Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost distins zilele acestea cu unul dintre Premiile Regal Literar pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură”, publicat la Editura Crimca a eparhiei noastre în anul 2024. Volumul oferă o perspectivă largă și o exegeză extinsă a lucrărilor minunate surprinse în paginile Vechiului și Noului Testament, fiind o lucrare care conține o abordare mai detaliată a minunilor săvârșite de Preamilostivul Dumnezeu.
Publicată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Revista Regal Literar este condusă de artistul Mihai Claudiu Dumitrache (fondator) și de filologul Nicolae Florentin Streche (redactor-șef), are un colegiu de redacție alcătuit din cercetători și membri ai uniunilor naționale de creație și „continuă să consfințească meritele și performanțele culturale din rândul scriitorilor, poeților, cercetătorilor și promotorilor culturali din noile generații, dar și să evidențieze personalitățile artistice, intelectuale și academice de la care comunitatea acestei reviste de cultură se inspiră sau pe care le urmează.” (https://regal-literar.ro)
Potrivit comunicatului de presă al Revistei Regal Literar publicat cu acest prilej, juriul celei de-a VI-a ediții (2025) a Premiilor Regal Literar a fost format din George Coandă (președinte), pr. Constantin Necula, Marius Andreescu, Veronica Balaj, Andrei Drăgulinescu, Adrian Artene, Teodora Marin, Maria Ivanov și Claudiu Dumitrache”.
„Cu o tradiție cincinală, Premiile Regal Literar continuă să consfințească meritele și performanțele culturale din rândul scriitorilor, poeților, cercetătorilor și promotorilor culturali din noile generații, dar și să evidențieze personalitățile artistice, intelectuale și academice de la care comunitatea Revistei Regal Literar se inspiră sau pe care le urmează.”