Slujiri arhierești la Mănăstirea Voroneț – Liturghie arhierească și Parastas  pentru stavrofora Irina Pântescu  – 

Duminica a cincea din Marele Post, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 10 aprilie 2022, a fost prilej de bucurie și mângâiere duhovnicească pentru obștea Mănăstirii Voroneț, precum și pentru toți cei prezenți la una dintre cele mai cunoscute ctitorii ale voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor, cu prilejul Parastasului stavroforei Irina Pântescu, prima stareță a așezământului monahal, trecută la Domnul în urmă cu aproape 40 de zile. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Paraclisul „Sfântul Daniil Sihastrul”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte și arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, pr. Adrian Popa, consilier eparhial al Sectorului Colportaj Bisericesc, și pr. Aurel Goraș, Protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

După citirea pericopei Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la momentul în care doi dintre ucenicii Mântuitorului, fiii lui Zevedeu, Ioan și fratele lui Iacov, i-au cerut, într-un moment neprielnic, să fie părtași Împărăției lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Scripturi, evidențiind câteva aspecte relevante și demne de urmat pentru creștinii de astăzi: râvna pentru slujirea lui Dumnezeu, dar și importanța și bucuria slujirii aproapelui. Nu în ultimul rând, ierarhul a adus în atenție viața deosebită a Sfintei Cuvioase Maria Magdalena, cea a cărui exemplu de pocăință constituie un punct de reper  în istoria creștinismului.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor mănăstirii.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea de a sluji la Mănăstirea Voroneț, locașul de cult care a fost înălțat în anul 1488, în numai trei luni, trei săptămâni și trei zile, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul fiind așezat atunci stareț al mănăstirii de însuși domnul Moldovei.

Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre contribuția impresionantă pe care stavrofora Irina a avut-o în formarea Voronețului de astăzi, punctând totodată momente din viața încercată cu greutăți, dar și împodobită cu bucurii și realizări. Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a prezentat celor care s-au aflat la eveniment cea mai recentă apariție editorială dedicată așezământului monahal și lucrării acestuia în Bucovina ultimelor trei decenii, „Grădinile mănăstirii”, volum semnat de jurnalista Doina Cernica și de sora acesteia, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, publicat anul acesta la Editura Mușatinii.

Apoi a fost săvârșită slujba Parastasului pentru stavrofora Irina Pântescu în incinta locașului închinat Sfântului Daniil, iar la mormântul maicii starețe, aflat sub streașina Paraclisului Mănăstirii Voroneț, a fost oficiat un Trisaghion, ierarhul sfințind crucea așezată în amintirea vrednicei monahii.

Alături de obștea mănăstirii, la eveniment au fost prezenți credincioși, monahi și monahii, starețe ale mănăstirilor bucovinene, precum și apropiați ai maicii starețe și ai Mănăstirii Voroneț. Nu au lipsit invitații speciali din Ucraina, dintre care o amintim pe doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți. Excelența sa și doamna Elena Nandriș, primarul localității ucrainene Mahala, nepoata Aniței Nandriș, cunoscută pentru stăruința în credință de care a dat dovadă în cei 20 de ani petrecuți Siberia, deportată  în urma ocupației sovietice a Basarabiei și a nordului Bucovinei, au depus la mormântul stavroforei Irina Pântescu coroane de flori, dovadă a recunoștinței pentru legătura deosebită dintre proinstareța Voronețului și comunitatea românilor din regiunea pe care o reprezintă.

În dimineața primei zile a Postului Mare, stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Sfintei Mănăstiri Voroneț, a plecat la Domnul, lăsând îndurerată întreaga obște.

Stavrofora Irina Pântescu, născută la data de 28 septembrie 1932, în satul Goruni, comuna Tomești, județul Iași, a primit la Sfântul Botez numele Margareta.

La 1 aprilie 1991, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost numită stareță a Mănăstirii Voroneț, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la aceea vreme Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În ultimii 30 de ani, stavrofora Irina Pântescu a contribuit la formarea și îndrumarea obștii Mănăstirii Voroneț. Prin demersurile sale, s-a reușit restaurarea și consolidarea bisericii așezământului monahal, dar și includerea acestuia pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Irina Ursachi