„Lumină și speranță în glasuri de copii” – concert caritabil organizat de Școala Gimnazială „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Când lumina Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos înseninează sufletele și chipurile creștinilor de pretutindeni, inimile celor mici și mari dăruiesc din preaplinul bucuriei care le împodobește sufletele. Astfel, în cea de a optsprezecea zi a lunii decembrie, elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” au fost făuritori de fapte bune, oferind momente artistice deosebite pentru a o salva pe Serena Frittelli, elevă in clasa a VII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, care la numai 13 ani a fost diagnosticată cu cancer.

„Lumină și speranță în glasuri de copii” a fost titlul concertului desfășurat la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de școala care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Potrivit inițiatorilor acestui eveniment, organizatorii și toți cei prezenți „și-au unit forțele pentru a aduce nu doar un omagiu talentului și purității vocale ale copiilor, dar și pentru a aduna fondurile necesare tratamentului și îngrijirii Serenei.”

Dascălii care s-au ocupat îndeaproape de pregătirea elevilor pentru acest concert extraordinar au mărturisit faptul că acest apel la compasiune și generozitate a adus în prim plan un „repertoriu variat, de la colinde tradiționale la piese contemporane, toate interpretate cu măiestrie de copiii școlii, spectacolul oferind nu doar momente de bucurie artistică, ci și o conexiune emoțională profundă, pe măsură ce fiecare notă muzicală a fost închinată luptei Serenei.”

Alături de elevii care au vestit cu nespusă bucurie Nașterea Domnului, la evenimentul prezentat de tânăra Bianca Gabriela Roman, profesor învățământ primar în cadrul școlii și referent al Sectorului Tineret, Catehizare și Educație pentru Viață al Centrului Eparhial Suceava, au fost prezenți profesori, părinți și reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava, precum Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și arhid. Ionuț Isopescu, consilier al Sectorului Educațional-Teologic.

Alături de sprijinul oferit de instituțiile organizatoare, fiecare bilet cumpărat a contribuit la fondul de tratament pentru Serena, fetița care dorește să se bucure, cât de mult este posibil, de frumusețea și binecuvântările acestei vieți.

Irina Ursachi