Sâmbătă, 31 iulie, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a avut loc revederea, după 11 ani, a promoției 2006-2010

Sâmbătă, 31 iulie, de înainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci, la pomenirea sfinților Evdochim și Iosif din Arimateea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a avut loc revederea, după 11 ani de la absolvire, a promoției 2006-2010 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei, Suceava.

Programul liturgic a debutat în zori cu slujba acatistului Sfântului Ierarh Dosoftei, ocrotitorul școlii teologice sucevene. În jurul orei 08:15, absolvenții, împreună cu actualul director al liceului, PC. arhid. dr. Hrișcă Bogdan-Mihai, cu doamna dirigintă, prof. Mirela Griguță, cu fostul părinte director, PC. pr. Silvestru Țurcă, dimpreună cu părinții profesori și alți invitați ai promoției, l-au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a săvârșit împreună cu soborul de preoți sfânta și dumnezeiasca liturghie arhierească.

La vremea potrivită, s-a săvârșit slujba parastasului pentru profesorii, elevii și ostenitorii seminarului teologic sucevean, care au trecut la Domnul între timp. Imediat după încheierea pomenirii celor adormiți, Preasfințitul Părinte Damaschin a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat însemnătatea acestui efort frumos de a ne revedea laolaltă cu preoții, profesorii și colegii noștri din vremea liceului, felicitându-i atât pe organizatorii acestui eveniment, cât și pe toți cei care au luat parte la acest demers.

A urmat strigarea catalogului și prezentarea fiecărui fost elev seminarist, evidențiindu-se – pentru fiecare – realizările din plan personal și profesional cu care a fost binecuvântat în acest răstimp.

Întrevederea s-a încheiat într-un cadru frumos și plăcut, cu discuții și povestiri nostalgice, prilejuite de tradiționala agapă de după sfânta și dumnezeiasca liturghie.

Dorim să adresăm felicitările și gândurile noastre bune tuturor colegilor și profesorilor noștri, care ne-au onorat cu prezența în această zi specială pentru noi, absolvenții promoției 2010, dar și celor care, din binecuvântate pricini, nu au reușit să ni se alăture.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să așeze cu drepții sufletele tuturor celor plecați dintre noi, iar celor ce au ajutat la înfăptuirea acestui eveniment le mulțumim din toată inima.          

În încheiere, ne reamintim îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dat ucenicilor Săi și celor ce doresc să-I slujească Lui cu sinceritate și seriozitate: Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34)

Prof. Cristi Hurjui