Răspunsul ierarhului – 5 februarie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7
„De unde știm că suntem sub un blestem? Și este în Biblie vreun răspuns?”
A.M.C.

Doamne, ajută!

Căutați în cartea numită „Concordanță biblică” verbul „a blestema” și, folosind trimiterile din aceasta, vă veți edifica singur răsfoind paginile Sfintei Scripturi. Nu este greu, dar vă trebuie puțin timp.

Mult succes!

„Ce înseamnă sau ce implică sau cum … „a fi viu”, „fiți vii” în credință?

Iertați-mă și vă rog, luminați-ne…

Rog să îmi fie cu iertare.”

G.Z.

Doamne, ajută!

Înseamnă a avea o credință vie, lucrătoare, mărturisitoare, după modelul mărturisitorilor, martirilor și al cuvioșilor.

An binecuvântat!

„Înaltpreasfinția Voastră,

La pangarul Mănăstirii „Sfântul Ioan” nu se găsesc prescuri de vânzare? Dacă nu se găsesc, ar exista vreo șansă să se pună la vânzare?

O Proscomidie trebuie făcută cu cea mai bună prescură, la care să se vadă pecetea bine. La unele parohii calitatea prescurii lasă de dorit. La mănăstire sunt sigur că prescura se face foarte bine.

Vă mulțumesc!”

F.E.C.

Doamne, ajută!

La Mănăstirea Cămârzani se fac prescuri pentru toată Eparhia. Nu este nevoie să punem prescuri în vânzare la magazinul mănăstirii pentru că, pentru parohii, prescurile se distribuie prin patru protopopiate din cele cinci, preoții din Protopopiatul Câmpulung preferând prescurile făcute în regie proprie.

An cu mult bine!