Între glasul Învierii și șoapta rătăcirii.
Suntem iar nevoiți ca în sprijinul credincioșilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în această perioadă în care toți simțim nevoia să ne bucurăm de pacea și lumina ce ne-au fost aduse de cea mai mare minune a lumii, de Învierea Domnului ,să răspundem unei noi provocări, să atragem atenția credincioșilor în legătură cu un nou episod , o nouă reprezentație cu public, ce a avut loc în prima zi de după Învierea Domnului, în ziua de 13 aprilie 2026.
Se aduce la cunoștința credincioșilor ortodocși că persoanele și grupările care acționează în afara comuniunii Bisericii Ortodoxe nu au nicio legitimitate bisericească și nu reprezintă, sub nicio formă, Biserica lui Hristos.
Aceste grupări sunt alcătuite, în mare parte, din foști clerici caterisiți, care, în mod abuziv și în deplină neascultare, continuă să poarte însemne clericale specifice Bisericii Ortodoxe Române și să-și atribuie titluri precum „episcop”, „mitropolit”,”vicar”,”protopop” sau alte ranguri inexistente în mod legitim. Prin astfel de practici, aceștia înșală conștient buna-credință a credincioșilor și creează o falsă aparență de autoritate.
Întâlnirile și manifestările lor publice, inclusiv cele organizate în locații vizibile ale comunității, au ca scop întărirea unei autorități construite artificial, în jurul unor persoane care au pierdut, prin neascultare, dreptul de a sluji și de a vorbi în numele Bisericii.
Astfel de acțiuni reprezintă o formă gravă de rătăcire și de manipulare religioasă, prin care sunt atrași și confuzați credincioși de bună-credință. Nu este vorba despre „mărturisire”, ci despre o deturnare a adevărului și o exploatare a sentimentului religios.
În vremuri de tulburare duhovnicească, când glasuri străine de rânduiala Bisericii încearcă să câștige inimile credincioșilor, este nevoie mai mult ca oricând de discernământ și statornicie. Nu orice cuvânt rostit în numele credinței este și purtător de adevăr, după cum nu orice adunare care invocă numele lui Hristos se află în comuniune cu Biserica Sa.
O realitate dureroasă o reprezintă cei care, rupându-se de ascultarea canonică, aleg calea dezbinării. Sub aparența unei „mărturisiri” curate, ei cultivă, de fapt, duhul mândriei și al autosuficienței, punând propria judecată mai presus de rânduiala Bisericii. În această stare, rătăcirea capătă chip de evlavie, iar neascultarea este prezentată drept virtute.
Nu puțini dintre conducătorii acestor grupări sunt preoți caterisiți, care, în loc să primească cu smerenie hotărârile Bisericii, persistă în neascultare. Însă Tradiția canonică a Bisericii este limpede și fermă în această privință. Astfel, Canonul 28 Apostolic arată că „dacă vreun cleric, fiind depus (caterisit), va îndrăzni să slujească, acela cu totul să se taie din Biserică”. De asemenea, Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol subliniază importanța rămânerii în comuniune și condamnă despărțirea nejustificată de episcopul legitim.
Sfinții Părinți au întărit aceste rânduieli cu glas profetic. Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede: „Nimic nu mânie pe Dumnezeu atât de mult ca dezbinarea Bisericii”, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei avertizează: „Nu poate avea pe Dumnezeu de Tată cel ce nu are Biserica de mamă.” Aceste cuvinte nu sunt simple reflecții, ci borne sigure pentru viața duhovnicească a credincioșilor.
În acest context, este necesar să facem și câteva precizări pentru o corectă informare a opiniei publice.Aceste structuri paralele încearcă să creeze aparența unei organizări legitime, inducând în eroare pe credincioșii mai puțin informați.
În mod concret, astfel de persoane s-au întâlnit recent într-o biserică situată în plin centrul municipiului Suceava, într-o adunare și reprezentație menită să consolideze și să întărească, în fața celor prezenți, autoritatea unui preot caterisit, prezentat drept reper duhovnicesc. O asemenea manifestare nu reprezintă o lucrare autentică a Bisericii, ci o încercare de legitimare a unei poziții dobândite în afara rânduielii canonice.
Întâlnirile,manifestările și reprezentațiile publice organizate de astfel de grupări, inclusiv în spații vizibile ale comunității, nu reprezintă expresia vieții autentice a Bisericii, ci încercări de consolidare a unei autorități construite în afara rânduielii canonice. Prin discursuri încărcate emoțional și prin invocarea unor teme sensibile, se creează o falsă impresie de legitimitate și o atmosferă de solidaritate bazată mai degrabă pe opoziție decât pe adevăr.
Sfânta Scriptură ne avertizează limpede asupra acestui pericol: „Se vor ridica între voi învățători mincinoși” și „vor veni la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15). Aceste cuvinte nu sunt menite să condamne persoane, ci să trezească conștiința credincioșilor și să-i îndemne la discernământ.
Cu toate acestea, cei ieșiți din rânduială încearcă să atragă poporul prin discursuri emoționale și lozinci aparent binevoitoare. Un exemplu grăitor îl regăsim chiar în mesajele rostite public în aceste zile.Spre exemplu în cadrul acestei adunări desfășurate la o biserică din centrul municipiului Suceava, a fost rostită lozinca: „Să ne trăiască dușmanii, să ne vadă fericiți”, prilejuită de ceea ce unii numesc „înaintare”, dar care, în realitate, nu este decât o adâncire în aceeași amăgire, în jurul unui fost preot caterisit.
Dar cine sunt acești „dușmani”? Nu cumva sunt tocmai cei care rămân în ascultarea Bisericii și mărturisesc adevărul?
Această formulare ascunde o răsturnare periculoasă: adevărul este etichetat drept „dușman”, iar rătăcirea este împodobită cu aparența bucuriei. În realitate, nu există fericire autentică în afara comuniunii cu Biserica. Bucuria Învierii nu poate fi trăită în opoziție față de ceilalți, ci doar în unitatea credinței și în legătura dragostei.
Mesajul central care trebuie desprins este limpede: nu putem vorbi despre fericire în Hristos atâta timp cât îi numim „dușmani” pe cei care păstrează adevărul. Adevărata bucurie pascală nu izolează, ci unește; nu dezbină, ci adună; nu se hrănește din opoziție, ci din comuniune.
De aceea, credincioșilor li se cere să fie treji și să nu se lase amăgiți. Dragostea sinceră trebuie însoțită de adevăr, iar râvna trebuie luminată de ascultare. Unde lipsește comuniunea cu Biserica, acolo lipsește și temelia sigură a mântuirii.
Să rămânem, așadar, în Biserică, în ascultare și în adevăr, știind că numai aici bucuria Învierii este deplină și nepieritoare. Să nu uităm însă nici de frații noștri, credincioși botezați în numele Sfintei Treimi, care, din diferite pricini, au fost amăgiți și atrași în afara rânduielii, adesea sub pretextul unei nedrepte victimizări. Pentru aceștia nu suntem chemați la judecată, ci la rugăciune stăruitoare, cu nădejde și dragoste frățească, cerând lui Dumnezeu ca Duhul Sfânt să rămână lucrător în inimile lor, să le lumineze mintea și să-i întoarcă în comuniunea cea mântuitoare a Bisericii.
Biroul de presă al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților