Răspunsul ierarhului – 22 iunie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Binecuvântați! Am avea o propunere, care poate se va realiza, de va fi cu folos. Suntem multe familii cu mulți copii, mulți dintre noi lucrează. Am dori să ducem copiii la împărtășit dimineața, mai devreme, – multe sărbători sunt și în timpul săptămânii –, și pentru a ne bucura de Sfintele Liturghii, și pentru a ne putea încadra cu toate responsabilitățile. Ar  putea fi o biserică în oras, sau la o mănăstire apropiată, unde să se săvârșească Sfânta Liturghie dimineața, zilnic, de la ora 5?

Mulțumim!

Iertați și binecuvântați!”

Doamne, ajută! Vă încredințăm că atunci când mănăstirile și parohiile vor avea personal suficient, vom împlini propunerea dumneavoastră. Până atunci, vă puteți împărtăși copiii dimineața, înainte de a începe programul de lucru, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Pace și bucurie!