Răspunsul ierarhului – 28 iulie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Binecuvântați! Sărut-mâna, cu toată recunoștința față de ceea ce faceți în cadrul Arhiepiscopiei, vă rog frumos să faceți ceva și pentru situația demografică din România. Am citit fiecare răspuns oferit enoriașilor în decursul timpului și încerc să îmi găsesc cuvintele pentru a nu vă supăra cu ceea ce urmează să vă scriu acum. Mi-aș dori din suflet să contribui măcar cu acest mesaj la salvarea unei singure vieți de prunc nevinovat. Având demnitatea de arhiepiscop și totodată un cuvânt cu putere multă față de membrii Parlamentului care inițiază legi, cel puțin față de aleșii noștri din județ, nu ați dori, vă rugăm din suflet, ca să faceți vreun demers pentru a se opri măcar puțin rata avorturilor din România? Cei din străinătate cu greu vor fi aduși în țară, dar măcar cei de pe ținutul nostru românesc să nu facă avort cu atâta ușurință și nepăsare, unele femei fiind chiar și la al 10-lea avort sau poate au chiar și mai multe avorturi la activ din nefericire. Este o situație delicată, o situație pe care lumea evită chiar să o și discute, dar să mai caute soluții…?! În Franța de exemplu, citeam într-o carte că există o consiliere pre-avort de către un psiholog specializat, iar un procent de femei aflate în criză de sarcină alege să nu mai facă acest lucru atât de eronat d.p.d.v moral, dar și creștinesc. Acel copil mișcă în pântecele mamei sale și îi bate inimioara mică încă din săptămâna a VI-a de sarcină, dar unii medici nu arată ceea ce se vede ecografic viitoarelor femei aflate în criză de sarcină. Nu s-ar putea crea un cadru legislativ și în țară la noi pentru a fi consiliate pre-avort aceste tinere mame? Fără să fie încălcată/îngrădită libertatea vreunei femei. Poate unele chiar nu știu că viață este în pântecele lor, viață pe care aleg voluntar să o oprească. Chiar dacă de exemplu un mic procent ar renunța la avort, ar fi totuși o mare victorie și câștig pentru noi toți. Acel copil poate va ajunge preot, medic, ierarh sau un bun creștin ce va transmite viitoarelor generații cuvântul Lui Dumnezeu și lucrarea cea bună față de semenii noștri. Iertați-mă, vă rog, dacă acest text al meu vă supără, dar indiferent de statutul nostru aici pe pământ, doar ceea ce lăsăm în urmă va dăinui și va înmulți darul și talanții primiți de la Dumnezeu. Restul, în opinia mea, sunt vis și amăgire vremelnică.

Din slujba pe care prea bine o cunoașteți, două citate mi-au rămas în minte și m-au ajutat să conștientizez niște adevăruri despre ce ziceam și sus în mesaj, că mai devreme sau mai târziu vom rămâne cu toții doar o amintire, în afara faptelor ce vor rămâne după noi: «Străină este taina morţii, pentru că vine asupra tuturor fără de veste; firea se strică; moartea ia cu sila pe bătrâni, pe dregători, pe cărturari, pe dascăli şi pe cei care cugetă cele deşarte; surpă pe episcopi, pe păstori şi pe tot omul muritor…» și «De ce te tulburi în deşert, omule? Încă un ceas şi toate trec…». Vă mulțumesc în numele copilașilor care sper că se vor salva din numărul uriaș de avorturi din România. Articolul de astăzi m-a determinat să vă scriu un mesaj personal, doar că rata avorturilor sau sprijinul suplimentar al mamelor care au peste 2 copii a fost omis din acest articol: https://www.antena3.ro/actualitate/raluca-turcan-copii-nascuti-strainatate-609249.html Tot respectul și recunoștința față de lucrarea Înaltpreasfinției Voastre în eparhie. Chiar dacă nu veți dori să postați public acest mesaj ori nu veți putea să vă implicați în ceea ce v-am rugat mai sus, rămân totuși cu inima împăcată că v-am transmis ceea ce aveam pe suflet de ceva vreme.” 

I.D.

Stimată doamnă! Indiferent de factorii motivaţionali (endogeni sau exogeni), avortul, suicidul şi eutanasia sunt un afront contra vieţii ca dar al lui Dumnezeu, iar încurajarea acestora duce la un regres al umanităţii. De aceea, Sfântul Sinod, în ultimii treizeci ani, a făcut nenumărate demersuri pe lângă Parlamentul României privind sporul negativ al populaţiei. Cât priveşte Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, deşi în nenumărate rânduri am fost acuzaţi că am încărcat organigrama Centrului Eparhial, totuşi, trecând peste astfel de acuze, avem în vedere înfiinţarea în cadrul Sectorului Medical a unui cabinet/a unor cabinete în care să lucreze psihologi specializaţi pe consilierea privind avortul, suicidul şi eutanasia. Cu Dumnezeu înainte!

„Înaltpreasfinția Voastră, vă felicităm pentru rearondarea parohiilor în com. Adîncata. Un asemenea demers este lăudabil și binevenit dacă ar avea loc și în celelalte comune, unde majoritatea parohiilor sunt împărțite în procente de 75% parohia 1 și 25% parohia 2. S-ar elimina astfel una din nedreptățile săvârșite de unii din „cei puțini și deștepți” dintre care reamintim pe … și alții. Ați putea aduce această bucurie preoților și credincioșilor (prin rearondare)?”

C.D:

Stimate domnule! Vă asigur că, acolo unde situaţia o va cere, neîntârziat vom lua măsurile ce se impun. Doamne, ajută!