Cea dintâi săptămână a lunii lui Gustar are o însemnătate deosebită pentru prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei alegând ca hram pentru așezământul monahal pe care l-a ridicat la poalele Munților Stânișoara unul dintre cele mai importante praznice împărătești de peste an, și anume Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos. Această sărbătoare aduce aminte de momentul în care Fiul lui Dumnezeu Întrupat a îngăduit celor trei apostoli, Petru, Iacov și Ioan, să întrevadă, pe măsura înțelegerii lor omenești, firea Sa cea dintru veșnicie, ca să întărească în ei, dar și în noi, dorul de a sălășlui cu El întru slava Sa, în Împărăția cerurilor.
La ceas de bucurie pentru locașul monahal, în mijlocul clericilor, monahiilor și al credincioșilor s-a aflat astăzi, 6 august 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord. După cuvenita închinare în biserică și ruga la cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului, Preasfințitul Părinte Macarie a sfințit racla în care urmează să fie așezate de acum înainte părticele din trupul nestricăcios al Cuvioșilor Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cei care, în cei cinci ani petrecuți în această mănăstire, au reușit să revigoreze viața duhovnicească în vremurile tulburi de după al Doilea Război Mondial.
Ierarhul a săvârșit apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la altarul de vară amenajat sub streașina turnului ce străjuiește intrarea în vechea ctitorie voievodală, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, și arhim. Teofil Obreja, iconom al Mănăstirii Putna.
Numeroși credincioși, veniți din împrejurimi ori pelerini de mai departe ce iubesc această fortăreață duhovnicească de pe valea Suhei, dar și starețe de la mănăstirile din zonă, s-au alăturat în comuniune euharistică. Corul maicilor Mănăstirii Cămârzani, dirijat de monahia Ioana Ungureanu și coordonat de stavrofora Maria Deac, stareța așezământului monahal, cunoscut pentru profunzimea emoției transmise prin cânt, a dat răspunsurile liturgice la ecteniile și rugăciunile înălțate de soborul slujitor.
În răstimpul împărtășirii clericilor, episcopul românilor ortodocși stabiliți în ținuturile din nordul Europei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ale teofaniei treimice petrecute pe Muntele Tabor, când glasul Tatălui și prezența Duhului Sfânt în nor au însoțit revelarea dumnezeirii Fiului. Preasfinția Sa a punctat totodată rolul esențial al Tainei Spovedaniei, comparând igiena trupului cu necesitatea curățirii sufletului prin căință și lacrimi. În acest sens, a evocat portrete emblematice ale Ortodoxiei românești, precum sfinții Cleopa și Paisie de la Sihăstria sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, îndemnând la prețuirea sfinților autohtoni și la urmarea modelelor de viață duhovnicească, indiferent de calea aleasă, monahală sau de familie, după cum arată împreună-prezența pe Tabor a sfinților vechi-testamentari Ilie (renumit pentru aspra viețuire) și Moise, care a fost căsătorit. Nu în ultimul rând, i-a încurajat pe credincioși să caute mântuirea prin rugăciune neîncetată și prin rugăciunea stăruitoare adresată Maicii Domnului, transformând propria viață într-un parcurs spre lumina Taborului, pentru a dobândi un colțișor de rai.
La final, arhiereul a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate, pentru vindecarea celor aflați în suferințe diferite. De asemenea, la momentul rânduit în tipic, a fost citită Rugăciunea de binecuvântare și de gustare a strugurilor, pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru noua roadă a viței de vie.
După încheierea Sfintei Liturghii, părintele protopop Adrian Dulgheriu a citit hrisovul care consfințește primirea părticelelor din moaștele cuvioșilor nemțeni Paisie și Cleopa, dăruite de Mănăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Luând cuvântul, stavrofora Serafima Gherasim, stareța Mănăstirii Slatina, a adus prinos de recunoștință Preamilostivului Dumnezeu pentru această zi deosebită, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru că a binecuvântat ca Preasfințitul Părinte Macarie să se afle astăzi în cetățuia Mănăstirii Slatina și ierarhului oaspete pentru cuvântul de învățătură și prezență. Apoi a mulțumit soborului slujitor, corului de maici de la Mănăstirea Cămârzani, obștii monahale și tuturor credincioșilor care și-au îndreptat pașii spre acest așezământ la ceas de sărbătoare. Totodată, a subliniat importanța întoarcerii Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în vatra monahală ce le-a fost pentru o vreme casă, nădăjduind că vor ocroti atât comunitatea maicilor, cât și pe cei ce cu evlavie se vor ruga lor, împreună cu Sfântul Ierarh Grigorie de Nazianz.
Moaștele marelui teolog capadocian, care a surprins în cuvântările sale învățătura despre Preasfânta Treime, au fost aduse de la Constantinopol de domnul moldovean și dăruite ca odor de mare preț mănăstirii ce avea să-i fie necropolă. Ele sunt așezate într-o raclă ferecată cu argint și pietre scumpe, străjuind de secole Mănăstirea Slatina, chiar și în timpul pribegiei în Rusia țaristă, respectiv în depozitele Muzeului Național de Artă al României (între 1916 și 2001).
Scurt istoric
Mănăstirea Slatina a fost construită în perioada 1553-1564 de domnul Alexandru Lăpușneanu, fiind prima ctitorie dintr-o listă ce mai cuprinde, între altele, mănăstirile Tazlău, Bistrița și Pângărați (Neamț), Bogdana (Rădăuți) și Dochiariu (Muntele Athos).
Conform tradiției, alegerea locului și a hramului s-a făcut prin providența divină, arătând că și un loc sărat, o „slatină”, poate fi de mult folos. Cuviosul Pahomie, un ucenic al Sfântului Daniil Sihastrul ce se nevoia în aceste locuri, i-a cerut domnului să ridice o mănăstire de călugări în poiana din jurul paltinului deasupra căruia vedea în duminici și sărbători lumini și auzea îngeri cântând Troparul Schimbării la Față.
Dorind ca biserica să fie necropola familiei sale, ctitorul nu a precupețit niciun efort, îngrijindu-se să aducă cei mai buni meșteri și materialele cele mai de calitate. Arhitectura bisericii este inspirată de cea a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț și a bisericii Mănăstirii Probota, o particularitate constituind-o elementele gotice mult mai prezente, dar armonios integrate în stilul moldovenesc predominant.
Lăcașul de cult a fost sfințit la 14 octombrie 1558 de mitropolitul Grigorie Roșca, în prezența unui sobor de 116 preoți și diaconi, potrivit cronicarului Grigore Ureche. Chiliile monahilor, casa domnească, zidul de incintă și alte clădiri au fost construite ulterior, sub îndrumarea vrednicului stareț Iacob Molodeț (cel Vrednic).
Din păcate, după moartea domnului Alexandru Lăpușneanu (1568), Mănăstirea Slatina a gustat amărăciunea stăpânirilor neprielnice, căzând pradă în mai multe rânduri jafurilor, pustiirilor prin foc și sabie ori părăginirii.
Flacăra rugăciunii, chiar dacă poate ascunsă pentru o vreme, nu s-a stins, ci a mișcat inima altor domni și ierarhi care s-au străduit să îi redea strălucirea de odinioară, precum domnul Vasile Lupu (1634-1653), care a restaurat biserica și a ridicat un nou corp de chilii, ori mitropolitul Veniamin Costachi și arhiereul Filaret Beldiman Apamias, ce pot fi considerați la rândul lor ctitori prin amplele lucrări de restaurare întreprinse, inclusiv repictarea interioară a bisericii.
În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a avut un rol important pe linia frontului, călugării tineri mergând pe câmpul de luptă ca infirmieri, iar cei mai în vârstă, rămași în vatra monahală, îngrijind răniții.
O nouă perioadă de înflorire a cunoscut Mănăstirea Slatina sub stăreția părintelui Ilie Cleopa (1949-1956) și a părintelui Emilian Olaru (1956-1960), fiind o adevărată pepinieră duhovnicească, în care s-au format figuri de seamă ale Ortodoxiei românești din secolul al XX-lea: Paisie Olaru, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Andrei Scrima ș.a.. Ca urmare a Decretului 410 din 1959, este desființată, fiind reactivată în 1962, însă ca mănăstire de maici.
Ultimele două decenii au fost înfloritoare pentru fortăreața duhovnicească de pe malul pârâului Suha, desfășurându-se ample lucrări de renovare și restaurare.
Daniela Livadaru
Irina Ursachi
foto credit: Mihai Grosu
