Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena – la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”

Cu prilejul zilei de cinstire a Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, 21 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a slujit în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier în cadrul Sectorului Editură și Tipografie al Centrului Eparhial Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

În cuvântul de învățătură, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a consemnat momentele cele mai importante din timpul Sfinților Împărați, subliniind rolul pe care aceștia l-au ocupat în viața Bisericii. „Cultul creștin și pelerinajul la Locurile Sfinte au luat amploare. Mama împăratului Constantin, Sfânta Elena, a descoperit, la Ierusalim, lemnul Sfintei Cruci. Până și Lateran-ul – fostul palat imperial de la Roma – l-a cedat Bisericii. Fără îndoială, împărăteasa Elena a avut o înrâurire deosebită asupra fiului său, fiind împodobită cu multe virtuți. (…) Dacă ar fi să analizăm activitatea Sfântului Constantin cel Mare, am putea deduce că politica lui religioasă a fost caracterizată mai ales prin câteva fapte de o importanță majoră: Edictul de la Mediolan (ianuarie 313), mutarea capitalei imperiului la Constantinopol, convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325). (…) Sfinții Împărați Constantin și Elena rămân, dincolo de prejudecățile celor care le-au decelat istoria, sfinții prin excelență, cinstiți întocmai cu Apostolii, ai Sfintei noastre Biserici, întemeiate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și autorizate de sceptrul împăratului Constantin prin In hoc signo vinces.”

Irina Ursachi