Sala „Vladimir de Repta – Mitropolitul” a Centrului Cultural, Educațional și Social „Dosoftei Mitropolitul”, din cadrul Campusului Liceului Teologic din Suceava, a fost marți, 25 noiembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, gazda unui eveniment cu caracter cultural, educațional și duhohvinesc. Cu binecuvântarea și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, au organizat lansarea volumului colectiv Două chemări, un singur urcuș. Mărturisiri, publicat recent la Editura Crimca.
Întâlnirea, care a debutat cu Rugăciunea Domnească, a reunit numeroși iubitori de carte, cultură și frumos, profesori, clerici, elevi și nu numai. Cuvântul de bun venit a fost rostit de doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, inițiator și moderator al manifestării, dar și coordonatoarea noii apariții editoriale.
Momentul introductiv a fost urmat de un program artistic deosebit, prezentat de membrii Cvartetului Royal din Suceava. Constituit în anul 2016, ansamblul a evoluat în numeroase concerte și recitaluri, construindu-și prin prestația lor de excelență parteneriate solide cu instituții precum Centrul Cultural Francez din Suceava, Centrul Cultural din Piatra Neamț, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Primăria Municipiului Suceava și Centrul Cultural Bucovina. Repertoriul cvartetului este variat, stilul muzical abordat variind de la baroc la clasicism, café-concert ori coloane sonore ale unor filme celebre.
Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic a fost transmis de părintele Constantin Ciprian Blaga, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava. Sfinția sa a subliniat faptul că volumul Două chemări, un singur urcuș. Mărturisiri reprezintă nu doar o inițiativă editorială, ci un act de recuperare și valorizare a unei slujiri tăcute și greu cuantificabile — slujirea preotesei, a cărei contribuție discretă, dar decisivă, susține viața pastorală, filantropică și misionară a parohiei. Cartea devine astfel un gest de recunoaștere publică, o mărturie a colaborării dintre familia preotului și comunitate și o invitație la reflectarea asupra rolului profund pe care îl împlinește preoteasa în taina Bisericii. „Am dorit un volum care să consemneze mărturii reale, vii, autentice… nu pentru a evidenția merite personale, ci pentru a așeza în conștiința publică faptul că slujirea preotesei constituie un sprijin indispensabil lucrării pastorale, filantropice și misionare a Bisericii. Preoteasa nu este auxiliarul preotului, ci o împreună-slujitoare în taina familiei și în misiunea parohiei… o prezență discretă, dar esențială, care poartă poverile celorlalți prin răbdare și disponibilitate.”
În cuvântul său, doamna inspector Daniela Ceredeev a așezat în centrul întâlnirii tema care străbate, în mod firesc și profund, paginile volumului și mărturiile celor care le-au scris: iubirea ca fundament al vieții și al slujirii. Domnia sa a conturat bogăția lăuntrică a acestei virtuți, atât de prezentă în experiențele și destăinuirile autoarelor: „Iubirea, așadar! Iubirea ca virtute, iubirea ca valoare, iubirea care primenește și unește, iubirea pe care moartea nu o sperie și nu moare, iubirea – taină și cuminecare, iubirea izvoditoare de îngăduință și iertare, iubirea – treaptă spre desăvârșire, iubirea – demnitate, iubirea – răbdare, iubirea de Dumnezeu, iubirea de Hristos și de făgăduitul Înalt luminos, iubirea de Cerul înțesat de îngeri și de sfinți, iubirea de soț, iubirea de copii și de părinți, iubirea de semeni, iubirea de străini, iubirea de Cruce, de cuie, de spini… și tot pe-atâtea inflorescențe metaforice, în mărturiile și mărturisirile celor 25 de preotese care semnează paginile volumului colectiv.”
Familia preotului este chemată să devină un spațiu viu de sfințenie, un „atelier” în care iubirea, răbdarea și mărturisirea se învață și se trăiesc mai întâi acasă, pentru ca apoi să poată fi împărtășite comunității. Viața lăuntrică a preotului și armonia din casa lui dau credibilitate slujirii în Biserică: ceea ce se plămădește în familia mică se răsfrânge asupra familiei mari, cea eclesială. În această paradigmă, iubirea devine fundamentul comuniunii, al curăției sufletești și al puterii de a mijloci pentru ceilalți, după modelul marilor Părinți ai Bisericii, care au înțeles că sfințenia începe din apropiere, din relațiile cele mai intime și mai sincere.
Au urmat apoi expunerile doamnei Mihaela Grădinariu, scriitoare și preoteasă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, care a împărtășit auditoriului câteva reflecții extrase din memoriile celor care au contribuit la această carte. De asemenea, părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, a vorbit despre chemarea și împlinirea misiunii preotesei în parohie, așa cum reies ele în mărturisirile cuprinse din acest volum colectiv.
Două chemări, un singur urcuș. Mărturisiri este o carte care include și o importantă componentă educațională, criteriul profesional fiind unul dintre elementele de bază ale lucrării. Dimensiunea sa pedagogică a fost analizată de doamna prof. univ. dr. habil. Otilia Clipa, prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Despre valoarea documentară a cărții, ce capătă pe alocuri accente de cronică prin evocarea locurilor, oamenilor, întâmplărilor și faptelor, a vorbit pr. dr. Cezar Onesim.
Evenimentul, transmis în direct de Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și pe paginile partenerilor media, s-a încheiat cu o sesiune de autografe și cu vizitarea expoziției itinerante „100 de cărți, trei decenii de slujire și misiune. Continuitate înnoitoare”, organizată în contextul celebrării, în această lună, a trei decenii de activitate scriitoricească a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Pr. Ștefan Mihalcea
foto credit: Sebastian Andrei Lazăr















