Olimpicii competițiilor de religie premiați în a doua duminică a Postului Mare la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Duminica a doua din Marele Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama, a fost prilej de întreită bucurie pentru cei prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Alături de întâlnirea cu Sfântul Mare Mucenic Ioan prin închinarea la sfintele sale moaște și de participarea la Sfânta Liturghie arhierească, în această zi cu totul deosebită a avut loc și ceremonia de premiere a elevilor care au obținut cele mai bune rezultate în cadrul etapei județene a Olimpiadei naționale „Cultură și spiritualitate românească” și a Olimpiadei naționale de religie.

Încă de la primele ore ale dimineții, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu. Slujba a avut loc pe un podium special amenajat în curtea lăcașului de cult.

La momentul rânduit, ierodiaconul Samuel (Aurel) Cotos a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, iar monahul Spiridon (Petronel) Gogu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Ilișești.

La finalul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat importanța lucrării duhovnicești a Sfântului Grigorie Palama și nevoia cunoașterii și trăirii credinței ortodoxe și mărturisirii lui Dumnezeu, mai cu seamă în societatea actuală. „Această prăznuire a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, mare dascăl, teolog alături de alți teologi, îndeosebi în acest an în care ne aducem aminte de viețuirea și de învățătura sa într-un chip cu totul deosebit, pentru că este anul închinat Rugăciunii isihaste, această sărbătoare ar trebui să ne determine să ne amintim cât de important este pentru noi să ne trăim credința, dar și să ne cunoaștem credința. Ortodoxia este o credință luminoasă, Ortodoxia niciodată nu a acceptat acel dicton crede și nu cerceta. Din contra, noi citim în Sfintele Scripturi și părinții Bisericii ne-au învățat, cercetați Scripturile că în ele aveți viață veșnică. (…) Nu-i puțin lucru a crede cu inima; este de mare trebuință să-L sfințim pe Dumnezeu în inimile noastre. Dar dacă nu știm să dăm și mărturie despre acest Dumnezeu, bineînțeles, întâi prin fapte, dar apoi și prin cuvânt, nu știu dacă vom putea da ochii dincolo, când vom trece în împărăția lui Dumnezeu, cu Părinții din primele veacuri, cu apologeții, cu cei care nu s-au lăsat bătuți, înfrânți, în fața unei discuții. Nu știu dacă prin argumente, doar prin argumente, vom putea noi să convingem pe cineva, dar nu este bine nici să nu avem niciun cuvânt de răspuns.”

Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că trebuie să ne îngrijim să ne deschidem inimile și să ne preocupăm în a ne cunoaște credința prin lectura din Sfânta Scriptură, din Catehism sau dintr-o altă carte, spre folosul nostru duhovnicesc, pentru a nu aluneca în rătăcire. Totodată, ierarhul le-a amintit celor prezenți că Dumnezeu li se descoperă celor care Îl mărturisesc și sunt însetați de cunoașterea Lui.

În continuare, 80 de copii și tineri, dintre cei peste 500 de participanți la etapa județeană a Olimpiadei naționale interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” și la etapa județeană a Olimpiadei naționale de religie, au fost premiați cu Premiul special „Sfântul Grigorie Palama”, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, pentru păstrarea, cunoaşterea, trăirea şi promovarea adevărului de credinţă, pentru asumarea şi susţinerea propriei identităţi duhovnicești şi pentru sensibilitate faţă de literatura sacră, dovedite prin atingerea performanței la olimpiadele și concursurile din calendarul competițiilor școlare organizate de Ministerul Educației.

Olimpiada interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” este o competiţie naţională de excelenţă, inițiată în anul 2010 drept concurs național interdisciplinar, cuprins în calendarul ministerului, de către o echipă de profesori suceveni, coordonați de profesoara Daniela Ceredeev, astăzi inspector școlar pentru religie. Genericul din acest an al competiției, recunoscută acum ca olimpiadă școlară, a fost Frumuseţea sacră a lumii, care s-a dovedit inspirațională pentru participanți.

În semn de încurajare și recunoștință pentru lucrarea lor mărturisitoare, dar și pentru zidirea lor sufletească, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit fiecărui elev premiat câte un exemplar al Noului Testament.

În cadrul slujbei, Episcopul-Vicar a înălțat rugăciuni pentru pacea dintre popoare, iar la final a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate.

Irina Ursachi