Se constituie Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”

Cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, lansăm un nou proiect de redimensionare a parteneriatului Școală-Familie-Biserică. Este vorba de constituirea  Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, grup informal – la această dată –  de inițiativă comunitară, prin voluntariat, în trei domenii de intervenție: Educație, Familie, Biserică.

Întrunirea de constituire a acestei societăți informale de voluntari și de structurare a planului de acțiune comunitară va avea loc luni, 17 octombrie, începând cu ora 18.00, în Sala de ședințe a Colegiului Tehnic „Petru Mușat” Suceava. Este un eveniment deschis tuturor celor care cred în valorile pe care se fundamentează proiectul și pe care le susținem cu consecvență – educație, familie, biserică – iar înscrierea se realizează prin completarea formularului atașat:

https://forms.gle/qyheMBqfgLBAa1mA8

Modelul de mărturisire prin fapte de credință al prințesei bizantine de odinioară, Maria Asanina Paleologhina, „Doamna  Maria de la Mangop”, cum o numește Letopisețul, este unul care poate inspira și determina o schimbare. Iar când e multiplicat, cu atât mai mult. Tocmai de aceea, vă invit și vă aștept, cu bucurie și cu drag, să vă alăturați inițiativei noastre.

Daniela Ceredeev, voluntar