„Altarul ca să fie și pietrele să ție
Cer inima și viață zidite-n temelie”.
În seara zilei de 29 noiembrie 2025 comunitatea din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia și cei care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie Mihoc au primit cu multă durerea vestea plecării timpurii a sfinției sale din această lume.
Preotul Dimitrie Mihoc s-a născut la 25 august 1963, în satul Sfântu Ilie, din comuna Șcheia, județul Suceava, din părinții Nicolae și Aglaia Mihoc, fiind al zecelea copil.
În perioada 1984-1988 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, susținând Teza de licență „Sfânta Euharistie, Taina a iubirii”, sub îndrumarea PC. Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan, susținută la catedra de Morală Creștină.
În anul 1988 s-a căsătorit și a fost hirotonit preot in catedrala Mitropolitană din Iași, de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen ,pe când era episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pe seama parohiei Gălănești, din judetul Suceava.
Din anul 1991 a ocupat postul de preot paroh în Parohia Iaslovaț, unde a ridicat un paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.
Din anul 2000 Înaltpreasfințitul Pimen i-a încredințat misiunea de a forma o nouă parohie și de a construi paraclisul cu hramul „Buna Vestire”, în satul Sfântul Ilie de lângă municipiul Suceava. Acesta a fost început și finalizat în anul 2004.
În anul 2008 a primit ascultare de la chiriarhul locului de a construi o nouă biserică. Între anii 2009-2020 s-a înălțat biserica mare cu hramul ”Martiri și mărturisitori ai lui Hristos din perioada comunistă”, cu multă trudă, jertfa și osteneală din partea părintelui Dimitrie Mihoc.
Între anii 2020-2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților s-au continuat lucrările, iar, în ultima perioadă, Părintele s-a ocupat de finalizarea finisajelor interioare (montare ferestre și uși, tencuieli, instalații electrice, termice și montarea pardoselei de marmură), iar ultimii doi ani au fost dedicați picturii în tehnica fresco.
În calitate de preot paroh al parohiei „Buna Vestire” a desfășurat o activitate susținută pentru formarea comunității de credincioși și pentru construirea celor două biserici.
A fost un neobosit Părinte, lucrând cu „timp și fără timp” pentru vestirea Evangheliei lui Hristos, pentru construcția de biserici, pentru ajutorarea celor în nevoi. Împreună cu credincioșii din parohiile Iaslovaț și Gălănești a construit o biserică în satul Sunători, Dorna Arini, care a devenit locul de rugăciune al maicilor de la Schitul „Sfântul Ioan Iacob și Sfânta Alexandra”.
Concomitent cu lucrările desfășurate la bisericile pe care le-a ctitorit nu a neglijat nici latura social-filantropică. Mulți dintre cei necăjiți au găsit în părintele un sprijin moral și material. În decursul activității sale a răspuns pozitiv solicitărilor chiriarhului locului de a fi sprijin pentru cei în lipsuri. A ajutat pe cei afectați de inundații (Arbore, Dornești), pe cei săraci i-a mângâiat, cumpărând și renovând case: în Zaharești (familie cu 3 copii); în Todirești (familie cu 3 copii); a construit o casă nouă în Zamostea (familie cu 15 copii); o altă casă nouă în Baia, jud. Suceava (familie cu 2 copii) și o casă la Valea Glodului, jud. Suceava (pentru un bătrân). A ajutat, cu materiale, bani și muncă, împreună cu preoții și credincioșii parohiei Horodnic la construirea a trei case, pentru familii numeroase din Vânători Neamț (7 copii) și Humulești Neamț (2 familii cu cate 9 copii), și la refacerea unei case distruse de un incendiu, în satul Oglinzi, Neamț. A ajutat la construcția mai multor case prin donarea de materiale necesare la Stâncești, Botoșani (familie cu 3 copii).
Vestea plecării din această lume a părintelui Dimitrie Mihoc, sfetnicul și ctitorul bisericii de piatră din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava a trezit în sufletele celor care l-au cunoscut sentimente de întristare, de prețuire și de recunoștință. Tristețe simțim pentru că fiecare om care pleacă din această lume lasă un gol în locul în care altă dată îl întâlneam și ne primea cu atâta bunăvoință și generozitate. Însuși Domnul S-a întristat pentru Lazăr și a lăcrimat pentru el (Ioan 11, 35). Prețuirea datorată părintelui Dimitrie se datorează lucrării apostolice pe care a înfăptuit-o în propovăduirea Evangheliei, în zidirea de locașuri sfinte și în îngrijirea frumoasei familii, mari și mici, de acasă și din Casa Domnului, împlinind îndemnurile Sfântului Apostol Pavel adresate ucenicului iubit – Timotei (I Timotei cap. 4). Recunoștința cuvenită părintelui este reverberația Cerului și a pământului care cântă împreună în biserica dăltuită în piatră și închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Martirilor din temnițele comuniste.
L-am cunoscut îndeaproape pe părintele Dumitru în ultimii 10 ani. Nu pot uita cum de fiecare dată când îl căutam era la biserică. La slujbe sau pe șantier, părintele era mereu prezent și această stare de permanentă prezență m-a impresionat. Mai mult decât atât, era un om foarte generos și darnic. Nu știa decât să ajute necondiționat. Îmi amintesc faptul că îmi spunea să-i dau de știre dacă știu vreo căsuță în care nu mai locuiește cineva, pentru că are solicitări de la familii cu mulți copii și dorește să-i ajute. De câte ori i-am cerut sprijinul în vreo lucrare l-a oferit fără ezitare. Harnic și milostiv fiind era îndrăgit de întreaga familie și comunitate. Păstra frumoase legături cu preoții și credincioșii din zonele Horodnic, Iaslovăț, Gălănești, Sfântu Ilie ș.a.
Cu nostalgie retrăiesc momentele în care a primit cu lacrimi de bucurie icoana Maicii Domnului Axion Estin dăruită ctitoriei sale de către Arhim. Nicodim Hadâmbu la 21 noiembrie 2024. Am spus atunci printre altele că întreaga obște se roagă pentru ca părintele să vadă finalizată această biserică, copie fidelă a necropolei Sfântului Ștefan cel Mare de la Putna. Și prin mila Domnului s-a împlinit acest ideal. Numai că: „Altarul ca să fie și pietrele să ție; Cer inima și viață zidite-n temelie”.
La câteva zile după ce părintele a avut fericirea de a-și vedea biserica în toată splendoarea ei, suferința care îi măcina de multă vreme trupul l-a doborât, sau poate că părintele a îngăduit să fie așa, având mai mult ca sigur în mintet cuvintele: „Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”. (II Timotei 4, 6-8).
La ceasul despărțirii părintele Dimitrie nu ia cu sine din lumea aceasta decât veșmintele preoțești și Evanghelia lui Hristos – Scrisoarea de dragoste față de lume. Nu ia cu sine nimic dar lasă în urmă un nume bun, frumos și nepieritor. O vorbă înțeleaptă din popor spune că pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Iar faptele părintelui vorbesc de la sine. Bisericile ctitorite și familia îndoliată sunt o icoană de cinste a părintelui. Preoteasă jertfelnică și copii jertfitori. În calitate de coleg al fiilor săi, pr. Alexandru, pr. misionar protopopesc Marian Mihoc exprim sincere sentimente de compasiune solidaritate și frățească dragoste.
Ne rugăm Mântuitorului Hristos Păstorul cel Mare (Evrei 13, 20) și veșnicul Arhiereu să așeze sufletul părintelui Dimitrie în ceata sfinților, a iubitorilor podoabei Casei Sale. Iar fiilor săi și tuturor credincioșilor le punem la suflet îndemnul apostolic, care poate fi și un îndemn al părintelui Dimitrie: Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos (I Cor. 4, 16).
Pr. Dr. Filaret Ruscan – Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Sfântu Ilie