Joi, 12 iunie 2025, s-au împlinit șapte ani de la trecerea la cele veșnice a pictorului de biserici Mihai Moroșan. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, slujba de pomenire a avut loc la Biserica „Înălțarea Domnului” a cimitirului Pacea din Suceava și la mormântul său de aici. Au slujit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopie, arhimandriții Vartolomeu Chira și Grichentie Natu de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, alături de părintele Nicolae Moroșan, fratele celui pomenit, protos. Dorotei Mazilu, protos. Iosif Spoială și alți clerici apropiați sufletește familiei Moroșan. Pomenirea a fost organizată de către soția Waltraudi Moroșan și fiul Mihai.
Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a rostit la sfârșitul slujbei un cuvânt de prețuire:
„Mi-am adus aminte de un tropar, pe care îl rostim când ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie: «Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, și m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste». Gândindu-mă la domnul Mihai, născut între mănăstiri, între Voroneț, Humor și Moldovița, la cum a trăit pe lângă Sfântul Ioan și Putna, m-am gândit că el s-a îndulcit permanent cu dorul lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a schimbat cu dumnezeiasca Lui dragoste, i-a mișcat inima spre frumos și spre tot ceea ce este înalt, măreț, căci l-a înzestrat Dumnezeu cu darul pictării icoanelor. Maestrul a fost împreună-lucrător cu unul din sfinții canonizați anul acesta, cu părintele Sofian, „scriitorul de icoane”, cum a fost numit în cântări. Iar acum, sus, acolo în cer, s-au întâlnit și aș îndrăzni să spun că împreună pictează mai departe: prin rugăciunea și mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu, pictează în interiorul nostru chipul lui Dumnezeu. Atunci când noi ne aducem aminte cu drag de el și de ei și când noi îi pomenim în rugăciunile noastre, ei mijlocesc înaintea lui Dumnezeu. Și mijlocirea lor nu este pentru altceva decât pentru a lua chip în interiorul nostru Preabunul Dumnezeu. Toată strădania noastră pe pământ nu este pentru altceva decât pentru ca Hristos să ia chip în interiorul nostru. Cum ia chip? Prin faptele cele bune: prin bunătate, prin milostenie, prin dragoste, prin inima largă. Am menționat doar patru virtuți și pe toate acestea patru le-a avut maestrul în viața sa. Era foarte deschis spre toți, spre toți era cu inima largă. Cel ce a pictat chipul lui Hristos nu poate să fie lipsit de Hristos. De aceea ne-am întâlnit acum și ne-am rugat pentru odihna sufletului său, ca și el, acolo sus, împreună cu toți zugravii și cu toți pictorii, cu Sfântul Părinte Sofian, să ne ajute și pe noi să pictăm în inima noastră chipul lui Hristos.”
Mihai Moroșan s-a mutat la Domnul în anul 2018, la vârsta de 76 de ani, lăsând în urmă o lucrare artistică și duhovnicească impresionantă. El a condus echipa de pictori bisericești „Frații Moroșan”, pictând numeroase biserici în țară și în străinătate, alături de fratele său, Gavriil Moroșan, trecut la cele veșnice în 2008.
Maestrul Mihai Moroșan a fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori de biserici ai generației sale. Format la școala de pictură bisericească a Patriarhiei Române, sub ocrotirea Patriarhului Justinian, a fost ales de Dumnezeu să picteze într-o vreme în care erau foarte puțini pictori bisericești. În Liban, Siria, Israel, Cipru, Iordania, Grecia, Germania, Anglia, Canada, America și, desigur, în România, fresca sa înveșmântează locașuri sfinte importante.
Originar dintr-o familie numeroasă din Bucovina – 9 frații, crescut în credință de părinții Dumitru și Matroana Moroșan, a trăit cu conștiința că, prin slujirea sa de iconar, izvodește punți către Dumnezeu: „Icoana ne apropie de această lume sfântă, nevăzută, lume care prin mâna pictorului devine văzută”. Prețuia arta, dar a înțeles că înălțimea artei bisericești este unică: „Am făcut și pictură laică. Am avut chiar o expoziție, împreună cu marele pictor George Löwendal. Dar când vezi pictura din biserică, te mișcă, simți și-ți dorești să faci și tu la fel.”
Pentru Mihai Moroșan, fiecare biserică pictată era un dar primit de sus și o minune la care lua parte: „Toate bisericile pe care le-am pictat au reprezentat pentru noi un miracol”.
Cu darul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la vârsta maturității de pictor, a fost ales să picteze paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou și Mănăstirea Putna. La aceasta au contribuit oameni ai Bisericii care l-au cunoscut și l-au apreciat în mod deosebit: Patriarhul Teoctist, Arhiepiscopul Pimen, Sfântul Părinte Sofian Boghiu, alături de care a și pictat.
Veșnică să îi fie pomenirea, alături de Hristos Domnul, de Maica Domnului, de sfinții și de îngerii pe care i-a pictat cu trudă și drag!
