Și-n acest an, cu binecuvântarea și contribuția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Arhiepiescopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, Sectorul Media și comunicare, Sectorul Educațional-Teologic, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” organizează Festivalul cultural și filantropic pentru copii și tineret „Sânzienele copiilor”.
Evenimentul, aflat la cea de-a IV-a ediție, va avea loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, sâmbătă, 21 iunie a.c., începând cu ora 14.00, este unul multidimensional, de voluntariat și implicare comunitară a copiilor și tinerilor, și cuprinde:
- Spectacolul caritabil Sânzienele copiilor, la care vor participa echipaje de copii și tineri care doresc să facă voluntariat artistic, din școli/cluburi ale copiilor/Palatul Copiilor din județul Suceava;
- Târgul de produse culturale CopilOmenia; expoziție cu vânzare de produse handmade, creative și/sau culturale realizate de copii și tineri individual și/sau în diverse activități școlare.
- Expoziția de fotografie Copiii și inima Bisericii, din arhiva fotografică a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților;
- Salonul de carte, cu scop caritabil, Școala Bisericii, ce va cuprinde publicații ale copiilor, tinerilor și profesorilor suceveni, oferite de către autori pentru susținerea inițiativei filantropice.
Toate fondurile ce vor rezulta din activitățile maraton-festivalului vor fi folosite pentru a le oferi fond de carte pentru biblioteci deschise și miniludoteci copiilor din sate și din comunități izolate, îndepărtate, din județul nostru.
Înscrierea în vederea susținerii și/sau participării la activități se face pe adresa: [email protected] până miercuri, 18 iunie 2025, ora 20.00.