Primele 10 Centre de Tineret „Ecclesia”, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață al Centrului Eparhial Suceava, în ultimele două săptămâni au fost înființate zece centre de tineret la nivelul eparhiei noastre.

Proiectul se desfășoară în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și are ca scop organizarea, la nivel local, a unor comunități de tineri creștini, care să fie interesați de cunoașterea și trăirea principiilor și valorilor sociale, spirituale și culturale ale unei vieți creștine autentice.

Aceste centre nou-înființate sunt grupurile de debut ale unor comunități mai numeroase, în care se vor desfășura sesiuni catehetice, tabere și activități de lucru cu tinerii din parohiile și școlile județului Suceava.

Pentru început, proiectul a demarat cu înființarea a zece Centre de Tineret ,,Ecclesia’’, în localitățile vizitate împreună cu doamna inspector școlar, Daniela Ceredeev: Berchișești, Bogdănești, Bosanci I, Ciumârna, Fălticeni I, Gălănești, Hurjuieni, Milișăuți, Șcheia, Vicovu de Sus.

Invităm și pe această cale, deopotrivă, pe profesorii de religie, pe preoții parohi și pe tinerii care sunt apropiați Bisericii și care își doresc să facă parte din această comunitate, să se implice și să ne semnaleze dorința de a face parte din echipa Centrelor de Tineret, ,,Ecclesia’’.

De asemenea, doresc să transmit un călduros ,,La mulți ani binecuvântați’’, cu pace, cu sănătate și cu nădejde într-un viitor mai bun, mai frumos și mai sigur, pentru tinerii eparhiei noastre, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Tineretului.

„Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa.’’ (Ecclesiastul 11, 9)

Prof. Cristi-Gabriel Hurjui,
Consilier Eparhial al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață