Marșul pentru viață în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Manifestările dedicate celebrării sfințeniei vieții, desfășurate în luna martie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, au fost încununate astăzi, 24 martie 2024, de organizarea în întreaga eparhie a Marșului pentru viață, eveniment care și-a propus conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și sensibilizarea societății privind sprijinirea femeilor aflate în criza de sarcină.

Ajunul Praznicului Bunei Vestiri, zi care aduce aminte de momentul în care Arhanghelul Gavriil a împărtășit Maicii Domnului planul dumnezeiesc al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, a adus împreună mii de credincioși care au mărturisit faptul că pruncul din pântecele mamei este o ființă vie încă din primele secunde ale conceperii.

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Marșul pentru viață, demers care se află la cea de a XV-a ediție în județul nostru, s-a desfășurat în acest an în cele cinci protopopiate ale eparhiei, în municipiile Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Între partenerii acestui proiect s-au numărat parohii, instituții de învățământ, instituții publice și private, dar și organizații precum Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni, Asociația Bucovina Profundă, Asociația ProVita – filiala Suceava, Centrele de Tineret Ecclesia, Asociația Anastasie Crimca, Asociația Părinți pentru Ora de Religie – filiala Suceava, precum și alte instituții publice și private.

Organizată prin Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, manifestarea adresată tuturor celor care au dorit să arate că susțin unul dintre cele mai de preț daruri primite de la Dumnezeu, s-a bucurat de prezența a numeroși clerici și mireni. Familii cu copii, tineri și persoane în vârstă au mărșăluit în după-amiaza Duminicii Ortodoxiei pe străzile municipiilor Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți, purtând în mâini flori, baloane și pancarte cu mesaje menite să promoveze viața și să încurajeze ocrotirea copiilor născuți și nenăscuți, exprimând totodată susținerea față de valorile familiei și transmiterea unui mesaj de solidaritate cu femeile ce rămân însărcinate.

La finalul fiecărui traseu din cele cinci locații, organizatorii, dar și participanții, au împărtășit din experiențele personale și au tras un semnal de alarmă privind problematica, la nivel național, a crizei de sarcină și a modului în care ea poate fi depășită. Nu în ultimul rând, au evidențiat că în ultimii treizeci de ani foarte multe familii din România nu au primit cu bucurie ori dragoste vestea zămislirii unui prunc, refuzând viața a milioane de copii, numărul avorturilor înregistrate în țara noastră atingând cifre inimaginabile.

Pe parcursul itinerariilor stabilite în cele cinci protopopiate, participanții au interpretat cântece dedicate mamei, cea care prin dragostea și permanenta purtare de grijă are un rol esențial nu doar în creșterea și educarea copiilor ei, ci implicit și în dezvoltarea societății și în formarea unui viitor luminos pentru întreaga lume. Organizarea marșului s-a bucurat de sprijinul autorităților locale pentru a se desfășura în cele mai bune condiții.

Doi dintre invitații speciali au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în semn de recunoștință pentru modul în care și-au asumat valorile creștine și le-au promovat în mijlocul comunității lor, distincții și diferite daruri. Astfel, domnul Vlad Plăcintă, inițiatorul și președintele Asociației „Salvează o inimă”, a primit cea mai înaltă distincție a eparhiei, Ordinul „Crucea Bucovinei”, iar doamna Aurora Pînzari, mamă a paisprezece copii, a primit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.

Reprezentanții Sectorului Catehizare, Tineret și Educație Pentru Viață au amintit faptul că Marșul pentru viață „semnalează o problemă majoră din societatea actuală, aceea a egalității de șanse a femeilor însărcinate, aflate în diferite situații dificile, dar și aceea a egalității de șanse a copiilor nenăscuți”. Totodată, „acesta se desfășoară anual atât la nivel național, cât și internațional, urmărind conștientizarea stării de fapt a deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a le sprijini pe mamele aflate în criză de sarcină, pentru ca acestea să fie încurajate și ajutate să-și poată naște copiii în siguranță”.

Prin această mărturisire publică, în ajunul praznicului ce reiterează momentul în care tânăra Fecioară Maria a răspuns afirmativ chemării lui Dumnezeu de a deveni Maica Preacurată a Fiului Său, bucovinenii au arătat încă o dată respectul pe care îl au față de viață, expresie a iubirii dăruitoare a lui Dumnezeu, Care a adus nimicul la viață și a încredințat omului, făptura Sa cea mai de preț, toate cele ce aveau viață în ele.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi