Răspunsul ierarhului – 25 mai 2024

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Doamne, ajută!

Îmi puteți confirma vă rog zvonul că se pregătește un reportaj …. referitor la numirea ilegală/necanonică după statutul Bisericii Ortodoxe Române în perioada imediat următoare, a unor preoți coslujitori în parohiile din municipiile județului, respectiv …., …. și …..?

Pe surse, ce se va urmări referitor la viitoarele numiri privind un eventual abuz, conform regulilor Sfântului Sinod:

Art 49: Pe lîngă preotul paroh, într-o parohie, pot fi unul sau mai mulţi preoti slujitori şi diaconi. Numărul acestora se stabileşte la propunerea adunării parohiale, de către Adunarea Eparhială, cu aprobarea Ministerului Cultelor, ţinînd seama de necesităţile parohiei, numărul credinciosilor şi mijloacele de întreţinere. De fiecare post nou de preot este obligatoriu un număr de minimum 400 familii la sate şi 500 familii la oraşe. 

Art 124, alineat 4: În situaţii misionare urgente din mediul urban sau rural, chiriarhul poate numi sau transfera, fără concurs, un preot într-un post vacant.

Este adevărat că fix la 4 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arhiepiscop Pimen se pregătește armaghedonul în parohiile din mediul urban? Sau sunt doar zvonuri de către cei deranjați de către controalele dumneavoastră recente de prin eparhie? 

Mulțumesc anticipat.”

L.P.

Hristos a înviat!

Stimată doamnă, eventualul reportaj despre care faceți vorbire nu intră în sfera preocupărilor mele. Numirile în orașe s-au făcut pe bază de concurs sau prezidial, în câteva situații, cei numiți lucrând în administrație. Parohiile nu sunt feude!

Pace și liniște sufletească!

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte Calinic!

Cu fiască supunere vin înaintea dumneavoastră cu o întrebare legată de un grad de rudenie despre care am primit mai multe păreri, iar eu am rămas fără răspuns. Sunt îndrăgostit de o tânără cu care îmi doresc să îmi construiesc căsnicia, dar numai cu binecuvântarea dumneavoastră.

Această tânără este verișoară dreaptă cu soția fratelui meu. Acestea fiind date, se poate oficia căsătoria noastră conform gradului de rudenie?

În speranța răspunsului, cu fiască supunere vă mulțumesc din inimă.”

I.M.

Hristos a înviat!

Situația prezentată este un caz de cuscrie de tipul II, în grad șase. În același timp, prin căsătorie s-ar produce un amestec ilicit de nume între urmași. Astfel, pentru a primi Sfânta Taină a Cununiei este nevoie să obțineți dispensă de la chiriarhul locului.

Pace și bucurie!

„Sărut-mâna, părinte ierarh.

Aveți vreo idee de ce se întâmplă în …. pe tura ….? O să vă relatez un scurt episod din cursul serii de …..

În intervalul orar 18:00-21:00 alarma de incendiu s-a activat de trei ori. De fiecare dată …. ne-a scos afară și ne-a descris folosind cuvinte precum ….etc. sub pretextul că cineva face farse proaste (nu cred că asta face parte din protocolul de incendiu). Pe lângă asta ne-a amenințat cu bătaia spunând că „poate să vină și poliția, că nu scăpați”.

Când alarma a sunat a treia oară am fost ținuți afară în frig aproximativ jumătate de oră, interval în care ….. își bătea, din nou, joc de noi…

Dacă vă pasă câtuși de puțin de ….., vă rugăm să faceți ceva… și așa, personal, o să plec cu un gust amar din …., m-am cam lămurit cum e cu ….”

Anonim

Hristos a înviat!

Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă spre cercetare conducerii școlii. Doamne, ajută!