Tabăra organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” – ediția I, a ajuns la final

Duminică dimineața, după 7 zile petrecute pe litoralul românesc, cei peste 100 de copii beneficiari ai proiectului caritabil ,,Pentru prima dată la mare” – ediția I, au ajuns acasă.

Lacrimi de bucurie pentru experiența celor 7 zile la mare, dar și lacrimi cauzate de despărțirea de peroanele cu care s-au cunoscut și s-au împrietenit în aceste zile, au  fost prezente pe chipurile copiilor.

În timpul taberei, cei 103 de copii s-au bucurat de prima întâlnire cu marea, de primul răsărit pe plajă, de prima plimbare cu vaporul, de prima zi la un Aqua Park, precum și de prima plimbare pe faleza mării și de prima seara la un parc de distracții dintr-o stațiune de pe litoral.

,,Bucuria celor 103 de copii din aceste zile nu poate fi descrisă în cuvinte. Amintirile din aceste zile le vor purta mereu cu ei și le vor povesti mulți, mulți ani de acum înainte. Totodată, bucuria acestor copii este ca o rugăciune pentru cei care au contribuit la realizarea acestui proiect caritabil. Nu a fost ușor, nici strângerea de fonduri, nici implementarea și organizarea taberei, dar împreună, am reușit să ducem 103 copii la mare, împreună suntem motivul bucuriei acestor copii. Bunul Dumnezeu să înveșnicească faptele de milostenie ale tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei tabere” – pr. Andrei Mocanu, coordonatorul proiectului caritabil ,,Pentru prima dată la mare”.

,,Momentele petrecute în această tabără mi-au adus cele mai mari bucurii de până acum. Am văzut cât de mare este marea, dar și cât de frumos este să mergi în vacanță undeva cu prietenii.” – Alesia, 12 ani.

,,Dincolo de bucuria de a fi la mare, de a vedea marea, de a petrece clipe de bucurie, copiii cu care m-am împrietenit aici îmi vor fi prieteni mult, mult timp de acum și cu siguranță ne vom revedea.” – Luca, 11 ani

,,A fost una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum, nu voi uita niciodată aceste zile, nu îi voi uita pe cei pe care i-am cunoscut aici, nici pe voluntari și nici pe copii. Totul a fost minunat, totul a fost bine organizat și ne-am distrat în orice moment al taberei.” – Maria, 15 ani.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei tabere și au contribuit la bucuria celor 103 copii beneficiari ai primei ediții a Proiectului Caritabil ,,Pentru prima dată la mare”.