Slujbe de mulțumire în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la aniversarea Unirii Principatelor Române

Marți, 24 ianuarie 2023, la împlinirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment deosebit din istoria poporului român, în cuprinsul întregii Eparhii a Sucevei și Rădăuților s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în ceea ce a însemnat un pas important spre desăvârșirea unității naționale.

Atât la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, cât și la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată pe Aleea Unioniștilor din centrul Sucevei, a fost săvârșită slujba de Te Deum, fiind totodată subliniat rolul pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Română în împlinirea Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859.

După oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliții Nifon al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți cei care au susținut înfăptuirea acestui deziderat național, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” a fost săvârșită slujba de Te Deum de către un sobor de preoți și diaconi condus de arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale. Astfel a fost adus un omagiu celor care au contribuit cu mult curaj, înțelepciune și conștiință patriotică la realizarea unirii Principatelor Române.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

La final, arhid. Ionuț Isopescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța acestui ideal al poporului român, sub toate aspectele sale.

„Un act de unire se fundamentează pe valorile în jurul cărora gravitează cei ce o înfăptuiesc. De aceea, nicio Unire nu e prea Mare sau prea Mică. Deși evenimentul de la 1859 a rămas în istorie cu denumirea de Unirea Mică, trebuie să avem cu toții conștiința că actul Unirii a fost deopotrivă un act mare de înțelepciune și de curaj al românilor din cele două regiuni. A fost, așadar, o mare unire, ce avea să prevestească o unire și mai mare, desăvârșită prin Marea Unire de la 1918. Astăzi, într-o lume a individualismului și a dezbinării oamenilor printr-o mulțime de mijloace, Îl rugăm pe Dumnezeu să păstreze și să sporească unitatea neamului românesc, pentru ca în același cuget și într-o singură simțire să aducem prinosul nostru de mulțumire și de recunoștință la tronul Preasfintei Treimi.”

Totodată, în apropierea Palatului Administrativ al Municipiului Suceava, după slujba de mulțumire a fost săvârșit un Trisaghion în fața statuii domnului Alexandru Ioan Cuza, întru pomenirea făuritorilor Micii Uniri, de către un sobor de preoți din care au făcut parte arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, pr. Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.

În cadrul evenimentului, la care au luat parte reprezentanți ai oficialităților locale, delegați ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și numeroși cetățeni, au rostit alocuțiuni o parte dintre reprezentanții instituțiilor statului. Prefectul Județului Suceava, Alexandru Moldovan,  a dat citire mesajului premierului României, Nicolae Ionel Ciucă, cu prilejul Zilei de 24 ianuarie. Au mai luat cuvântul vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, Teodora Munteanu, viceprimar al Municipiului Suceava, și Ovidiu Milici, consilier al primarului Ion Lungu.

Manifestările au continuat cu depuneri de coroane și jerbe la statuia domnitorului și s-au încheiat cu o defilare a detașamentului de onoare, la care au participat cadre de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmerie, militari de la Brigada „Vânători de Munte” și elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni.

Nu în ultimul rând, cei prezenți au rememorat momentul desfășurat la Iași acum 164 de ani, dansând Hora Unirii, fiind acompaniați de Fanfara Bucovina a Asociației „Maestro Art”.

Mica Unire, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859, s-a desăvârșit la București în data de 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi