Situată în satul cu același nume, pe valea pârâului Sucevița, la o distanță de 18 Km sud-vest de orașul Rădăuți, mănăstirea Sucevița a fost zidită în ultimile decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala întregii familii de boieri Movilă, dintre care Ieremia a domnit în scaunul Moldovei între anii 1595-1606.
Prima ctitorie a familiei Movileștilor, care a precedat actualul complex mănăstiresc, a fost o biserică mai modestă datând din preajma anului 1581 cu hramul Botezul Domnului, astăzi biserică de cimitir a parohiei Sucevița. Biserica se află azi în afara mănăstirii, pe latura sa vestică, și împreună cu cimitirul a aparținut obștii călugărești până la 1832, când a fost transformată în biserică parohială. În timpul domniei lui Petru Șchiopul (1582-1591), frații Movilă, ajungând sfetnicii voievodului și având o situație economică prosperă, încep ridicarea unei mănăstiri de amploare, între anii 1582-1586, fiind conștienți de descendența lor princiară.
Biserica acestui ansamblu monahal, cu hramul Învierea Domnului apare în hrisoavele de întărire a posesiunilor din 1586 unde se vorbește despre mănăstirea „nou zidită de părintele și rugătorul nostru Gheorghie, episcop de Rădăuți.” [Muzicescu, Berza, 1958,14]
Ieremia Movilă, fost vornic în divanul lui Petru Șchiopul și domn al Moldovei din anul 1595 până la moartea sa în anul 1606, este considerat principalul ctitor al incintei de piatră al mănăstirii, al casei domnești, al chiliilor călugărești, precum și inițiatorul pictării interioare și exterioare a bisericii, avea posesiuni importante în Polonia, țara care îi acordase indigenatul (cetățenia Republicii nobiliare). [ Ștefan Gorovei, „Movileștii Istorie și spiritualitate românească *Casa noastră movilească,…, p.12]. Era căsătorit cu Elisabeta de Lozna, fiica unui boier moldovean de origine greacă Ghiorghios Kataratos – pârcălab de Hotin.
Cel de-al de-al treilea frate, Simion paharnicul, va domni vremelnic în Țara Românească, iar după moartea lui Ieremia, pentru scurt timp în scaunul Moldovei. Împreună cu soția sa Marghita a făcut mănăstirii importante danii în obiecte de preț, unele expuse azi în muzeu.
Vom încheia scurta incursiune în istoria Mănăstirii Sucevița cu o legendă transmisă de călugării lăcașului. Se povestește de o femeie de prin partea locului care s-a oferit să ajute la ridicarea mănăstirii, cărând cu carul ei tras de bivoli, piatra necesară construcției și că a făcut această jertfă timp de treizeci de ani, fără întrerupere. Pentru ca evlavia jertfei și amintirea ei să nu se șteargă, i s-a sculptat chipul în piatră, care a fost așezat deasupra micului contrafort al turnului clopotniței. Acest chip sculptat este o raritate în arta medievală românească, asemenea legendei meșterului Manole și a Mănăstirii Argeșului, ea amintește că în credința populară nici o zidire nu durează fără sacrificiu uman. [Dimitrie Dan, Mănăstirea Sucevița, 1923]
Arhitectura ansamblului mănăstirii
După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoare, amplasate la intrarea în biserică, pe laturile de nord și sud, zidurile și turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfățișarea de cetate medievală, o casă domnească ale cărei fundații se mai văd pe latura de nord și chilii pentru călugări.
Incinta Mănăstirii Sucevița este aproape pătrată, cu laturile de 100 x104 m. Zidurile groase de circa 3m, construite din piatră brută cu mortar, au o înălțime de aproape 8m și prezintă la partea superioară metereze, care erau accesibile printr-un drum de strajă, păstrate până azi în original.
Patru turnuri de colț și unul de intrare – pe latura de nord, măresc impresia de cetate medievală pe care o creaseră deja zidurile.
Turnurile de nord-est, de sud-est și de sud-vest sunt octogonale, iar turnul – clopotniță, situat în colțul de nord-vest al incintei, are planul pătrat și este întărit spre exterior cu trei contraforturi masive, etajate.
Clopotnița propriu-zisă, la care se ajunge urcând anevoios o scară în spirală săpată în grosimea zidului, se află la ultimul nivel, direct sub acoperiș. Încăperea, ai cărei pereți sunt penetrați de arcade larg deschise, oferă o vizibilitate amplă de jur împrejurul mănăstirii. Aici se păstrează două clopote donate de familia Movilă pentru Mănăstirea Sucevița. Inscripția clopotului mare indică și anul donației: 1605. Ambele clopote, prezintă, imprimate prin turnare: scena Învierii Domnului, care ilustrează hramul mănăstirii, și stema Moldovei dimpreună cu blazonul familiei Movilă – două săbii încrucișate. Alte inscripții, ulterioare, amintesc de reînnoirea clopotelor în anul 1720.
Turnul de intrare de plan pătrat din mijlocul laturii nordice, străjuit în afara incintei de două contraforturi impozante, prezintă deasupra gangului boltit două etaje, dintre care primul este destinat paraclisului cu hramul Buna Vestire. Pe fațada exterioară a turnului de intrare pot fi văzute cele două embleme ale mănăstirii: stema Moldovei, sculptată în piatră și scena Învierea Domnului, pictată într-o mare lunetă, ilustrând hramul Suceviței.
Drumul de strajă de pe latura de nord a fost închis, probabil în secolul al XIX-lea, cu un cerdac de lemn care păstrează încă geamurile de epocă, lucrate manual. Între turnul clopotniță și turnul de intrare, cerdacul prezintă un foișor profilat, supraînălțat de un mic turn și susținut de o elegantă coloană de lemn, sculptată în torsadă, pe al cărei capitel ionic se află înscris anul 1867.
Majoritatea clădirilor de locuit cuprinzând stăreția, arhondaricul, chiliile, trapeza, bucătăria, beciurile boltite în leagăn, deasemenea muzeul și paraclisul în care se slujește zilnic sunt situate pe latura estică. Restaurate în spiritul arhitecturii medievale moldovenești de către specialiștii Direcției Monumentelor Istorice, coordonați de arhitecta Ioana Grigorescu, în cursul amplelor lucrări din perioada 1963-1975, acestea mai păstrează din corpul original segmentul de clădire situat între cele două foișoare deschise.
Celelalte două ziduri ale incintei – pe latura de sud și vest, se prezintă ca ziduri de apărare cu drum de strajă și metereze, întărite la exterior cu contraforți.
Biserica cu hramul „Învierea Domnului” a fost construită în stilul arhitecturii moldovenești, consolidat pe vremea domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt; este o îmbinare armonioasă a elementelor de artă bizantină și gotică la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Planul triconc este prezent la Sucevița în formă alungită a bisericilor de mănăstire, compartimentat în: altar, naos, gropniță (camera mormintelor), pronaos și pridvor (exonartex).
Pictura bisericii Învierea Domnului
Pictura bisericii Mănăstirii Sucevița a fost realizată în timpul domniei lui Ieremia Movilă și este opera unei echipe de zugravi, condusă de frații Ioan și Sofronie, exponenți ai Școlii moldovenești, care încheie capitolul picturii veacurilor al XV-lea – al XVI-lea și deschise perspectiva unui nou capitol – arta secolului al XVII-lea. Școala moldovenească de pictură nu s-a format prin imitarea mecanică a unor influențe venite din sudul Dunării: Muntele Athos, Constantinopol, Țările balcanice, ci prin prelucrarea și transformarea profundă a formelor stăine sub acțiunea creatoare a geniului local. Meșterii moldoveni nu au privit aceste forme cu ochi de copiști, ci cu ochi de artiști „Și astfel s-a născut prima școală moldovenească de pictură, prima școală națională a poporului român.” [Sorin Ulea, istoric de artă]
Programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția constituită în prima jumătate al secolului al XVI – lea, epoca lui Petru Rareș, dar intoduce și unele teme noi, cu caracter teologico-dogmatic: imnul liturgic „Unule Născut…”, „De Tine se bucură”, „Cum te vom numi, ceea ce ești plină de har ?” – tropar din ceasul I, „Viața lui Moise” ș.a.
(…)
Iconografia pridvorului
În cupola exonartexului este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul – Oranta. Locurile unde se întâlnesc arcele sunt decorate cu serafimi și îngeri, iar în cei patru pandantivi ai cupolei sunt reprezentați Sfinții imnografi ai Maicii Domnului: Ioan Damaschin, Mitrofan, Cosma Melodul și Teofan „în atitudinea Sfinților Evangheliști”.
În partea superioară a pereților de sud, vest și nord sunt ilustrate, în compoziții de mari proporții, trei prefigurări vechitestamentare ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu: la sud – Înțelepciunea și-a zidit casă, la vest – Visul lui Nabucodonosor, la nord – Lâna lui Ghedeon.
Sub aceste scene de mari dimensiuni se desfășoară pe orizontal de la sud spre vest, din partea superioară spre cea inferioară următoarele registre: în primul registru viața Sfântului Ioan Botezătorul, în al doilea registru minunile Sfântului Arhanghel Mihail din Vechiul și Noul Testament, în al treilea registru martiriul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.Ultima scenă fiind un adevărat tablou istoric – o pagină din istoria trecutului Moldovei: racla cu moaștele Sfântului Ioan este adusă de la Cetatea Albă la Suceava, la Biserica din Mirăuți, de un grup de preoți, avându-l în frunte pe Mitropolitul Moldovei Iosif Mușat. Întreg cortegiu este întâmpinat de Voievodul Alexandru cel Bun împreună cu doamna Ana și întreaga curte, în fața Cetății de Scaun a Sucevei.
În ultimul registru sunt reprezentați Sfinți cuvioși (Pafnutie, Arsenie, Ioan Scărarul, Sava, Gherasim, Nicon) și Sfinți mucenici (Mercurie, Gheorghe, Dimitrie, Teodor Tiron, Teodor Stratilat).
În mijlocul Sfinților cuvioși este reprezentat Cuviosul ieroschimonah Calistrat, stareț al primei sihăstrii de la Sucevița, sihastru și duhovnic vestit în nordul Moldovei, unul dintre ucenicii Sfântului Daniil sihastru. [Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, 2011, p.154]
Intrarea în pronaos se face printr-o ușă în stil gotic, deasupra căreia este pictată Sfânta Treime, iar de o parte și de alta sunt reprezentați Sfinții Prooroci David și Solomon.
Peretele estic, care pregătește intrarea în spațiul sacru al bisericii, este ocupat în întregime de un impresionant „Memento mori”: compoziția monumentală a Judecății de Apoi. În partea de sus a compoziției se află Iisus Hristos Judecător înconjurat de îngeri, de Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul ca mijlocitori. În mijlocul scenei iconografice este reprezentat Tronul Hetimasiei, Tronul Judecății lui Dumnezeu pe care se află Sfânta Evanghelie, Crucea și Porumbelul (Simbolul Sfântului Duh), iar de o parte și de alta, stau îngenuncheați Adam și Eva, mijlocind iertare pentru neamul omenesc.
De o parte și de alta a Tronului Hetimasiei sunt reprezentați cei 12 Apostoli stând pe scaune de judecată, reprezentate în compoziția iconografică ca lavițe modovenești.
Mâna lui Dumnezeu, care apare reprezentată în partea inferioară a Tronului Judecății, ține balanța în care sunt cântărite faptele fiecărui om, arătând pentru totdeauna încotro v-a merge sufletul, la veșnica odihnă sau la nesfârșita osândă. Cu toate că faptele bune sunt mai puține și păcatele sunt mai multe, prin taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, păcatele cât de multe ar fi, sunt iertate prin nesfârșita dragoste a lui Dumnezeu și în acest fel balanța înclină spre Îngerul păzitor.
În partea stângă a compoziției iconografice este zugrăvit râul de foc care înghite pe cei păcătoși la chinurile cele veșnice.
În partea dreaptă a Judecății de Apoi, în registrul inferior, este reprezentată Împărăția Cerurilor unde apare Maica Domnului, Avraam, Isaac, Iacob și tâlharul (Dismas) de pe cruce. La Poarta Împărăției Cerurilor Sfântul Apostol Petru face intrare tuturor cetelor de sfinți: apostoli, ierarhi, prooroci, mucenici, cuvioși și cuvioase.
Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița
Programul iconografic al picturii care „îmbracă” fațadele bisericilor moldovenești, privit ca un tot unitar, este o creație autohtonă a epocii lui Petru Rareș. La sfârșitul veacului al XVI-lea, pictura exterioară a Suceviței repetă principalele teme întâlnite la Humor, Moldovița, Arbore și Voroneț, teme pe care le dezvoltă, cum este cazul Rugăciunii tuturor sfinților – Cinul, îmbogățind în același timp programul general cu noi compoziții, precum Scara Virtuților,Viața Sfântului Pahomie, scene din Viața Sfântului Prooroc Moise, Scene din Apocalipsă.
Tema principală a picturii exterioare și cheia întregului program iconografic îl constituie ampla compoziție desfășurată pe absidele bisericii, denumită îndeobște Rugăciunea tuturor sfinților sau Cinul care prezintă Liturghia în imagini și preînchipuie Liturghia cea veșnică sau Veșnicul Ospăț din ziua a opta. [Sorin Dumitrescu, Chivotele ecumenice lui Petru Rareș și modelul lor ceresc, ediție a II-a, Editura Anastasia, București, 2017.]
Importanța acestei vaste compoziții este dată de reprezentările Mântuitorului Iisus Hristos din axul central al absidei altarului, în toate ipostazele lucrării Sale de răscumpărare a întregii omeniri, ca: Cel Vechi de Zile, Iisus Hristos Emanuel, Iisus Hristos în brațele Fecioarei, Iisus Hristos – Marele Arhiereu, Iisus Hristos Euharistic în Potir. Toate aceste reprezentări ale Mântuitorului Iisus Hristos din absida estică oferă întregii compoziții iconografice prefigurarea zilei celei neînserate – ziua veacului viitor, precum ne rugăm la Utrenia Sfintei Învieri : „Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine mai adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale.” [Penticostar, Editura IMBOR, București, 2012, p.22]
Compoziția iconografică numită îndeobște Rugăciunea tuturor sfinților sau Cinul se defășoară pe orizontal în șapte registre:
- ceata sfinților serafimi și heruvimi înaintează spre Iisus Hristos – Cel Vechi de Zile;
- ceata îngerilor și a arhanghelilor spre Iisus Hristos – Emanuel;
- Sfinții Prooroci ai Vechiului Testament, vin spre Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos în brațe;
- Sfinții Apostoli, atât cei 12 cât și cei 70, spre Iisus Hristos – Marele Arhiereu;
- Sfinții Ierarhi ai Bisericii spre Iisus Hristos Euharistic în Potir;
- Ceata Sfinților Mucenici este reprezentată deasemeni îndreptându-se spre axul cental al altarului – spre Sfânta Jertfă, purtând în mâini Sfânta Cruce, Semnul de biruință asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți;
- Ceata Sfinților Cuvioși apare pictată în ultimul registru, de o parte și de alta a absidelor laterale, având ca model pe Sfântul Ioan Botezătorul în chip de înger (Matei 11,10).
Scara Virtuților sau Scara Raiului este una din cele mai frumoase teme iconografice ale picturii bizantine medievale, apare pictată la Mănăstirea Sucevița pe latura de nord, având ca sursă de inspirație tratatul de morală și asceză Scara Dumnezeiescului urcuș a Sfântului Ioan Sinaitul.
Cartea Scara a fost scrisă de la Sfântul Ioan (stareț al Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Sinai) la cererea sfântului cuvios Ioan din Rait în scopul de a prezenta monahilor îndatoririle vieții călugărești în vederea urcușului duhovnicesc.
Din punct de vedere compozițional, Scara Virtuților de la Sucevița este reprezentată sub forma unei scări de lemn având 32 de trepte cu un capăt sprijinit de pământ, iar celălalt capăt atingând bolta cerului de unde iese Iisus Hristos Mântuitorul cu brațele întinse, având chemarea: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.”(Matei 11, 28-30)
Pe treptele urcușului duhovnicesc sunt reprezentați monahi, fiecare treaptă a scării simbolizând lucrarea unei virtuți. În viața duhovnicească nu există stagnare, monahul fie urcă, fie coboară, iar ținta urcușului duhovnicesc este unirea cu Dumnezeu prin iubire, căci Dumnezeu este IUBIRE, iar mijloacele prin care se poate realiza această iubire sunt virtuțile însoțite de smerenie : lepădarea de lume, înstrăinarea, ascultarea, rugăciunea, iertarea, smerita cugetare, frica de Dumnezeu, nejudecarea, neosândirea, prihănirea de sine, necârtirea, mulțumirea, discernământul, despătimirea, tăcerea, pocăința, nevoința, gândul la moarte, dorul după Dumnezeu, blândețea, cinstea, castitatea, adevărul, bărbăția, dreptatea, trezvia, râvna, înfrânarea, milostenia …, iar ultimile trei virtuți sunt: credința, nădejdea și dragostea. [Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2015]
În partea superioară a Scării Virtuților este reprezentat un registru cu scene din Geneză.
Dacă în compoziția iconografică a Genezei este reprezentată căderea în păcatul neascultării a primilor oameni Adam și Eva, scena Scara Virtuților prezintă posibilitatea omului de a se ridica din păcatul adamic prin lucrarea virtuților pentru a redobândi din nou Împărăția Cerurilor.
Tot pe peretele de nord, între geamurile pronaosului este reprezentată în 15 scene viața Sfântului Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții de obște în Tebaida Egiptului, în secolul al IV-lea.
Imnul Acatist al Maicii Domnului
Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost alcătuit încă din veacurile V-VI, ca imn liturgic, teologic și dogmatic, în cinstea Bunei Vestiri, având ca autor pe Sfântul Roman Melodul (490-560).
După sinodul III ecumenic, care a formulat dogma despre Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu, cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat și s-a răspândit mai mult. În veacul al V-lea era statornicită sărbătoarea Buna vestire, iar în veacul al VI-lea cea a Adormirii Maicii Domnului.
Cele mai timpurii reprezentări ale Imnului Acatist în pictura murală, se găsesc la două mănăstiri din Macedonia de Nord: Peribleptos-Ohrida – anul 1365 și Scoplie – anul 1371, iar în Țara Românească se află la mănăstirile Cozia – 1394, Tismana – 1564 ș.a.. În Moldova, tema iconografică a Imnului Acatist a cunoscut o largă răspândire la Arbore, Humor, Moldovița, Probota, Sfântul Gheorghe – Suceava, Sfântul Dumitru – Suceava și Sucevița. [†Irineu Crăciunaș, Acatistul Maicii Domnului în pictura exterioară din Moldova II, Mitropolia Moldovei și Sucevei, (Studii)…, p.298 -300]
Compoziția iconografică a Imnului Acatist din pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița se desfășoară în două registre pe zona superioară a pridvorașului de sud și se continuă în trei registre cu 30 de scene.
Acoperământul Maicii Domnului – Pokrovul este o compoziție iconografică de influență rusească, (pokrovul = acoperământ) în care este prezentat interiorul unei biserici unde are loc desfășurarea a două evenimente: minunea de care s-a bucurat Sfântul Roman Melodul (sec al VI-lea) și vedenia Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (sec al X-lea). Această compoziție a Pokrovului, prin prisma expunerii celor două evenimente în mod concomitent, arată valoarea eshatologică a timpului liturgic, atemporalitatea lui. În Biserica Vlaherne se păstra una din cele mai sfinte relicve, și anume: Acoperământul Maicii Domnului și una din cele mai venerate icoane – Vlahernitisa.
Sărbătoarea Pokrovului a luat naștere în orașul Novgorod (nordul Rusiei), începând cu secolul al XII-lea, episcopii ruși dorind să sporească în rândul credincioșilor evlavia pentru Preacurata Fecioară – ca Maica Domnului să vină în ocrotirea poporului creștin.
În compoziția iconografică a Pokrovului de la Mănăstirea Sucevița apare reprezentată o biserică cu cinci nave, fiecare navă fiind acoperită de câte o turlă ce aparține stilului arhitectural al bisericilor din spațiul slav. În primul registru apare zugrăvit Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând cu ambele mâini, primind rugăciunile aduse pentru poporul creștin de către Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Doi îngeri, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, întind Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului peste poporul adunat în Biserica din Vlaherne.
Deși Maica Domnului a fost văzută în văzduh în Biserica din Vlaherne acoperind poporul cu Sfântul Său Acoperământ, Preacurata Fecioară acoperă și ocrotește pe creștinii ortodocși de pretutindeni, din toate bisericile, dincolo de spațiu și timp.
În pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița, pe latura de sud, apare o scenă în care este reprezentată Vedenia Sfântului Serghie de Radonej, pe care a avut-o în timp ce cânta Imnul Acatist al Maicii Domnului, de aceea nu întâmplător această scenă apare reprezentată sub Imnul Acatist.
În partea de sus a compoziției iconografice, apare reprezentată icoana Sfânta Treime sub forma Filoxeniei lui Avraam, pictată de Cuviosul Andrei Rubliov (1360-1430) într-o emisferă de culoare gri. După trecerea la Domnul a Sfântului Cuvios Serghie, Sfântul Andrei Rubliov a fost chemat de Cuviosul Nicon, noul stareț al Lavrei Sfânta Treime, pentru a lucra în atelierul de icoane al mănăstirii. Aici Cuviosul Andrei Rubliov a pictat celebra icoană Sfânta Treime, sub forma Filoxeniei lui Avraam, la îndemnul starețului Nikon în memoria Sfântului Seghie de Radonej având la bază înțelegerea învățăturilor dogmatice despre Sfânta Treime ale Sfântului Serghie de Radonej care de multe ori discuta despre Sfânta Treime cu ucenicul său duhovnicesc Nicon. Icoana Sfânta Treime a Cuviosului Andrei Rubliov reprezintă o teofanie a Preasfintei Treimi revelată Sfântului Serghie. [Evdochimov 1981,Teologia icoanei, p.208-209]
Încoronarea Fecioarei reprezintă o temă iconografică de influență apuseană întâlnită în perioada Evului Mediu, atât în icoane, cât și în fresce, însă scena de la Mănăstirea Sucevița pierde mult din caracterul apusean. Maica Domnului apare aici acoperită pe cap cu maforion, iar veșmintele deasemenea sunt reprezentate în stil bizantin. Potrivit interpretării stabilite de Sinodul din Rusia din anul 1667, în această compoziție iconografică este reprezentată Încoronarea Fecioarei Maria de către Iisus Hristos zugrăvit în dublă ipostază: ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat și ca Cel Vechi de Zile.
În ultimul registru de pe partea de sud a bisericii, în pictura exterioară, sunt reprezentate patru scene iconografice din Muntele Sinai, încadrate în două teme: Rugul Aprins și Martiriul Sfinților Părinți din Muntele Sinai și Rait.
Aceste scene sunt reprezentate toate într-un singur chenar, întrucât Sfântul Munte al Sinaiului le aduce într-o singură unitate.
Rugul Aprins este o revelație cu privire la taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, descoperită întregii umanități prin plăcutul Său – Sfântul Prooroc Moise. Părintele Dumitru Stăniloae precizează: „Rugul Aprins nu e numai un chip al Maicii Domnului, ci și al lui Dumnezeu Cuvântul Cel întrupat și al omului, care se face locaș al lui Dumnezeu.” [Sfântul Grigore de Nyssa, Scrieri, Viața lui Moise, p. 42.]
Scena martiriul Sfinților Părinți din Sinai și Rait a fost reprezentată în pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița pentru a evidenția pericolul turcesc la care a fost supusă creștinătatea în decursul istoriei și de a arăta că Biserica s-a plămădit pe sângele martirilor.
Arborele lui Iesei
Pe fațada exterioară sudică, în dreptul pronaosului, se desfășoară ampla compoziție iconografică Arborele lui Iesei sau Arborele Genealogic al Mântuitorului Iisus Hristos.
Compoziția este foarte veche, răspândită atât în Bizanț, cât și în Occidentul Europei, iar în pictura exterioară din Moldova este nelipsită.
Tema Arborele lui Iesei apare în pictura exterioară a Bisericilor din Moldova în secolul al XVI-lea la: Probota, Sfântul Gheorghe din Suceava, Baia, Humor, Moldovița, Voroneț.
Întreaga compoziție iconografică desfășurată pe opt registre orizontale apare organizată în mijlocul axului central, care pornește de la Iesei – reprezentat culcat pe o stâncă în mijlocul Filozofilor antici, și se continuă pe verticală cu Regii Israelului: David, Solomon, Roboam, Iosia, Manase, Iehonia, Maica Domnului și Iisus Hristos Mântuitorul pe tron – Regele Veșnic. [Daniel 2,44]. Scenele sunt încadrate în medalione de vrej arborescent odrăslind din trupul lui Iesei, în care sunt reprezentați pofeții și profețiile lor din Vechiul Vechiul Testament referitoare la Venirea lui Mesia – Răscumpărătorul lumii a Cărui Împărăție va fi veșnică. Toate profețiile reprezentate în acest arbore se împlinesc în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – „Floarea din rădăcina lui Iesei”.
Filozofii sau înțelepții antichității apar ca reprezentanți ai lumii păgâne. Dacă proorocii și drepții Vechiului Testament L-au cunoscut pe Dumnezeu prin revelație supranaturală – Dumnezeu vorbind cu ei în mod direct, lumea păgână – reprezentată prin înțelepții antici, L-au descoperit pe Dumnezeu contemplând natura și toate cele create de Dumnezeu – prin intermediul revelației naturale. De o parte și de alta a Sfântului prooroc Iesei sunt reprezentați 14 înțelepți ai Antichității, ținând în mâini filacterii pe care apar scrise profețiile lor. Filozofii antici reprezentați în stânga lui Iesei sunt: Porfirie, Goliud, Umid, Vason, Ason, Astakoe, Udie, iar cei din dreapta lui Iesei sunt: Selim, Sofocle, Platon, Aristotel, Pitagora, Sibila Silvia și Saul.
Părintele profesor Dumitru Stăniloae scrie despre superioritatea cunoașterii lui Dumnezeu prin revelația supranaturală oferită proorocilor din Vechiul Testament în comparație cu descoperirea lui Dumnezeu de către lumea păgână prin revelația naturală: „Au fost și la grecii vechi unii filozofi care au ajuns la ideea monoteistă, dar dumnezeul cunoscut de ei, din creația Universului, nu avea caracterele personale atât de clare ca Dumnezeul cunoscut în Vechiul Testament datorită revelației supranaturale.” [Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol I, Editura IBMBOR, București, 2003, p.27]
La baza temei iconografice Arborele lui Iesei stă proorocia lui Isaia din Vechiul Testament: „Toiag din rădăcina lui Iesei se va ivi și floare din rădăcina lui se va ridica. [Isaia11,1].
Pictura pridvorașului de Sud prezintă scene din Apocalipsă care este ultima scriere profetică a Noului Testament și cuprinde revelația pe care a avut-o Sfântul Evanghelist Ioan în insula Patmos în anul 96. Denumirea de Apocalipsă provine de la cuvântul grecesc „apocalypsis”, însemnând dezvăluire, descoperire. Această scriere este plină de simboluri și alegorii. Aici este prezentată lupta Bisericii în lume cu duhurile necurate și biruința ei prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii.
Principalul motiv al scrierii Apocalipsei a fost pregătirea oamenilor pentru a Doua Venire a Domnului (Parusia). Apocalipsa este cea care ne arată că prin Hristos Cel răstignit și înviat omul este chemat din nou să fie părtaș Împărăției lui Dumnezeu – Ierusalimului celui ceresc, Noului Eden rânduit omului pentru a locui în prezența lui Dumnezeu. În Apocalipsă Sfântul Ioan amintește de mai multe ori de Sfânta Liturghie (Euharistie) prin Ospățul Nunții Mielului – care reprezintă culmea slujirii sacramentale, unde fiecare credincios care ia parte, poate declara că „a văzut lumina cea adevărată”, care nu e a alta decât lumina Mielului – Hristos. [Pr.Dr.Ilie Melniciuc-Puica, Mesajul Apocalipsei rescris în imagini, Editura Vasiliana, Iași, 2014]
Înainte de Înfricoșata Judecată și cea de a Doua Venire a Mântuitorului Iisus Hristos, vor avea loc mai multe evenimente:
- v-a veni lepădarea de credință (II Tes.2,1-3);
- v-a înceta de a se mai săvârși Sfânta Liturghie pe pământ: „Și din vremea când v-a înceta jertfa cea de-a pururi și v-a începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile”- 3 ani și jumătate (Daniel 12, 11);
- v-a fi rezidit Templul lui Solomon și se v-a instala Antihrist ca și Mesia așteptat:
(II Tes 2,4);
- o mare parte din poporul lui Israel se v-a încreștina (Rom 11,25-32);
- soarele, luna, stele nu vor mai lumina (Matei 24,29), Luca (21,25-28):
- vor veni pe pământ cei doi prooroci Enoh și Ilie, care au fost ridicați cu trupul la cer și care timp de trei ani și jumătate vor prooroci și vor vesti a Doua venire a Domnului (Facere 5,24), (IV Regi 2,11-12), (Apoc.11, 3-13) ;
- pecetluirea oamenilor cu semnul fiarei: 666 (Apoc 13,16-18).
La înfricoșata Judecată se va produce sfârșitul lumii. Despre timpul sfârșitului lumii, Mântuitorul, fiind întrebat de ucenici, le răspunde: „Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24,36). Sfârșitul acestei lumi și Judecata de Apoi sunt prezentate în cartea Apocalipsei.
Temele iconografice despre crearea lumii nevăzute și văzute, profețiile Vechiului Testament și pregătirea poporului ales în așteptarea venirii lui Mesia, împlinirea profețiilor prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos: viața, minunile, pătimirile, Răstignirea, Învierea, Înălțarea, Pogorârea Duhului Sfânt – Întemeierea Bisericii și lucrarea Mângâietorului în Biserică, arată purtarea de grijă a Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră. Două adevăruri de căpetenie ale credinței ortodoxe sunt redate în pictura Suceviței: întruparea Fiului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului, având ca modele pe Maica Domnului și pe toți Sfinții, ceea ce reprezintă esența Evangheliei lui Hristos.
Programul iconografic, cu multitudinea scenelor, este o „Biblie în imagini”, de la Facere până la Apocalipsă, dovedind unitatea de gândire a unui mentor de formație teologică, acesta fiind cu certitudine mitropolitul Gheorghe Movilă. Programul iconografic al bisericii confirmă mesajul mistic, catehetic și caracterul liturgic, care mărturisesc adevărurile de credință ale Bisericii Ortodoxe – Crezul Ortodox.
La Mănăstirea Sucevița vizitatorul dornic de a cunoaște arta medievală a secolelor al XV lea și al XVI-lea întalnește aici arhitectură religioasă de apărare și civilă, monastică, pictură în frescă, sculptură în lemn și piatră, broderie, manuscrise miniate, icoane și obiecte de cult argintate. Această măreață mănăstire care străjuiește de peste patru veacuri la poalele Obcinilor, este ca o mărturie a puterii de creație a poporului român și a credinței noastre ortodoxe strămoșești care va dăinui peste veacuri ținând vie făclia spiritualității româneșești.
Datorită valorii sale complexe și a rolului educativ, religios-cultural, faima mănăstirii a trecut de mult hotarele țării, înscriindu-se în rândul operelor de cultură universală (UNESCO).
Bibliografie
Surse biblice
*** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București, 1991.
Surse liturgice
Ceaslov, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1993.
Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2000.
Penticostar, adică Sfintele slujbe de la Duminica Paștilor până la Duminica Sfinților români, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012.
Monografii
DAN, DIMITRIE, Mănăstirea Sucevița. Cu anexe de documentele Suceviței și Schitului celui Mare, Tipografia Bucovinei, București, 1923.
MUSICESCU MARIA-ANA și BERZA MIHAI, Mănăstirea Sucevița, Monografii de monumente
Surse patristice
SFÂNTUL DIONISIE AREOPAGITUL, Despre ierarhia cerească, ediție bilingvă – Traducere din limba greacă, introducere, note și glosar de Marilena Vlad, Editura Polirom, 2021.
SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL, Scara, Introducere, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2015.
Publicații și articole
BĂLAN, ARHIM. IOANICHIE Viețile Sfinților, ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2012.
BRĂTULESCU, VICTOR, Pictura Mănăstirii Sucevița și datarea ei, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, XL, 1964, nr 5-6, pp. 206-228.
COSTEA, CONSTANȚA, „La sfârșitul unui secol de erudiție: pictura de icoane din Moldova în timpul lui Ieremia Movilă. Ambianța Suceviței” în: Ars Transilvaniae, III, 1993, pp. 77-91.
†CRĂCIUNAȘ, IRINEU, „Acatistul Maicii Domnului în pictura exterioară din Moldova (II)” în: Mitropolia Moldovei și Sucevei (Studii), Nr.9-12, 1971, pp. 297-298, apud Kostas Papaloanou, La Peinture byzantine et ruse, Neuchantel, 1965.
DIONISIE din FURNA, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, București, 2000.
DRĂGUȚ, VASILE, Pictura murală din Moldova, Editura Meridiane, București, 1982.
DUMITRESCU, SORIN, Chivotele ecumenice ale lui Petru Rareș și modelul lor ceresc O investigare artistică a Bisericilor Chivot din Nordul Moldovei , ediția a-II-a, Editura Anastasia, București, 2017.
GOROVEI, ȘTEFAN S., „Movileștii” în: Movileștii Istorie și spiritualitate românească *„Casa noastră movilească, Sfânta Mănăstire Sucevița, 2013.
GOROVEI, ȘTEFAN S., „Movileștii” în: Movileștii Istorie și spiritualitate românească **Ieremia Movilă. Domnul. Familia. Epoca, Sfânta Mănăstire Sucevița, 2013.
IORGA, NICOLAE, Istoria Bisericii Românești, Ediția a-II-a, Vol I, Editura Ministerului de Culte, București, 1928.
MELNICIUC PUICA, PR. ILIE, Mesajul Apocalipsei rescris în imagini, Editura Vasiliana, Iași, 2014]
NICOLESCU CORINA și ION MICLEA, Sucevița, București, 1977.
OLIMPIA MITRIC, Catalogul manuscriselor slavo- române din biblioteca Mănăstirii Sucevița, Suceava 1999.
- PĂCURARIU, MIRCEA, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol I-III, ediția a III-a, Editura Iași, 2004.
- STĂNILOAE, DUMITRU, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol I – III, ediția a-III-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.
SABADOS, MARINA ILEANA, Catedrala Episcopiei Romanului, Editată de Episcopia Romanului și Hușilor, 1990, Ștefănescu, 1973.
ȘTEFĂNESCU, I.D. Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, București, 1973.
ULEA, SORIN „Datarea ansamblului de pictură de la Sucevița”, în: Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, București, 1961, pp. 561-566.
VĂTĂȘEANU Virgil, Istoria artei feudale în Țările Române, Editura Fundației culturale române, București, 2001.
Surse electronice
ALEXANDRU, RADU, Etimasia – Tronul Etimasiei, <https://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/etimasia-tronul-etimasiei-120588.html>, 5.04.2024.
†PIMEN, SUCEVEANUL, http://www.ziua.ro/list.php?data=2002-02-16&cat=Ortodoxie, Ziarul ZIUA, Interviu realizat de în cadrul emisiunii radiofonice ”Dialogurile bunului credincios”, miercuri 13.02.2002, Radio România Cultural, realizator Tudor Peiu, Arhivă nr. 2333 de sâmbătă, 16 februarie 2002, 21.03.2023.
Roman Melodul, <https://ro.orthodoxwiki.org/Discu%C8%9Bie:Roman_Melodul>, 20.03.2024.
Sfinții cuvioși din Sinai și Rait, <https://www.sfinteleicoane.ro/sfinti-ianuarie/28-sfinii-cuvioi-mucenici-din-sinai-i-rait.html>, 24.03.2024
Viețile sfinților, Sfântul Serghie de Radonej, traducere și adaptare Mihai-Alex Olteanu, <https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/sfantul-serghie-de-la-radonej>, 21.03.2024.
