Evanghelia

În vremea aceea, când învăța Iisus, cineva a zis către El din mulțime: Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea. Iar Iisus i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi? Apoi a zis către ei: Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale. Și a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca. Viața este mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea. Priviți la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici hambar, și Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Deci dacă nu puteți să faceți nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiți de celelalte? Priviți la crinii câmpului cum cresc: Nu torc, nici nu țes. Și zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba, care este astăzi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu așa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puțin credincioșilor! Și voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu fiți îngrijorați, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea; căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate acestea se vor adăuga vouă.

Luca 12, 13-15; 22-31

Pornind de la frământarea unui om oarecare, născută din dorința de a moșteni ceva pământesc, Mântuitorul ne învață, astăzi, să căutăm adevărata noastră moștenire, singura vrednică de dorit, pentru care merită „să vinzi” și „să investești” totul (Matei 13, 44-46). Nu o avem ca merit personal, ci o primim (Luca 12, 32), așa cum se primește o moștenire, însă avem o responsabilitate pe care nu o putem cuprinde în cuvinte, căci prețul ei a fost neprețuit: nu lucruri stricăcioase, argint sau aur…, ci scumpul sânge al lui Hristos (I Petru 1, 18-19).

Citind versetele următoare episodului de față, anume 16 – 21, din capitolul 12 al Evangheliei după Luca – versete care aduc în prim plan pilda despre bogatul căruia i-a rodit țarina și care a dorit să-și strice hambarele pentru ridica altele mai mari, în care să încapă toată bogăția sa – și meditând îndeosebi asupra concluziei exprimate în versetul 21 (Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.), putem înțelegem mai adânc îndemnurile din ultima parte a Evangheliei de astăzi, referitoare la raportarea noastră față de cele pământești. Mântuitorul ne poruncește să nu ne îngrijim în mod excesiv de cele pământești, nu pentru că sărăcia ar constitui garanția intrării noastre în Rai și nici pentru că indiferența față de cele lumești ar fi cheia urcușului spre cer, ci pentru că El, Părintele nostru Ceresc, dorește ca noi să fim bogați cu adevărat. Nu cu o bogăție care trece, ci îmbogățiți în Dumnezeu, în veșnicie, printr-o bună administrare a celor din lumea aceasta.  

Când mâncarea, băutura, bunurile din lume sau ceva din cele trecătoare devin un scop în sine și se exprimă prin lăcomie, devin idol (Coloseni 3, 5). Se interpun între noi și Dumnezeu și ne mărginesc la o aparentă creștere sau falsă îmbogățire, a cărei față mincinoasă e dezgolită, în mod deplin, în fața morții. Adevărata îmbogățire este căutarea, mai întâi, a Împărăției lui Dumnezeu, ancorarea lucrării de aici în veșnicie, căutarea voii lui Dumnezeu, care ne vrea cu adevărat bogați și nu a intereselor egoiste, sărăcăcioase.

Domnul refuză să împlinească cererea fratelui din începutul Evangheliei – spunea Fericitul Augustin –  fiindcă menirea Sa nu este să împartă ci să adune. Lăcomia este cea care vrea să împartă, în timp ce iubirea se străduiește să pună totul laolaltă.

Arhid. Prof. Dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ