Preţuit ca toţi marii bărbaţi ai ţării, viu în conştiinţa neamului românesc, Ştefan cel Mare este una din efigiile istoriei noastre. Domnia sa este cu adevărat una dintre cele mai însemnate ale muşatinilor şi cu siguranţă, şi cea mai dramatică dintre ele.
Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt nu a fost numai viteazul conducător de oşti care din 36 de războaie a ieşit biruitor în 34, nu a fost numai un organizator de ţară iscusit şi ctitorul unei stări de dezvoltare a culturii medievale din Moldova ci, în primul rând un creştin convins.
Nu spre laudă deşartă a ridicat atâtea locaşuri de închinare, înzestrându-le cu moşii şi oameni, cu obiecte şi cărţi de cult, acordându-le acolo unde socotea că este nevoie, numeroase privilegii, ci spre mântuirea sufletului său, spre slava lui Dumnezeu, spre care îşi ridica gândurile şi nădejdea oride câte ori se găsea în vreo strâmtorare ori necaz.
În rugăciunile sale, Ştefan cel Mare dădea slavă lui Dumnezeu şi Maici Domnului că i-a hărăzit darul sfânt al păstrării credinţei celei adevărate, un dar dumnezeesc, pentru că a rămas în legătură cu izvorul de apă vie al Mântuitorului iisus Hristos şi cu biserica Sa. Pentru menţinerea acestui dar a luptat Ştefan cel Mare alături de alţi voievozi şi mari ierarhi din neamul nostru.
Ne impresionează şi astăzi robusta lui certitudine în eficacitatea rugăciunilor ce se fac în biserici, atât pentru c ei vii, cât şi pentru cei adormiţi, rugăciuni pe care el însuţi le statorniceşte sorocul, cu grijă, cu deplină cunoaştere a rânduielilor tipiconale bisericeşti ortodoxe şi cu nestrpămutata sa credinţă, nădejde şi dragoste de Dumnezeu, de ai săi şi de ceilalţi, decedaţi sau în viaţă, şi nu mai puţin pentru el însuşi, în actele cuvenite.
Niciodată Ştefan cel Mare nu şi-a atribuit sieşi sau genialei sale tactici şi strategii, de mare comandant de oşti, numeroasele şi strălucitele sale lui biruinţe, ci lui Dumnezeu şi harului Său.
În acest sens înţelegem şi conţinutul textului frumoasei pisanii aşezate în dreapta uşii de intrare în Biserica Sf. Procopie zidită la 1487, odată cu Biserica “Înălţarea Sf. Cruci” din Pătrăuţi, cu următorul conţinut scris în slavonă :
„În anul 6989 <1481>în luna iulie 8, în ziua Sfântului mare mucenic Procopie, Io Ștefan Voievod, prin mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod și cu prea iubitul său fiu Alexandru a dat luptă la Râbnic cu tânărul Basarab Voievod Domnul Țării Românești, numit Țepeluș, și l-a ajutat pe Ștefan și a învins pe Basarab Voevod. Și a fost aici un măcel foarte mare printre Basarabi. De aceea Ștefan Voievod a hotărât din buna sa voință și buna prevedere și a zidit acest hram în numele marelui mucenic Procopie, în anul 6995 <1487>. Și s-a început în luna iunie 8 și s-a săvârșit în același an, în luna noiembrie 13”.
Pisania astăzi se află la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti
Textul pisaniei este important atât în ceea ce privește atât motivul pentru care Ștefan cel Mare a ridicat biserica, cât și pentru valoarea documentului istoric, în care este consemnată victoria moldovenilor din 8 iulie 1481, de la râul Râmnic (lângă Râmnicul Sărat), în luptele cu Basarab cel Tânăr / Țepeluș (1474-1475 1477-1481, 1481-1482), domnul Munteniei, eveniment consemnat și cronici.
Astfel, cronicarul Grigore Ureche menționa:
„Fu războiu în Țara Muntenească, de s-au bătut Țăpăluși vodă cu la Râmnicu și au biruitu Ștefan vodă cu mila lui Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a tuturor sfinților și cu ajutorul sfântului și marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură biruiți muntenii și mulțime de înși fără număr au perit și toate steagurile lor au luatu și mulți boiari au picat. Și pre Țepeluți vodă încă l-au prinsu viu și i-au tăiat capul (…) Zic să se fi arătat lui Ștefan vodă sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare și întrarmatu un viteazu, fiindu într-ajutoriu lui Ștefan vodă dându vâlhvă oștii lui (…) că dacă s-au întorsu Ștefan vodă cu toată oastea sa (…) au zidit biserică pre numele sfântului mucenicu Procopie, la Badeuți, unde trăiește și până astăzi”.
Biserica a fost clădită în șase luni, în același timp cu biserica de la Pătrăuți, fapt ce subliniază atât puterea economică a domnului, cât și recunoștința sa față de Dumnezeu și Sfântul Procopie, pentru victoria obținută la Râmnic.
Vladimir Mironescu în lucrarea sa din 1908, descrie astfel scopul bisericii: „A servit din început ca mănăstire de călugări, iar astăzi servește ca biserică de mir”, care în motto-ul lucrării scria : „Ieșiți, monumente sfinte, din întunericul uitării la lumină și însuflețiți prin trăinicia și bogăția voastră nespusă iubirea de neam, de țară și de lege străbună. Vestiți, voi, martori seculari, faptele mărețe din glorioasa Domnie a Marelui Erou Ștefan.”
Mănăstirile domneşti precum şi mănăstirile mici au păstrat şi păstrează rânduielile canonice. Monahii întotdeauna s-au îndeletnicit cu munca şi cu rugăciunea în aceste lăvcaşuri de linişte sfântă, de înduhovnicire, de înfru,useţare a sufletului. Peste toate aceste frumuseţi străluceşte chipul bărbatului duhovnicesc în care se oglindeşte Însuşi chipul lui Hristos Frumuseţea cea prea luminată. Toate aceste ctitorii, podoabe ale Ortodoxiei, au fost şi sunt pline de făuritori ai virtuţii, ai vieţii duhovniceşti. Monahii şi monahiile care au vieţuit şi vieţuiesc în aceste ctitorii voievodale au mărturisit şi mărturisesc învăţătura de credinţă a Bisericii în toată puritatea sa, întărind pe credincioşi în apărarea dreptei credinţe, fapt ce a contribuit la unitatea sufkletească a credincioşilor în jurul Bisericii ca toţi să fie una.
Mănăstirea este ca o cetate pe vârf de munte spre care privesc din toate părţile ochii credincioşilor, iar Biserica este un far care luminează în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire.
Biserica de la Milișăuți / Bădeuți a fost distrusă de trupele austriece în 1916, în timpul primului război mondial, iar ruinele sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice din Județul Suceava, sub numele Ruinele bisericii „Sf. Procopie – Milișăuți”, având codul SV-I-s-A-05396..
În prezent, se păstrează doar fundațiile de piatră acoperite de pământ, moloz, vegetație (arbuști, tufe, copaci), și fragmentar clopotnița – zvoniţa (construcție din secolul al XVIII-lea).
În ședința de joi, 10 aprilie 2025, a Permanenței Consiliului eparhial Suceava, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost decisă refacerea bisericii cu hramul Sfântul Procopie, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1487 și distrusă de armata austro-ungară în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Întrucât această întreprindere va fi una dificilă, s-a hotărât ca responsabilitatea să fie încredințată unei obști monahale, conduse de PCuv. Protos. Ioan Tofan.
Din istoria existenței de peste 430 de ani, vom menționa doar că aici a slujit Arcadie Ciupercovici, care va fi apoi stareț al Mănăstirii Putna (1866–1878) și Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1896–1902).
Biserica din Bădeuți are nevoie să fie reconstruită, la 109 ani de la distrugerea ei. Această reparație morală, culturală, patriotică și duhovnicească se poate realiza prin încredințarea împlinirii ei unei comunități monahale, responsabile față de trecutul și, mai ales, de viitorul acestei sfinte ctitorii ștefaniene, rămase în uitare de peste un secol.
Arhid. Vasile M. DEMCIUC