Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au sosit astăzi la Mănăstirea Sihăstria Putnei

 

Pentru a sărbători în mod deosebit bucuria zilelor de praznic închinate Bunei Vestiri, hramul istoric al Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a ajuns astăzi în ținutul Bucovinei.

În ajunul sărbătorii care aduce aminte de bucuria veștii pe care Arhanghelul Gavriil a adus-o Sfintei Fecioare Maria – că Îl va naşte pe Mântuitorul lumii -, delegația Mănăstirii Cernica, însoțită de ierom. Gheorghe Popa, a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de arhim. Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, precum și de monahi, monahii și numeroși credincioși, purtând în mâini florile primăverii.

După încredințarea raclei care adăpostește părticele din moaștele Episcopului Râmnicului, unul dintre cei mai iubiți sfinți români, Preasfinția Sa a purtat odorul până în biserica mare a mănăstirii, cu hramul Izvorul Tămăduirii. În continuare a fost săvârșită slujba de Te Deum, prin care au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Preamilostivul Dumnezeu.

La final, Preasfințitul Părinte Macarie a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia le-a împărtășit celor prezenți aspecte deosebite din viața Sfântului Ierarh Calinic.

Arhim. Nectarie Clinci a adus mulțumire Bunului Dumnezeu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea ca în aceste zile de sărbătoare pentru Mănăstirea Sihăstria Putnei, prilejuite de marele praznic al Bunei Vestiri, așezământul monahal să fie împodobit cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, născut în anul 1787 și trecut la Domnul în anul 1868.

Moaștele Sfântului Calinic, făcător de minuni și tămăduitor, au fost mai apoi purtate în procesiune și așezate spre închinare în biserica istorică a Bunei Vestiri, alături de moaștele Sfinților Sila, Paisie și Natan, nevoitori ai Sihăstriei Putnei în secolul al XVIII-lea, unde vor rămâne până duminică, 27 martie 2022, când se vor îndrepta spre Mânăstirea Cernica.

Programul liturgic din ziua hramului va începe dimineața cu Acatistul Bunei Vestiri, urmat de săvârșirea Vecerniei unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, de către un sobor de preoți și diaconi, condus de Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie. Răspunsurile la strană vor fi date de către membrii coralei Cvartson din Iași, dirijată de către domnul Alexandru Darie.

Irina Ursachi