În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prima ediție a Festivalului de Carte Veche intitulat „Tipăriturile bisericești – punte între trecut, prezent și viitor”.
Evenimentul va avea loc duminică, 06 iulie 2025, începând cu orele 17:00, la muzeul Mănăstirii Bogdana, și își propune să revalorifice, în cheie contemporană, patrimoniul cultural și spiritual al tipăriturilor de tradiție ortodoxă păstrate în fondurile bibliotecilor parohiilor din cuprinsul eparhiei noastre.
De asemenea, manifestarea își propune să aducă în prim-plan contribuția Bisericii la dezvoltarea limbii române și a culturii scrise prin mijlocirea tiparului.
Din punct de vedere structural, programul evenimentului va cuprinde trei momente majore:
- Conferința „Biblia – carte veche și mereu nouă”, susținută de domnul profesor Remus Rus, reputat teolog, filosof și enciclopedist, autor al unor lucrări fundamentale dedicate spiritualității românești;
- Vizitarea expoziției de carte veche din fondul documentar al bibliotecilor parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, expoziție ce va fi curatoriată de doamna profesor Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina Religie;
- Recitalul de muzică românească veche, susținut de părintele arhidiacon Ieremia Sărmaș, viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Cu nădejdea că va fi de un real folos celor interesați, adresăm tuturor iubitorilor de cultură invitația de a participa la acest eveniment cu valențe anamnestice.