Sânzienele copiilor, festival cultural și filantropic pentru copii și tineret, ediția a III-a

În contextul manifestărilor liturgice, culturale, educaționale și misionare de celebrare a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Media și Comunicare, Educațional-Teologic și Cultural, Teatrul Municipal Matei Vișniec și Monitorul de Suceava organizează, duminică, 16 iunie a.c., începând cu ora 14.00, Festivalul cultural și filantropic pentru copii și tineret Sânzienele copiilor, ed. a III-a.

Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea și contribuția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, este unul multidimensional, de voluntariat și implicare comunitară a copiilor și tinerilor și cuprinde:

  • Spectacolul caritabil Sânzienele copiilor, dedicat bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca, la care vor participa echipaje de copii și tineri care doresc să facă voluntariat artistic, din școli/cluburi ale copiilor/Palatul Copiilor din județul Suceava;
  • Târgul de produse culturale CopilOmenia; expoziție cu vânzare de produse handmade, creative și/sau culturale realizate de copii și tineri individual și/sau în diverse activități școlare.
  • Expoziția de fotografie Copiii și inima Bisericii, din arhiva fotografică a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților;
  • Salonul de carte, cu scop caritabil, Școala Bisericii, ce va cuprinde publicații ale copiilor, tinerilor și profesorilor suceveni, oferite de către autori pentru susținerea inițiativei filantropice.

            Înscrierea în vederea susținerii și/sau participării la activități se face pe adresa: [email protected] până joi, 13 iunie 2024, ora 20.00.