O nouă vizită a Icoanei făcătoare de minuni „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

În perioada 25-26 august 2022, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu va fi adusă la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din localitatea Dumbrăveni, jud. Suceava.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și cu acordul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, va debuta joi, 25 august, începând cu ora 17.00, când icoana Maicii Domnului și delegația Mănăstirii Hadâmbu vor fi întâmpinate de un sobor de preoți și diaconi ce o vor purta în procesiune în jurul locașului de cult. După săvârșirea slujbei Acatistului închinat icoanei „Axionița”, începând cu ora 20.00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, în biserica parohială.

Vineri, 26 august 2022, începând cu ora 08.00, credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de preoții cercului pastoral nr. IV al Protopopiatului Suceava I și să se închine la icoana Maicii Domnului „Axionița” care, în cursul aceleiași zile, se va întoarce la Mănăstirea Hadâmbu, după cum ne-a informat preotul paroh Constantin Chelba.

Pr. Ștefan Mihalcea

Programul detaliat al evenimentelor

Joi, 25 august 2022

17:00 – Întâmpinarea icoanei Maicii Domnului și a delegației Mănăstirii Hadâmbu;
19:00 – Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Hadâmbu;
20.00 – Taina Sfântului Maslu.

Vineri, 26 august 2022

08:00 – Sfânta Liturghie.