Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus la ceas de sărbătoare – sfințirea spațiului recent renovat și modernizat

„Pentru noi, fiecare copil este o șansă, o lumină, o speranță” – aceasta a fost una dintre mărturiile cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus, instituție de învățământ care a marcat ieri, 18 februarie 2026, finalizarea unui amplu proces de reabilitare printr-o serie de evenimente menite să oglindească bucuria, recunoștința și credința profesorilor, elevilor, a părinților, absolvenților și a întregii comunități.

La ceas de sărbătoare, un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a binecuvântat spațiul înnoit, nu înainte de tradiționala primire cu pâine și sare a ierarhului și de cuvântul de bun venit al doamnei director prof. Lăcrimioara – Măriuca Parasca. Domnia sa a punctat faptul că „istoria acestei școli nu este doar o succesiune de ani, ci o poveste despre jertfă, dăruire și credință în puterea educației”. De asemenea, a evocat truda, răbdarea și mărinimia profesorilor care „se străduiesc să ofere nu doar cunoștințe, ci și repere de viață: respect, responsabilitate, credință și curajul de a visa”, unitatea școlară numărând peste 500 de elevi, dintre care aproximativ 80% de etnie romă. Totodată, doamna director a adus mulțumiri Bunului Dumnezeu, clericilor și oaspeților prezenți, precum și tuturor celor care s-au implicat în acest proiect de modernizare desfășurat în ultimul an, autorităților locale, preoților din comunitate, corpului profesoral, părinților și elevilor.

Lucrarea jertfelnică desfășurată în ultimele luni a fost apoi încununată prin slujba de sfințire, prin ungere cu untdelemn sfințit și stropire cu agheasmă, din mila lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Din soborul care a înălțat rugăciuni pentru binecuvântarea spațiilor școlii, au făcut parte clericii din comunitate, între care și foști absolvenți, precum pr. Ionuț Isopescu, consilier al Sectorului Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La această manifestare au fost prezenți și prof. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, reprezentanți ai administrației locale, între care domnul Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus, directori ai instituțiilor de învățământ din zonă ș. a.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenți despre adevărata formare care cultivă frumusețea lăuntrică și caracterul, păstrând un echilibru între valorile tradiționale și metodele moderne, școala înnoită devenind un simbol al acestei misiuni de formare armonioasă a copiilor, nu doar la nivel intelectual, ci și spiritual și moral.

„Este un act de demnitate ceea ce se petrece astăzi în comunitatea locală din Vicovu de Sus, Plai. Asistăm la inaugurarea unui edificiu reabilitat, dar cred cu toată tăria că frumusețea lui nu provine doar din calitatea lucrării edilitare sau din armonia detaliilor de design, ci, mai ales, din aceea că este un spațiu în care el, frumosul, va fi sădit, cultivat, promovat. De aceea bucuria este mare pentru toți: cei implicați direct (conducerea școlii, Inspectoratul Școlar, responsabilii cu administrarea orașului etc.) dar și cei care beneficiază concret (profesori, elevi și părinții acestora), precum și pentru Biserică. Loc predilect al cultivării dorului după frumos și după Frumusețe care transcende imediatul, Biserica își vede continuată tinda unde a găzduit primele forme de educație în edificii precum acestea, cu împlinirea mamei care își admiră fiica aflată acum la maturitate întru creșterea fiilor. (…) Cu înțelepciune, Biserica îndeamnă, dintotdeauna, la echilibru între vechi și nou, la moderație și verificare, nu la heirupisme efemere, la preocupare pentru cele ce se văd în afară deopotrivă cu grijă, îndoită chiar, pentru cele ce se cresc dinlăuntru. (…) Puterea de plăsmuire întru lumină și frumusețe pe care v-a dat-o Dumnezeu mă rog să fie cu asupra de măsură lucrată de dumneavoastră în această școală reînnoită.”

În semn de prețuire pentru activitatea desfășurată, Ordinul „Mușatinii” a fost oferit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic doamnei director Lăcrimioara – Măriuca Parasca pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”. Înmânat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, textul gramatei a fost citit de pr. consilier Ionuț Isopescu.

A urmat un moment artistic deosebit, pregătit de elevi ai școlii și de cadrele didactice care constituie corala instituției de învățământ, poeme și cântece care înfățișează dragostea de neam și de Dumnezeu. De-a dreptul emoționantă a fost interpretarea poeziei „Lumina din călimară”, scrisă de elevii clasei a VI-a B.

În continuare, oaspeții prezenți la eveniment, au rostit cuvinte de felicitare și încurajare. Prof. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, a apreciat eforturile autorităților locale și dascălilor pentru modernizarea rapidă a sălilor de clasă, subliniind importanța noilor dotări tehnologice în procesul de predare.

Ca cel care s-a implicat activ în lucrările de reabilitare desfășurate în ultimul timp, prin instituția pe care o reprezintă, domnul Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus, a subliniat importanța investițiilor în educație, menționând că proiectul a fost realizat prin fonduri europene și sprijin de la bugetul local. Acesta și-a exprimat recunoștința față de cadrele didactice și părinți pentru efortul depus în pregătirea spațiului școlar.

Nu în ultimul rând, prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, a subliniat legătura profundă dintre procesul educativ și credință în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Vicovu de Sus, evidențiind succesul colaborării dintre instituția de învățământ, biserică și autorități. Domnia sa și-a exprimat admirația față de corpul profesoral și față de elevii care dau dovadă de patriotism și virtuți morale, menționând că această unitate școlară funcționează ca un spațiu de vindecare și alinare pentru copiii vulnerabili. În semn de prețuire, doamna inspector a donat bibliotecii școlare mai multe volume, unele coordonate personal, pentru a le fi profesorilor și elevilor ancore de învățare în cadrul activităților desfășurate.

Potrivit reprezentanților școlii, în urmă cu peste 70 de ani, într-o casă modestă de pe aceste meleaguri, două clase primare au pus temelia educației în Vicovu de Sus – Plai. „În timp, în clădirea actualei grădinițe au funcționat clasele ciclului primar și gimnazial, iar după anii ’90 a fost ridicat corpul de clădire în care se desfășoară activitatea și astăzi.”

Irina Ursachi