Răspunsul ierarhului – 6 martie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Bună seara!

  1. Revin cu întrebarea adresată dumneavoastră zilele trecute, am întrebat cum ați ajuns la concluzia că în Parohia Straja e nevoie de al 3-lea preot ? Dacă la Art. 51, alin. 1 din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe se specifică că numirea unui alt preot în parohie se face la cerințele și nevoile eparhiei locale, locuitorii din Straja nu au cerut așa ceva.
  2. Și dacă totuși vorbiți de transparentă atât de des, răspunsul dumneavoastră dat unor credincioși de la Parohia Vicovu de Jos „Remizău” era acela că părintele Ioan Morar a vrut să se transfere de bună voie la Straja, pe când știm cu toții că a lipsit cu desăvârșire „de bună voie”. Mai continuați și spuneți că părintele Morar s a transferat, asta fiind în folosul Bisericii și al familiei care locuiește în Straja . Ori sunteți într-o gravă eroare, ori vreți să ne duceți în eroare, părintele într-adevăr este din Straja, dar de peste 20 de ani este căsătorit și locuiește cu familia în orașul Vicovu de Sus, nicidecum în Straja. Așteptăm să se mute și să locuiască la casa parohială din Straja cu familia, cum prevede Statutul.
  3. Duminica ……. a ținut un discurs în biserica din Straja prin care a jignit creștinii la ei acasă, oare este normal și așa trebuie să se comporte un ……, prin atac la persoană, este post, ar trebui să dăm dovadă de bun simț sau ar trebui să îl educați un pic, cum să se comporte în societate.

Mulțumesc mult!

Multă transparență!”

M.P.

Doamne, ajută!

Parohia Straja este pentru mine un subiect închis. Dacă doriți informații suplimentare, vă așteptăm la Centrul Eparhial. Cât despre limbajul dumneavoastră ireverențios, fiecare va da socoteală, după cum spune Însuși Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 19, 36-37).

Post binecuvântat!

„Înaltpreasfințite Părinte Calinic, ce părere aveți de preoții de rit vechi de la Slătioara? Se va sluji vreodată cu ei? Să fim frați cu toți creștini ortodocși. Mulțumesc mult!”
V.F.F.

Doamne, ajută

Când Biserica de la Slătioara va avea comuniune cu o Biserică de rit vechi canonică: Rusia, Serbia, Georgia, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului și altele, atunci ne vom putea numi frați întru credință. Până atunci …

Pace și bucurie!