Simpozionul „Teologie, cultură, misiune și viață duhovnicească în opera Episcopului Irineu Crăciunaș”, 12 decembrie 2023, Mănăstirea Putna

Episcopul Irineu Crăciunaș Suceveanul s-a născut în 6 octombrie 1928, în localitatea Sadova, județul Suceava. După ce a absolvit Institutul Teologic de la Sibiu, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din București.

Din 1958, i s-au încredințat de către Mitropolitul Iustin Moisescu mai multe funcții în

cadrul Centrului Eparhial al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, iar între 1969 și 1973 a fost Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. A trecut la cele veșnice în 19 ianuarie 1973 și a fost înmormântat la Mănăstirea Neamț.

Întrucât în acest an s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Irineu Crăciunaș, în Arhiepiscopia Sucevei au loc mai multe manifestări comemorative. Având în vedere că Episcopul Irineu Crăciunaș, în activitatea sa de vicar administrativ și apoi de Episcop-vicar, a fost delegat în numeroase rânduri de către Mitropolitul Iustin Moisescu să slujească la Mănăstirea Putna și să se ocupe de diferite probleme ale mănăstirii, dar și de folosul pe care scrierile sale teologice le-au adus obștii monahale, mănăstirea va organiza, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, simpozionul „Teologie, cultură, misiune și viață duhovnicească în opera Episcopului Irineu Crăciunaș”. Invitații care vor susține comunicări sunt cadre didactice universitare. Simpozionul este sprijinit financiar de către Secretariatul de Stat pentru Culte.

Lucrările vor începe la ora 9:00, cu un mesaj din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a fost coleg de facultate cu Preasfințitul Irineu la Sibiu. După evocări din partea celor care l-au cunoscut, vor urma apoi, întreaga zi, sesiunile de comunicări. Iată o parte dintre temele care vor fi abordate: Arhim. Melchisedec Velnic, Un părinte duhovnicesc al obștii Mănăstirii Putna în anii ’90, prin scrieri; preot prof. univ. dr. Ioan Vicovan, Episcopul Irineu Crăciunaș. Considerații asupra contextului în care a activat și asupra lucrării sale cu caracter istoric; preot prof. univ. dr. Constantin Coman, Schițe (Propuneri) pentru un profil teologic al Episcopului Irineu Crăciunaș; preot prof. univ. dr. Gheorghe Popa, Conștiința teologică a Preasfințitului Irineu Crăciunaș: un model inspirator pentru formarea tinerilor teologi de azi; preot prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, Împlinirea ființei umane prin asumarea responsabilității morale, în gândirea episcopului Irineu Crăciunaș; preot prof. univ. dr. Vasile Nechita, Confirmări internaționale ale studiilor de iconografie ale Episcopului Irineu Crăciunaș; preot prof. univ. dr. Daniel Niță-Danielescu, „Chipuri și icoane” ale unor arhierei din trecut în scrierile episcopului Irineu Crăciunaș; conf. univ. dr. Ciprian Iulian Toroczkai, Porunca păcii și roadele ei, în viziunea episcopului Irineu Crăciunaș; diacon lector univ. dr. Alexandru Mihăilă, Episcopul Irineu Crăciunaș. Contribuții la exegeza biblică; lector dr. Alexandru Prelipcean, Pocăința în opera teologică a Episcopului Irineu Crăciunaș; preot dr. Daniel Isai, Conceptul de relație interumană în gândirea Episcopului Irineu – o posibilă lectură din perspectiva părintelui Dumitru Stăniloae și a filosofului Jean Luc Marion; preot dr. Bogdan Racu, Preocupările de istorie bisericească ale Episcopului Irineu Crăciunaș; asistent univ. Gheorghe Mihalache, Episcopul Irineu Crăciunaș – repere misionare și apologetice; protos. asistent univ. dr. Hrisostom Ciuciu, Principiile vieții monahale – temei pentru viața duhovnicească, în viziunea PS Irineu Crăciunaș

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a încredințat Sectorului Exarhat, condus de părintele arhim. Melchisedec Velnic, stareț al Mănăstirii Putna și exarh, realizarea unui set de volume care să cuprindă viața, opera și evocări despre Preasfințitul Irineu. Un grup de părinți de la Mănăstirea Putna s-au ostenit cu realizarea volumelor, beneficiind de sprijinul și deschiderea de a ajuta a multor persoane. Cu sprijinul Editurii Crimca, s-a publicat, astfel, o ediție a operei edite și inedite a Episcopului Irineu, într-un set de patru volume, intitulat „In memoriam Episcopul Irineu Crăciunaș – 50 de ani de la trecerea la cele veșnice –”: vol. I Evocări și predici, vol. II Studii de Teologie morală, vol. III Studii de Iconografie și Istorie, vol. IV Scrieri inedite. Volumele vor fi lansate în cadrul simpozionului.

***

Episcopul Irineu Crăciunaș Suceveanul – elemente biografice

Episcopul Irineu Crăciunaș s-a născut la 6 octombrie 1928, în familia unor țărani cuminți și credincioși, Teodor și Maria Crăciunaș, din Sadova, Suceava. A fost al doilea din cei patru copii și a primit numele de botez Gavriil. A avut un frate mai mare, Orest, și două surori mai mici, Oltea și Rodica. După ce a terminat 5 clase primare în satul natal, a continuat studiile la liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1948.

O chemare lăuntrică l-a îndemnat să adâncească învățătura teologică. A urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu. Iubirea și dorul de locurile natale l-au făcut ca aici să poarte portul popular în primii ani de facultate.

În 27 iunie 1952, a susținut teza de licență cu tema: „Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos”, absolvind facultatea cu calificativul „Excepțional”.

Viața sa curată l-a făcut ca să își dorească mai presus de orice să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îl vestească semenilor. Astfel, în concluziile tezei de licență, el scrie despre cum înțelege să Îl cunoască pe Dumnezeu: „privind cu ochiul credinței, al iubirii și al smereniei, vom putea vedea și contempla persoana cu adevărat dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos. Așadar, pe Dumnezeu nu-L putem căuta în afară de Domnul nostru Iisus Hristos”.

Iar în Curriculum vitae care este atașat tezei de licență, el scrie: „Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a revărsat cu dărnicie asupra mea până acum și-L rog ca și de acum înainte să-mi ajute și să mă întărească în misiunea de bine vestitor al Evangheliei Sale în această lume”.

A simțit că cea mai înaltă formă de trăire a lui Dumnezeu și de vestire a Lui o va afla pe calea vieții monahale. Peste câteva zile, în 5 iulie 1952, a fost hirotonit de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, în diacon, în cadrul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus.

Din prima însemnare, într-un caiet în care a consemnat gândurile de la începutul vieții monahale, putem înțelege tăria cu care și-a încredințat viața Mântuitorului Iisus Hristos. Însemnarea este o rugăciune, din care cităm:

„Iisuse, Mântuitorul meu, primește această jertfă a vieții mele. Tu, Iisuse, mi-ai dat viața și Ție Ți-o jertfesc. Am părăsit lumea și vin la Tine, Iisuse, pentru ca prin Tine să iubesc lumea și să-i slujesc ei, aducând-o la Tine. Fă-mă părtaș iubirii Tale, ca să pot îmbrățișa întreaga lume.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, fii ocrotitoarea vieții mele și mă acoperă cu acoperământul rugăciunilor Tale către Fiul Tău.

Doamne, milostiv fii mie, păcătosul! Doamne, nu mă lăsa singur, ajută-mi!” (29.VII.1952)

În 14 septembrie 1952, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a primit tunderea în viața monahală și numele Irineu, slujba fiind săvârșită de Mitropolitul Nicolae Bălan, la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus.

Sub semnul nevoinței de a ridica propria cruce a vieții prin puterea lui Hristos cel răstignit și înviat va sta viața lui interioară pe mai departe, așa cum o reflectă faptele și scrierile sale: „Noi trebuie să mergem cu Hristos, în Hristos, spre Hristos cel răstignit. Și spre Hristos putem merge numai pe calea cea strâmtă și împărătească a crucii noastre, sfințită de Hristos, căci numai prin ea se omoară păcatul, prin ea putem noi să aducem prinosul iubirii noastre lui Dumnezeu”.

La Mănăstirea Sâmbăta, a fost nașul de călugărie al părintelui arhimandrit Teofil Părăian.

În perioada 1953–1956 a urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de grad universitar din București. Aici a adâncit în special ramura teologiei sistematice, având ca specialitate principală Morala creștină, profesor îndrumător fiind Orest Bucevschi, iar ca specialitate secundară, Teologia dogmatică, pregătind o teză de doctorat cu titlul Mântuitorul Iisus Hristos în viața morală creștină.

În 28 octombrie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, a fost hirotonit întru ieromonah și hirotesit duhovnic de către Mitropolitul Iustin Moisescu. Acesta l-a numit asistent-duhovnic la Institutul Teologic din Sibiu. Aici a organizat un program special cu studenții teologi care doreau să se roage și să mediteze mai mult asupra slujirii de preot pentru care se pregăteau.

Iată unul dintre îndemnurile sale către tinerii de care s-a preocupat cu multă râvnă: „Gândul, cuvântul, fapta cea bună și virtutea sunt acelea ce dau frumusețe și realitate tinereții. Iar păcatul, sub toate formele lui, este acela care ofilește frumusețea și tinerețea vieții, îi secătuiește puterile de viață, ducând-o la bătrânețea și moartea păcatului. De aceea, pentru a ne păstra tinerețea mereu nouă, creatoare și ziditoare trebuie să ne hrănim sufletul cu energiile divine ce vin din comuniunea cu Hristos, El însuși întruchipând tinerețea cea veșnică. Tinerețea este creatoare numai când participă la viața lui Hristos și colaborează cu El la înnoirea omenirii”.

După ce a fost ales Mitropolit al Moldovei și Sucevei, Mitropolitul Iustin Moisescu l-a chemat la Iași, în cadrul Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Aici s-a ocupat întâi de Sectorul Cultural, iar apoi a fost vicar administrativ, în 1962–1969.

În ședința Sfântului Sinod din 19 decembrie 1968, la propunerea Mitropolitului Iustin, a fost ales episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Cu acest prilej, a reafirmat țelul vieții sale, slujirea: „Votul unanim al Sfântului Sinod îl întâmpin cu respect, smerenie și nevrednicie, ca pe o expresie a voinței lui Dumnezeu, și îi răspund cu alt vot, cu votul pornit din adâncul ființei mele: acela de a-mi dărui întreaga viață, cu toate puterile ei de muncă, pentru a-mi îndeplini cu cinste misiunea înaltă la care am fost chemat, slujind cu credință Biserica și Patria”.

A fost hirotonit arhiereu la 1 iunie 1969, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, în Catedrala Mitropolitană din Iași. Și acum vorbește despre același gând al inimii sale: „însăși viața mea, lui Hristos Dumnezeu s-o dau, pentru a deveni, după cuvântul profetului, «arhiereu credincios al lui Dumnezeu», care slujește «după inima și după gândul Său» (cf. 1 Regi 2, 35)”.

În slujirea arhierească a fost asemenea unei albine harnice și smerite, care lucrează cu timp și fără timp, împlinind multe responsabilități și aducând pace, tămăduind răni sufletești și mângâind pe clerici, monahi și credincioși.

Pe 19 ianuarie 1973, în anul în care împlinea 45 de ani de la naștere, a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat la Mănăstirea Neamț, plâns de toți cei care l-au cunoscut.

Atunci, Mitropolitul Iustin Moisescu a ținut un emoționant cuvânt, în care nu și-a putut stăpâni lacrimile pentru durerea plecării de lângă el a Episcopului Irineu: „El a trecut la cele cerești cu chipul său lăuntric înfrumusețat cu alese daruri duhovnicești, lăsându-ne nouă trainicele sale împliniri bisericești.

Beneficiind de alese însușiri firești și de o frumoasă educație în familie, tânărul Irineu și-a înmulțit talanții săi prin silință la învățătură și stăruință permanentă pentru desăvârșirea sa duhovnicească.

Pretutindeni pe unde a trecut în scurta sa viață, pornind din frumoasa Moldovă, trecând prin Transilvania și Țara Românească pentru a se așeza apoi iarăși în Moldova, Episcopul Irineu a lăsat trainice înfăptuiri și frumoase amintiri. Bunătatea sa lăuntrică radia pe fața sa senină; hărnicia sa statornică s-a vădit în împlinirea pilduitoare a îndatoririlor sale și în scrierea de lucrări teologice; spiritul său larg și marea sa omenie i-au caracterizat întreaga sa viață. Dragostea sa puternică față de om i-a adus ca dreaptă răsplată dragostea tuturor celor care l-au cunoscut sau i-au simțit căldura inimii sale.

Bun prin structura sa și îmbunătățit prin silințele sale de slujire a binelui, fratele nostru adormit în Domnul rămâne în amintirea noastră cu chipul și numele de bunul Irineu. Acesta este balsamul care ușurează, oarecum, greutatea durerii care apasă pe sufletele noastre.

Suntem mângâiați în același timp, având convingerea că el face parte din ceata drepților bineplăcuți Părintelui nostru ceresc.”

Arhim. Dionisie Udișteanu, preot slujitor la Mănăstirea Slatina, spunea în predica din ziua în care a avut loc înmormântarea: „La Mitropolia Moldovei, Preasfințitul Irineu Crăciunaș Suceveanul a fost ochiul veghetor, inima curată și plină de bunătate, omul care peste rănile sângerânde ale multora a turnat vin și untdelemn. Singura fericire și singurul ideal urmărit de Preasfințitul Irineu n-a fost altul decât acela de a-L căuta pe Dumnezeu în tot locul și cu toată inima și de a-și dărui sufletul său lui Iisus Hristos”.

Pe lângă binele pe care l-a sădit în lume prin faptele sale, Episcopul Irineu a lăsat comori de învățătură teologică și duhovnicească în scris.

Din iubirea lui pentru Dumnezeu și pentru ca oamenii să își sfințească viața pentru a se mântui s-a născut preocuparea pentru teologia morală. În teza de licență, articolele publicate în timpul studiilor doctorale și în alte articole și predici, el scrie despre taina existenței iubitoare a lui Dumnezeu, taina răscumpărării, cum lucrează Dumnezeu și cum lucrează omul pentru ca să ajungem acolo unde Dumnezeu ne-a chemat să fim, alături de El.

Venind în Moldova, s-a întâlnit din nou cu locurile natale și cu sfințenia exprimată în culorile picturilor bisericilor medievale moldovenești, care l-a inspirat de data aceasta să scrie numeroase articole despre ele. A înțeles că pentru omul contemporan, fie el chiar și cercetător, acestea au nevoie de o tâlcuire. Este nevoie să refacem starea sufletească a celor care au născut acele lucruri pentru a putea crea și conlucra cu Dumnezeu în noi creații astăzi.

⁕⁕⁕

Cuvinte de învățătură

Nu știm pe altcineva pe acest pământ, cu alt nume atât de sfânt nouă, decât pe Mântuitorul Iisus Hristos, modelul și izvorul vieții noastre creștine.

Doamne Iisuse Hristoase, coboară-Te în sufletele noastre păcătoase, căci fără Tine nu știm nimic. (12.VIII.1952)

A iubi după cum a iubit El, a ierta după cum a iertat El, a fi blând cum a fost El, a avea viață ca El. În sufletul creștinului trebuie să se sălășluiască Duhul lui Iisus Hristos, duhul iubirii, păcii, bucuriei, jertfirii, sfințeniei etc. Fiecare creștin trebuie să ardă de focul iubirii lui Dumnezeu și să răspândească astfel lumina Sa în jurul său, celorlalți oameni. (12.IX.1952)

Mântuirea s-a făcut prin ascultare și smerenie, Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8) iar noi trebuie să ascultăm, să conformăm voința noastră voinței Mântuitorului Hristos. Neascultarea față de Dumnezeu a creat iadul, de aceea și sufletul celui ce nu ascultă este un iad. Dumnezeul meu, păzește-mă de mândrie și slavă deșartă, fă ca harul Tău să sălășluiască în mine, ca prin el să am ascultare și smerenie față de Tine. (3.IX.1952)

În această viață trebuie să fim ascultători și smeriți, trebuie să ne plecăm genunchii, să ne înfrângem voia, pentru ca în viața de veci să ne putem înălța, după măsura smereniei din această viață. De aceea este nevoie de o adevărată râvnă împotriva noastră înșine, pentru ca mândria să nu prindă în sufletul nostru nici cea mai mică rădăcină.

Dragostea este maica tuturor virtuților, că ea face pe om să fie om și pe creștin să fie creștin. Să ne străduim să ne împodobim cât mai mult viața cu haina cea frumoasă a dragostei. Să trăim în pace și frăție adevărată și să fim făcători de pace, cu cuvântul și cu fapta.

A face numai bine cu orice prilej, pentru mântuirea și desăvârșirea personală și a semenilor, este ținta adevăratei vieți creștine. Conștiința permanentă a acestei ținte, a acestui ideal, trebuie să domine în permanență în fața noastră ca o culme însorită și atrăgătoare.

O lumânare când este pusă în contact cu altă lumânare aprinsă se aprinde și arde și ea. La fel creștinul care în viața sa zilnică pășește pe calea plină de lumină a poruncilor Mântuitorului, ca o mlădiță din tulpina Sa, primește viață din viața Lui, lumină din lumina Lui, devenind el însuși o lumină de viață curată. (11.X.1957)

Maica Domnului, biruind smerenia și tăcerea adâncă, prin grija și iubirea cea fierbinte pentru fiii ei dintotdeauna, lasă să zboare de pe buzele ei sfinte aceste dumnezeiești cuvinte, pornite din inimă caldă de mamă: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2, 5), faceți tot ceea ce vă spune Hristos, Fiul meu. Rostite cu glas plin de duioșie, înveșmântate prin focul iubirii sfinte al Maicii Domnului, aceste cuvinte, deși puține, reprezintă chemarea care va rămâne peste veacuri, prin care Maica Domnului cheamă omenirea întreagă către Fiul ei. Aceasta este Evanghelia Maicii Domnului, prin care lumea este chemată să se facă părtașă la roadele mântuirii adusă de Mântuitorul: faceți tot ceea ce vă va spune El.

Numai atunci când veți face ceea ce cere Mântuitorul, numai atunci vom vedea tot ce un Dumnezeu plin de iubire și Atotputernic poate să dea unor fii ce-L iubesc din tot sufletul.

Învierea Domnului se arată a fi, prin excelență, praznicul vieții, al vieții pământești și al celei veșnice, cerești. Învierea arată că viața, și nu moartea, este destinul firesc al omului, o viață purificată de stricăciunea păcatului, o viață pusă în slujba idealurilor înalte ale omului, o viață trăită în pace și muncă rodnică, pentru binele și fericirea tuturor. Această înviere lăuntrică a creștinului duce la o adevărată înviere, înnoire în viața și chiar în făptura firii.

Învierea Domnului urmează jertfei de pe cruce. Din aceasta se desprinde legea de bază a vieții, că împlinirea oricărui lucru, mic sau mare, cere efort și sacrificiu; că slujirea semenilor și a binelui obștesc este adevărata cale a formării personalității omului; că în această continuă lepădare de sine stă adevărata regăsire; în această risipire prin dragoste stă adevărata îmbogățire și împlinire a rostului de om și de creștin în lume.