În preajma pomenirii Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și a Sfinților Cuvioși Sila Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (15-16 mai) se cuvine să ne îndreptăm atenția spre acești mari nevoitori odrăsliți din pământul binecuvântat al țării noastre. Înfăptuirile lor și modelul luminos pe care ni l-au lăsat moștenire reprezintă un tezaur prețios din care suntem invitați să ne împărtășim necontenit. Prin viața lor jertfelnică, prin nevoința sihăstrească și prin dragostea de Dumnezeu și de popor sfinții putneni s-au împărtășit din sfințenia la care Părintele Ceresc ne invită permanent prin glasul Sfintei Scripturi: „Că scris este: Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).
Plecând de la îndemnul biblic evocat Sfântul Iustin Popovici preciza faptul că omul este dator să trăiască în sfințenie după modelul Mântuitorului Hristos, care S-a făcut om „dăruindu-Se tuturor oamenilor prin dumnezeieștile energii, care sunt necesare unei vieți sfinte și cucernice în această lume” (Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 19).
Prin trăirea plină de evlavie și prin mărturisirea credinței Sfântul Ierarh Iacob Putneanul și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei și-au sfințit viața, iar trupurile acestora sunt impregnate de harul dumnezeiesc, devenind odoare prețioase, izvorâtoare da har și dătătoare de daruri. Împlinind în viață cu desăvârșire cuvântul lui Dumnezeu, ei s-au mutat de la moarte la viață (Ioan 5, 24) și sunt de-a pururea vii, săvârșind nenumărate minuni pentru cei care se apropie de moaștele lor cu credință și cu dragoste.
Moaștele Sfinților Cuvioși Sila Paisie și Natan au fost descoperite în anul providențial 1990, cu prilejul lucrărilor de rezidire a vetrei monahale de la Sihăstria Putnei. Referindu-se la acest episod unul dintre părinții rânduit cu ascultarea la săparea fundațiilor mi-a mărturisit faptul că atunci când s-a apropiat cu cupa excavatorului de sfintele moaște, în mod minunat, brațul utilajului s-a oprit fără o comandă prealabilă, iar cei care se aflau în preajmă s-au apropiat cu emoție atrași fiind de mireasma deosebită ce se simțea în acel loc. Au săpat cu atenție și au descoperit odoarele prețioase, care purtau însușirile specifice Sfintelor Moaște. Au fost așezate apoi într-o raclă și puse spre închinare în biserica închinată praznicului Bunei Vestiri, rezidită, după aproape două veacuri de la părăsire și sfințită în urmă cu douăzeci de ani la data de 29 septembrie 1996 (A se vedea: Biserica „Bunavestire” | Mănăstirea Sihăstria Putnei).
În tihna codrilor și în mireasma rugăciunii necontenite din biserica Sihăstriei Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan au dăruit nenumărate vindecări sufletești și trupești. Monahii și credincioșii au primit de la dânșii râvnă și iubire de Dumnezeu și de țară, pentru că așa cum sublinia Părintele arhiepiscop Pimen, acești cuvioși au iubit mult pe Dumnezeu și neamul nostru, stăruind mereu pentru propășirea morală și materială a acestuia.
În iubire de Dumnezeu și de patrie se întâlnesc armonios cei trei cuvioși cu dascălul rugăciunii, păstorul jertfelnic, nevoitorul smerit și ctitorul neobosit – Sfântul Ierarh Iacob Putneanul. În anul 2016, la 15 iunie în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, conform binecuvântării și aprobării Sfântului Sinod, a fost desfăcută cripta Sfântului Iacob Putneanul. Părinții mănăstirii au aflat toate osemintele sfântului, rumene ca pâinea coaptă – culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Domnul. (Protos. Dosoftei Dijmărescu, Canonizarea Sfinților putneni Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și a colaboratorilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan).
În mod providențial tot în 2016 patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și al întregului Orient a cercetat Mănăstirea Putna. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a sfințit racla făurită special pentru așezarea în ea a moaștelor Sfântului Iacob Putneanul, eveniment petrecut la 25 septembrie. Mă aflam atunci în slujirea Părintelui Mitropolit Teofan și din cuvântările rostite mi-am dat seama că există o legătură profundă între dragostea de Dumnezeu și de neam a Sfântului Iacob și a patriarhului Ioan al Antiohiei, care purta cu sine suferința clerului și a poporului prigonit în acest veac în care se vorbește în mod paradoxal atât de mult despre pace și despre toleranță.
Privind cu emoție și cu atenție în evenimentele desfășurate nu putem să nu vedem prezența vie și lucrătoare a lui Dumnezeu care îi cinstește pe slujitorii Săi cu demnitatea de prieteni (Ioan 15, 15),invitându-ne să fim asemenea profetului David care mărturisea: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, și foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17.
Și pentru că suntem în această perioadă binecuvântată dintre Înviere și Înălțare în care se citesc cu precădere Faptele Apostolilor se cuvine să ne întărim în credința că moaștele sfinților sunt izvorâtoare de vindecări sufletești și trupești. Dacă numai umbra Sfântului Petru era tămăduitoare (Fapte 5, 15), ce să mai spunem de lucrarea binefăcătoare a sfintelor moaște? Mai târziu cu prilejul martirului Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, trecut la cele veșnice în anul 166, creștinii mărturiseau că: „am putut pune și noi mâna pe osemintele lui cele mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul și le-am așezat într-un loc potrivit”. (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a IV-a, XV, în colecția PSB, vol. 13, traducere, studiu și note de pr. prof. T Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 164).
Având astăzi spre cinstire moaștele sfinților putneni să venim spre închinare cu evlavie, să nu ne învârtoșăm inimile (Psalmul 94, 8) și să venerăm cu credință pe Dumnezeu Cel ce i-a proslăvit. Ei sunt vrednici de cinstire pentru că au devenit temple ale Duhului Sfânt (II Corinteni 6, 16). Iar pentru viața și mărturisirea lor Stăpânul Hristos a descoperit moaștele acestora „ca izvoare mântuitoare, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine și dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios!” (Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Cartea a IV-a, 15, trad. pr. D. Fecioru, Editura Apologeticum, 2004, p. 153).
În nevoința noastră duhovnicească și în dorința de a săvârși binele să-i chemăm pe sfinți în ajutor, mai ales acum, când Biserica strămoșească s-a îmbogățit prin canonizările din anul centenar – 2025 și din acest an, 2026. Să fim convinși că mijlocirea sfinților este o certitudine, pentru că ei s-au asemănat lui Dumnezeu și sunt mereu aproape de El, rugându-se stăruitor să ne vindecăm (Iacov 5, 16). Totodată, sfinții ne invită să ne sfințim viața, fructificând toate darurile duhovnicești și valorificând timpul vieții spre slăvirea lui Dumnezeu și spre ajutarea semenilor noștri.
Pr. Dr. Filaret Ruscan
