pe care paznicii Mormântului lui Dumnezeu le aveau ca asupra lor. După alţii ouăle roşii sunt ouăle din coşarca-coșul Maicii Domnului, care au stat sub crucea pe care era răstignit Hristos şi unde au fost picurate cu sânge. Ouăle închise la culoare închipuie chinurile şi durerile lui Hristos.
Dincolo de aceste obiceiuri mai mult sau mai puţin ortodoxe enumerate mai sus, colorarea ouălor se face în Săptămâna Pătimirilor. Obişnuit se începe de marţi sau joi şi se isprăveşte vineri. Niciodată însă gospodinele credincioase nu caută să lucreze la ouă în zilele de sec, miercuri şi vineri. La noi în Bucovina, se zice chiar, că numai în Joia Mare e bine să se coloreze ouăle, ca să nu se strice în cursul anului.
Plecându-se de la asemenea evenimente importante, la care s-a adăugat evlavia creştină cu influenţele inerente fiecărei nații, s-a ajuns de la vopsit la încondeiat şi „împistrit” artistic. În vechime, pe lângă simpla vopsire a ouălor, existau în toate aşezările dintre Obcinile Bucovinei, două tehnici clasice: încondeiatul cu pensula sau cu peniţa şi împistritul, folosindu-se ceara şi tehnici de meşteşug arhaice care transformau meşterii în adevăraţi creatori, individualizându-se creaţiile în aşa fel, încât se puteau recunoaşte după arta fiecăruia..
La Ciocăneşti, localitate reprezentativă pentru arhitectura tradiţională unde în ultimii ani se organizează Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, unde casele de aici renumite pe drept, sunt împodobite cu motive geometrizate, ordonate cu pui sub formă de brâie, cingători, motive florale creştine chiar. La început, au lucrat aici ouă încondeiate, creatoarele populare Oltea Gervan, Ileana Candrea şi Leocadia Roată, învăţate se pare de un bărbat – „bădiţa secretaru” Dumitru Giosan. Peste munte, în satul Botuş-Fundu Moldovei, cea mai cunoscută creatoare populară a fost Eleonora Moroşan. Tot din „pleiada pionierelor” în arta ouălor încondeiate au mai făcut parte: la Breaza de Sus, Ioana Severin, la Breaza de Jos, Similica Alexandroaiei, la Pojorâta, Elena Porcilescu, la Valea Putnei, Rafira Ţăran, iar la Vatra Moldoviţei, Ecaterina Haucă, Elena Pascan, Ana Niga, Rodica Huţuleag şi multe altele. Astăzi sunt în zona Câmpulung-Moldovenesc şi Vatra Dornei, peste 1000 de artiste populare care au devenit, prin tinereţea lor şi a modelelor, demne urmaşe ale celor mai sus amintite şi oferă siguranţa că arta populară a încondeiatului va dăinui.
Întru-un timp al provocărilor, al discursurilor prea pline dar fără noimă, suntem tentaţi să alegem prea uşor, un Crăciun fără Naşterea Mântuitorului, un An Nou numai cu Revelion, o Bobotează fără Aghiazmă Mare, Sfintele Paşti fără Înviere, dar cu iepuraşi, pe scurt o viaţă uitând de moarte, dar copiind sau mimând viaţa veşnică. De aceea, oul încondeiat este şi el o tentaţie, o provocare, a artei, a cromaticii sau a tehnicilor folosite, a locului unde ajunge el expus, a mesajului transmis și împlinit în timp și peste timp. În concret la bucovineni, oul încondeiat, simplu sau mai sofisticat, cu modele mai vechi sau mai noi, dar de fiecare dată unic, își găsește finalitate în sfinţirea ce i se atribuie coșului de Sfintele Paşti după Slujba Învierii.
Astfel, pentru creştinul adevărat, oul încondeiat, dincolo de căutările stereotipe, de origini şi vechime, de simboluri, de respectarea unor tipare sau tradiţii, de îndemânare artistică, de tehnici, de îndeletniciri aducătoare de venit sau imagine, de ocuparea unui timp, sau de împlinirea unei atenţii, el, oul încondeiat este un deplin exerciţiu spiritual în perceperea deplină a Învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos. Altfel, oul încondeiat nesfinţit în spaţiul sacru al Bisericii şi neactualizat de timpul Învierii, este o pierdere de timp şi ca artă şi ca sacrament. O pierdere de timp împărţită, pentru cel care îl creează, îl studiază, îl admiră sau îl procură. Pe când oul creat, studiat, admirat, procurat, dus în coş la sărbătoarea Sfintelor Paşti, pentru a fi sfinţit de preot, sfinţeşte deplin timpul şi spaţiu, credinciosul, familia, comunitatea lui.
Îndemn să avem ouă frumos încondeiate pentru un Paşti al bucuriei depline, pentru o Înviere care să nu fie în afara Luminii lui Hristos, pentru o sărbătoare nu a luminilor ci a Luminii. Îndemn tinerii să fie preocupaţi de această artă străveche, actualizată acum din belşug, dar fără a pierde ţelul ei sublim şi sfânt, bucuria că Hristos a biruit prin Creaţie, Adevăr şi Dragoste, prin Jertfă şi prin Înviere.