Rugăciune la începutul anului școlar

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin prorocul Daniel ai descoperit lumii că „cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor” (Daniel 12, 3), – căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare pentru cel ce își împlinește meșteșugul pe care l-a deprins –, Cel ce ai trimis lumii ca Învățător și Mântuitor pe Însuși Fiul Tău, Cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Izvorul înțelepciunii celei veșnice, Care a învățat mulțimile (Matei 13, 55), – încât acestea se întrebau: „Cum știe Acesta carte fără să fi învățat?” (Ioan 7, 15), neștiind că învățătura Sa era de la Tine, Dumnezeul nostru –, Ție ne rugăm, binecuvântează cu venirea Duhului Tău celui Sfânt pe toţi elevii, părinţii și profesorii români din țară și de pretutindeni, la începutul anului şcolar 2021-2022.

Educatorilor, învățătorilor, profesorilor și tuturor celor ce se ostenesc în grădinițe și în școli le dăruiește înțelepciunea și iscusința de a sluji cu toată evlavia și dăruirea liturghia cunoașterii pe altarul sufletelor celor încredințați lor spre educare.

Copiilor și tinerilor sporește-le dorința de cunoaștere, discernământul și dăruirea de a se îndeletnici mereu cu cele de folos, după cuvântul Sfintei Scripturi: „Fiule! Din tinerețile tale alege învățătura și până la căruntețile tale vei afla înțelepciune.” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 6, 18). Ferește-i, Doamne, pe elevi de cursele văzuților și nevăzuților vrăjmași, de toate ispitele și mrejele ucigătoare de suflet ale acestui veac, pentru că tinerii, lăsați în voia plăcerilor, sunt ca spinii aruncați, care nu se pot lua cu mâna. Dăruiește-le înțelegere dreaptă și bună cugetare a inimii și luminează-le mintea spre cunoașterea sfintelor Tale învățături. Fă ca talanții învățăturii să fie înmulțiți cu dragoste, bună chivernisire, dăruire, demnitate și dreaptă socoteală.

Cu harul și cu îndurările și cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, Dumnezeul nostru, Mult-Milostive, binecuvântează pe toți cei ce încep acest an școlar, dăruindu-le multă sănătate şi însutită rodire în lucrarea lor, spre folosul familiei și al comunității din care fac parte, dar și al Sfintei noastre Biserici!