De foarte multă vreme în Creștinism, independent de apartenența confesională, s-a perpetuat o imagine stereotipă: mulți încearcă să identifice Împărăția lui Dumnezeu ca un anume loc, acordându-i, de fiecare dată, valențe spațiale. Domnul Hristos, în situația de față, pune degetul pe rana sângerândă a celor care se străduiesc, inutil, să caute toposul cerurilor.
Regretatul cardinal Tomáš Špidlik, ad locum, oferă o interpretare excelentă. El spunea că linia orizontului, imaginară, cum o cunoaștem, se îndepărtează tocmai atunci când credem că am ajuns în proximitatea ei; creștinul trebuie să fie vigilent. El trebuie să nu cadă în această adevărată capcană a orizontului, pentru că este înșelătoare.
Chiar dacă, în ansamblu, Creștinismul poate fi cartografiat din punctul de vedere strict religios, totuși, societatea creștină nu este nici pe departe icoana Împărăției lui Dumnezeu. Prezența Sa este întotdeauna acolo unde doar El, Domnul, poate să pătrundă cu privirea: în adâncul inimii omului! Avertismentul – interpretat în această optică – devine clar: să Îl vezi pe Hristos înaintea ta, dar să nu poți recunoaște că El este într-adevăr Stăpânul tuturor, iată cum s-ar traduce azi împietrirea inimii!
Suntem obișnuiți azi cu informațiile din categoria „fake news”, încât e nevoie de atenție sporită pentru a identifica adevărul. Avertismentul Domnului, că vor fi „hristoși mincinoși” e valabil și astăzi. Minciuna așa-numiților „hristoși” e aceea că atitudinea manifestată de ei are un caracter pur exterior. Nu se vorbește niciodată de problemele interioare. Or, în cuvintele Domnului, potrivit cărora „Împărăția lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru”, orice creștin responsabil știe cum anume poate fi descris acest paradox: deși interiorizată, imperceptibilă pentru ochiul uman, Împărăția lui Dumnezeu nu poate să rămână ascunsă. Ea se manifestă cu putere în exterior, în sfințenia împărtășită prin harul Duhului Sfânt, simțită prin Biserică și prin lucrarea sfințitoare a Tainelor în mijlocul comunității credincioșilor.
Deși în perioada medievală predicatorii – mai ales în Occidentul latin – au insistat asupra diferitelor forme în care este simțită prezența lui Hristos, anume: de la prezența euharistică de pe Jertfelnic la ziua în care va veni în toată slava, ultima fiind considerată dies irae, ziua judecății, totuși a triumfat prezența binelui; creștinii așteptau cu ardoare acea zi, rugându-se, după cum ne descoperă Sfânta Scriptură: Marana-tha, adică, Vino, Doamne! (1 Corinteni 16, 22). Răspunsul Domnului, consemnat în ultima Carte a Bibliei, Apocalipsa, nu întârzie să apară cu promptitudine: „Iată, Eu vin curând, și plata Mea este cu Mine, pentru ca fiecăruia să-i dau după cum îi este fapta” (Apocalipsa 22, 12-13).
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
