Personalități marcante înmormântate în Cimitirul „Pacea” din Suceava – Leca (Alexandru) Morariu

În familia preotului Constantin Morariu  şi al Elenei ( n. Popescu) se năştea la 25 iulie 1888 în Cernăuţi unul dintre marii filologi, lingvişti, istorici şi critici literari, etnologi ai Bucovinei, Leca (Alexandru) Morariu. După absolvirea Liceului din Suceava în 1906, urmează între anii 1906 – 1911 cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie – Universitatea din Cernăuţi. În anul 1921 susţine doctoratul în litere la Universitatea din Cluj cu teza Morfologia verbului predicativ român, cu calificativul magna cum laude .

După ce a fost pentru scurtă perioadă de timp profesor la Gura Humorului, la Liceul Aron Pumnul din Cernăuţi, ajunge profesor la Catedra de Literatură română modernă şi folclor din cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie – Universitatea din Cernăuţi (1924 – 1944), fiind în anul 1936 ales decan al Facultăţii, apoi prorector al Universităţii.

În afara activităţii didactice, prof univ dr. Leca Morariu a fost un mare susţinător al culturii româneşti din Bucovina, având preocupări de lingvistică, filologie, etnologie, dialectologie, istorie şi critică literară, folcloristică, memorialistică, muzicologie. A fost secretar de redacţie la revista Junimea literară – Cernăuţi, director al Teatrului Naţional Cernăuţi, a înfiinţat Institutul de Literatură, Filologie şi Etnografie – Folclor, a fondat Revista Făt – Frumos, Buletinul  Mihai Eminescu.

Din opera prof. univ. dr. Leca Morariu, unele lucrări apărând postum, amintim De la noi – Poveşti bucovinene, (1920) lucrare ce a primit Premiul Adamachi al Academiei Române; Un nou manuscris vechi : Isopia Voroneţiană, (1922); Morfologia verbului predicativ român, (1924);Drumuri moldovene – Pe urmele lui Ion Creangă, (1926); La semicentenarul lui Ciprian Porumbescu (1933); Eminescu – Note pentru o monografie,(2001); Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vol I – IV (2014 – 2017), etc.

S-a stins din viaţă la Râmnicu Vâlcea, în 15 decembrie 1963, cu dorul de Bucovina, pe care a trebuit să o părăsească în anii de tristă amintire a refugiului. Trupul neînsufleţit a fost adus şi înmormântat în Cimitirul Pacea. Bogata sa bibliotecă, prin purtarea de grijă a soţiei sale Octavia Lupu Morariu a fost donată Muzeului Bucovinei, fiind un adevărat tezaur documentar pentru cei care doresc să cunoască fragmente din istoria Bucovinei.

Arhid. Vasile M. Demciuc