PC Arhid. Dr. Vasile M. DEMCIUC – Consilier Eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească

Consilier Sectorul Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească

            Născut în Suceava la 30 Decembrie 1959.

            Licenţiat în Istorie Geografie – specializarea Istorie, Teologie Pastorală

           Doctorat în Istorie  sub coordonarea Acad. Răzvan Theodorescu

Experienţa profesională:

  • Muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Suceava, într-un mediu multicultural, desfăşurând o activitate în care munca de echipă a fost esenţială, atât din punct de vedere ştiinţific cât şi din punct de vedere managerial.1983 -1991
  • La 25 decembrie 1990- Nașterea Domnului – Crăciun – hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava de către Preasfințitul Pimen Suceveanul, episcop vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la acea  dată.
  • 1991 – 1993 Muzeograf Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Iaşi
  • Din 1993 – prezent lector univ. dr. la Catedra de Istorie a Facultăţii de Istorie şi Geografie – Universitatea Ştefan cel Mare Suceava
  • În perioada 1994-1997 Consilier şef al Inspectoratului Judeţean pentru Cultură,
  • În perioada 2001-2003 Director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Suceava
  • În perioada 2012- 2020 Director Departamentul de Științe Umane și Social Politice – Facultatea de Istorie și Geografie – Universitatea Ștefan cel Mare Suceava
  • 20 septembrie 2020 hirotesit Arhidiacon de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic – Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pe seama Catedralei Arhiepiscopale Suceava                 
  • Consilier eparhial Sectorul Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească din august 2020 – prezent

                      

LISTA LUCRĂRILOR ŞTIINŢIFICE

– Director contract de cercetare Studiul istoric pentru monumentele de pe teritoriul unităţii administrative Municipiul Suceava, 2007, finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor prin DJCPN Suceava, Valoare 11.000RON

I. CĂRŢI, PLIANTE, DOCUMETARE ŞI CD- ROM
  1. Petru I Muşat, Editura Militară, Bucureşti, 1988.
  • Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan Suceava, Suceava, 1988. (pliant) Viaţa Sf. Ioan cel Nou de la
  • Suceava,Suceava, 1990.
  1. Raporturi şi influenţe politice şi spirituale în Moldova sec. XIV- începutul secolului al XV– Bucureşti, 1994, rezumatul tezei de doctorat.
  2. Centenar Lovendal 1897-1997 Bucureşti, 1997, pliant.
  3. Binecredinciosul domn şi apărător al dreptei credinţe – Ştefan cel Mare şi Sfânt, Suceava, 1999, editat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
  4. Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Suceava, 1999, editat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
  5. Mănăstirea Râşca, Editura Trinitas,  Iaşi, 1999, (în colab cu M. Balan), ISBN 973-9272-54-1.
  6. Această “Poartă a creştinătăţii”Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Radauţilor, Suceava, 2000.
  7. Amintirile unui pelerin– documentar TV. Antena 1 Bucureşti, 12 episoade 2001
  8. Un reper al culturii româneşti- momentul Mirăuţi, Suceava. 2001. pliant
  9. Biserica Sf. Gheorghe Mirăuţi – prima reşedinţă a Mitropoliei Suceava, Suceava, 2001, pliant.
  10. De la cercetarea arheologică la restaurare, Suceava, 2001, catalog.
  11. Monumente istorice ecleziastice armene din Suceava, Suceava, 2001, pliant.
  12. Zidit de om, creat de Dumnezeu, CD-rom, Editura Cygnus, 2002.ISBN 973-85304-1-5.
  13. Ion Irimescu- o viaţă dedicată artei. CD- rom. Bucureşti,2003
  14. Cinstire Binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt – Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2004, ISBN 973-86465-8-8
  15. Iconologie, în colaborare cu V. Cazacu, Ed. Universităţii de Teologie Ortodoxă, Chişinău, 2005, 128 p. ISBN 9975-928-58-7
  16. Vatican – istorie, credinţă şi artă, vol. I, Editura Universităţii Suceava, 2007, ISBN 978-973-666-247-8
  17. Sfânta mănăstire Râşca, ASA Bucureşti, 2009, (in colab cu arhim. Mihai Balan) (ediţia a doua) ISBN 978-973-7894-38-0
  18. Dimitrie Dan Cronica Episcopiei de Rădăuţi, Editura Basilica, Bucureşti, 2009, 978-606-92109-5-6 ( Ediţie îngrijită de V.M. Demciuc, Justin Dragomir  şi Harieta Sabol )
  19. Rădăuţii şi Întemeierea Moldovei 650 de ani 1359 – 2009 Editura Basilica, Bucureşti, 2009 ISBN 978-606-92109-7-0 (Coordonator volum în colab. Cu Arhim. Justin Dragomir)  
  20. Cultură şi civilizaţie în mănăstirile româneşti, (în colab cu Victor Şutac) Editura Cygnus, 2009, ISBN 978-973-1768-08-3
  21. Biserica” Sfântul Dumitru” Suceava, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2009, (în colab cu Justinian Remus Cojocar), ISBN 978-973-7656-19-3
  22. Mănăstirea Cetăţuia – un chivot al artei moldave, Editura Doxologia, Iaşi, 2010, (în  cu Protos. Partenie Petric), ISBN 978-606-8117-46-1.
  23. Dictionar de artă şi civilizaţie medievală. Editura Doxologia, Opera Magna – Iaşi 2011 ISBN 978-606- 8278-15-5.
  24. Ierarh Leontie de la Radăuţi , Editura Basilica , Bucureşti, 2011 ( în colab. cu arhim.Justin Dragomir ) ISBN 978-606-8141-53-4.
  1. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Editura Doxologia, Iaşi 2012 ISBN : 978-606-8278-77-3.
  2. Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual bizantin, Editura  Basilica, Bucureşti 2014, ISBN: 978-606-8495-79-8
  3. Patrimoniul istoric al Bucovinei– Historical legacy of Bokowina (coautor) Suceava 2014,ISBN : 978-973-666-416-8 .
  4. Vazelon (St. John ) Monastery of Maçka Trebizond, Editura Opera Magna  Iași, 2017 ISBN 978-973-1945-79-8   (în colab. cu Ismail Köse).
  5. Yusuf Koç church- Göreme, Editura Opera Magna, Iași, 2018, ISBN 978-973-1945-88-0
  6. Dicționar de artă și civilizație medievală, Editura Vasiliana _ 98 Iași, 2019, ISBN 978-973-116-628-5.
  7. Hagia Sophia – Trabzon (în colab. cu Oana Nesteriuc, Anca Violeta Epure) Editura Vasiliana _98, Iași 2019, ISBN 978-973-116-641-4.
  8. Cappadocia – istorie credință, artă și civilizație bizantină Editura Basilica, București 2020, ISBN- 978-606-29-0380-0. 

 

STUDII ŞI ARTICOLE

 Peste 340 studii şi articole publicate  în reviste  de specialiktate  din ţară şi din străinătate

 

PARTICIPĂRI LA MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

  1. INTERNAŢIONALE
  2. Sesiunea Istorie şi civilizaţie, Academia Teologică Chişinău, Rep. Moldova, 18-19 februarie 2005, comunicarea Ctitoriile lui Ştefan cel Mare în spaţiul dintre Prut şi Nistru.
  3. Sesiunea Istoria învăţământului în Moldova, Academia Teologică Chişinău, Rep. Moldova, 23-25 mai 2005, comunicarea Facultatea de Teologie din Chişinău a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în perioada interbelică.
  4. Seminarul ştiinţific internaţional Centenarul Fridrich Raimund Kaindl, 28-29 mai 2005, Cernăuţi, comunicarea Monumentele istorice din Bucovina în opera lui Fridrich Raimund Kaindl.
  5. Şcoala de vară organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, Cernăuţi, 18-28 iulie 2005, ediţia a V-a, comunicarea Cetatea Hotinului în sistemul de fortificaţii al Moldovei medievale.
  6. Conferinţa internaţională 130 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Cernăuţi, 29 septembrie 2005, Cernăuţi, comunicarea 130 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.
  7. Conferinţa internaţională San Grigorie Massimo – Roma, Institutul Teologic Pontifical din Roma, Italia, 20 oct.-5 nov. 2005, comunicarea L’art de la peinture murale du nord de la Moldavie dans le contexte sud-est européen.
  8. Conferinţa internaţională Muzeul Vatican – 500, Institutul San Masssimo Confesore Roma, 9 – 15 octombrie 2006 , comunicarea Muzeul – locaş al muzelor
  9. Colocviul spiritual-academic Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei – slujitor al credinţei şi culturii creştine, 28-29 august, 2007, Mănăstirea Neamţ, cu comunicarea Viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în opera Mitropolitului Varlaam
  10. Zilele culturii polone, Suceava, 5-7 septembrie 2007, cu comunicarea Pe urmele Suveranului Pontif Ioan Paul al II-lea la Vatican.
  11. International Scientific Session ‚”Joseph Hlavka’s Activity (1831-1908) in the Context of European Civililisation Development” 11 -13 mai 2008, Chernivtsi, cu tema Bukovinian Metropolitane as a Continuation of Byzantine Tradition.
  12. Pheade 2010 – The Engineered Technological Singularity October 26/30 2010 , Suceava / Cernăuţi , cu tema Precariousnes of Human Knowledge in the painted Moldavian Monasteriers.
  13. 12. Culturi şi religii în Bucovina istorică retrospectivă şi perspective ale dezvoltării, Simpozion internaţional organizat de Fundaţia Reconciliation in South East Europe – Sibiu, România, octombrie 2010.
  14. Zilele Mitropolit „Visarion Puiu” – 90 de ani de la alegerea , investirea şi instalarea  ca Episcop al Hotinului . Roman – Bălţi (Rep- Moldova – Ediţia XVII , 26 – 28 februarie 2013
  15. Conferinţa Internaţională “ Spiritualitatea ca unitate primordială a loialităţii şi credinţei în Hristos”, conferinţă organizată de Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove în colaborare cu Şcoala de Studii Postuniversitare şi Doctorat „Sfinţii întocmai cu Apostolii Chiril şi Metodie” Chişinău, 4-6 septembrie 2013 cu comunicarea Pictura murală din Nordul Moldovei- în apărarea Dreptei credințe. Câteva considerații.

 

NAŢIONALE

  1. Sesiunea ştiinţifică Sinodul de la Iaşi 1642 – coresponsabilitate pastorală şi cooperare interetnică 12- 16 oct 2002, comunicarea – Mitropolitul Petru Movilă şi Academia Movileană din Kiev – repere bibliografice, publicaă în „Teologie si viată” sept- dec- 2002.
  2. Sesiunea ştiinţifică Alma Mater Sucevensis, Suceava, 7 martie 2005, comunicarea Catedrala Sf. Petru din Roma – un monument între monumente.
  3. Conferinţa Arta de apărare a Moldovei, organizat de Grupul de Pompieri Bucovina, Suceava, iunie 2005, comunicarea Sistemul defensiv al Moldovei în secolul al XIV-lea.
  4. Conferinţa Mitropolitul Dosoftei în pragul canonizării, Seminarul Teologic din Suceava, 4-5 oct. 2005, comunicarea Motivaţii în procesul canonizării Mitropolitului cărturar Dosoftei
  5. Simpozionul naţional Mitropolitul Dosoftei devenit sfânt ierarh al Moldovei, Iaşi, 12-14 oct. 2005, comunicarea Umanismul operei Mitropolitului Dosoftei.
  6. Simpozionul naţional Artă şi civilizaţie medievală, 25-26 nov. 2005 Suceava, comunicarea Biserica din Lujeni – un reper în arhitectura ecleziastică a Moldovei.
  7. Simpozionul cu participare internaţională Artă şi civilizaţie medievală ediţia a XIII-a, Suceava, 24-26 noiembrie 2006, comunicarea Din nou despre Vicina şi începuturile Mitropoliei Ţării Româneşti.
  8. Sesiunea ştiinţifică Alma Mater Sucevensis, Suceava, 9 martie 2007, comunicarea Un portret mai puţin cunoscut al lui Ştefan cel Mare
  9. Mărturii în istorie – Voroneţ 520 – cu comunicarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava în frescele din Nordul Moldovei.  Voroneţ , 2008.
  10. Rădăuţii şi Întemeierea Moldovei. 650 de ani 1359 – 2009, Rădăuţi 2009, cu comunicările Istoriografie Întemeierii Moldovei ; Biserica din Lujeni
  11. Simpozionul naţional „Cultură şi civilizaţie în mănăstirile româneşti” organizat de Federaţia Română a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor UNESCO, – Mănăstirea Dragomirna , jud. Suceava, cu tema  Moldova – Această Poartă a Creştinătăţii –  Valori de patrimoniu mondial 22-23 octombrie 2009
  12. 12. Zilele Mitropolit Visarion Puiu, 25-27 februarie 2010; Roman, cu tema Reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi un monument unic  în arhitectura sud est europeană..
  13. Artă şi civilizaţie medievală 25-27 noiembrie 2011 Suceava, cu tema : Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual bizantin.

      14 . Biserica Sf. Sofia din Trapezunt – reper spiritual bizantin – Simpozionul Naţional Monumentul tradiţie şi inovaţie – Iaşi oct. 2012  

  1. Artă şi civilizaţie medievală 25-27 noiembrie 2012 Suceava, cu tema : Biserica Sf. Ana din  Trapezunt  – fascinaţie şi reper spiritual bizantin.

       16 Sesiunea  90 de ani de la înscăunarea  lui Visarion Puiu ca  episcop de Hotin  cu comunicarea  Pelerin în Cetatea Hotin –  Roman  jud. Neamţ 27 – 28 febr. 2013 .  

  1. Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual bizantin  în „ Alma  Mater Sucevensis”  7 martie  2013.
  2. Profesori iluştri ai Universităţii din Cernăuţi – Simpozionul naţional  Incursiune în istoria învăţământului românesc, Roman 13nov. 2013.
  3. Mănăstirea Vazelon din Ttrapezunt  Simpozionul naţional  Artă şi civilizaţie medievală, 28 – 29 nov. 2013  Suceava .
  4. Soliman Magnificul şi Cetatea de Scaun a Sucevei – Simpozionul naţional Artă şi civilizaţie medievală, 7-8 mai 2014. 

MEDALII ŞI DECORAŢII

  1. Medalia – 360 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Parascheva – Iaşi, 2001, conferită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
  2. Medalia Centenar Ion Irimescu – 2003, conferită de Ministerul Culturii şi Cultelor
  3. Medalia Centenar Dumitru Stăniloaie – 2003, conferită de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi.
  4. Medalia Sanctus Sthephanus Magnus Defensor Europae – 2004, conferită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la moartea Marelui Voievod
  5. Medalia Ştefan cel Mare şi Sfânt – 500 de ani – 2004, conferită de Ministerul Culturii şi Cultelor
  6. Medalia Crucea Sfântului Andrei – 2004, conferită de Arhiepiscopia Tomisului şi Dobrogei cu prilejul vizitei Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
  7. Prin Decret prezidenţial 1094 din 10 decembrie 2004, publicat în “Monitorul Oficial”, 1177 din 13 decembrie 2004, s-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler – pentru Promovarea culturii.
  8. Medalia Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul Moldovei, conferită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2005.
  9. Medalia Voroneţ 520 de ani,  conferită de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea Voroneţ, Voroneţ 2008.
  10. Diplomă de Vrednicie conferită de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Rădăuți 7 noiembrie 2015.
  11. Medalia “Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt” conferita de Mitropolia Chisinaului si al Intregii Moldove Brevet nr. 507 din 17.12. 2015 .
  12. Medalia 120 de ani de la înființarea muzeului din Suceava, februarie 2020, conferită de Muzeul Bucovinei

Raportul de activitate 01 01 2021 - 30 06 2021