Sărbătoarea Nașterii Domnului la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Slăvitul Praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos a adus bucurie, lumină și pace în sufletelor celor prezenți astăzi, 25 decembrie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

În ziua acestei sărbători deosebit de importane pentru Biserica noastră, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în imediata apropiere a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din soborul slujitor au făcut parte clerici de la Catedrala Arhiepiscopală și de la Centrul Eparhial Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Lucian – Ionuț Tablan Popescu. La momentul Chinonicului, membrii corului au susținut un scurt recital de colinde, bucurându-i astfel pe toți cei prezenți.

La final, arhim Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, a dat citire scrisorii pastorale la Nașterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, intitulată „Taina Întrupării Cuvântului”. În cadrul acesteia a fost evidențiat faptul că prin venirea în lume a Mântuitorului și, mai apoi, prin Răstignirea Sa, umanitatea a primit darul prin care se poate face părtașă Împărăției lui Dumnezeu.

„După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit și S-a născut trupește în chip de negrăit și mai presus de cuvânt, ne împărtășește spre hrană Trupul Său preacurat, pe care L-a luat din trupul neprihănit al Maicii Sale, care a încetat să mai zămislească și să mai nască, rețineți: a încetat să mai zămislească și să mai nască, întrucât aceste însușiri au fost preluate de Fiul ei din Care, zilnic, se nasc cei ce cred în El și împlinesc sfintele Lui porunci (I Ioan 2, 29). Astfel, după ce S-a născut El Însuși din Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, din Cuvântul Nemuritor și Nestricăcios al Nemuritorului și Nestricăciosului Dumnezeu se nasc pururea fii nestricăcioși și nemuritori ai Împărăției cerurilor. Cuvântul lui Dumnezeu a îndumnezeit firea noastră, zidind-o din nou, ca Dumnezeu desăvârșit, și, unindu-Se cu firea omenească, a întărit puternic cu focul ființial și dumnezeiesc iuțimea firii omenești împotriva patimilor, ca să se poată împărtăși de bunătățile vieții veșnice. Deci, Iisus Hristos, Care S-a coborât la noi, făcându-Se om, rămâne mereu în mijlocul nostru prin umanitatea Sa (Matei 28, 20), umanitate care, după Răstignire, a trecut prin moarte. Iar prin Înviere, aceasta are suprema tărie adunată în ea prin biruirea slăbiciunilor, patimilor și a morții noastre îndurate de El pentru noi.”

Pentru a încununa bucuria acestei zile închinate venirii în lume a Mântuitorului, la finalul slujbei, Grupul de copii „Trapezuntul” a interpretat colinde tradiționale românești.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic le-a mulțumit colindătorilor, corului, copiilor, soborului slujitor și credincioșilor veniți și de această dată în număr mare, urându-le ca Dumnezeu să le dăruiască tuturor un An cu mai mult bine. Vestitorii Nașterii Domnului au fost răsplătiți de Înaltpreasfinția Sa cu daruri.

Credincioșii au fost binecuvântați de ierarh prin stropire cu apă sfințită, cei prezenți primind și iconițe cu Praznicul Nașterii Domnului.

La final, potrivit obiceiului, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, arhim. Serafim Grigoraș, împreună cu slujitori ai sfântului locaș, a vestit bucuria Nașterii Domnului obștii așezământului monahal.

La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși, veniți să se bucure la Praznicul Luminos al Nașterii Mântuitorului, de binecuvântarea arhierească și să înalțe rugăciuni la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și mare făcător de minuni.

Irina Ursachi